Webstock – evenimentul meu favorit

webstock

A trecut ceva timp de când am mers la Webstock, însă acum mi-am făcut puțin timp să scriu câteva impresii de la event. Îmi cer scuze față de organizatori pentru semnificanta întârziere a acestei postări. Promit să nu se mai întâmple! 😀

Pentru mine a fost a doua oară când am participat la Webstock, însă bucuria de a fi prezentă la cea mai mare conferință de social media a fost la fel de mare ca și anul trecut. M-am revăzut cu oameni dragi, dar am și plecat cu noi prieteni acasă. Deși știam care e mersul, emoțiile m-au cuprins odată ce am pășit pragul hotelului JW Marriott, gazda evenimentului.

A fost multă lume, muultăăăăă! Îmi pare atât de rău că nu am avut suficient timp să discut cu fiecare în parte așa cum mi-ar fi plăcut, dar aia e. Ar fi bine ca la anul Manafu să acorde cel puțin 2 zile acestui super-hiper-extra-uber-mare eveniment.

webstock-2017

Deși am fost atentă la primele două sesiuni motivaționale din prima parte a evenimentului, m-am focusat mai mult pe crearea unor noi conexiuni în blogosferă. Nu am mai stat atât de mult la poze precum anul trecut, ci am socializat mai mult și am încercat să acumulez cât mai multă informație pentru dezvoltarea mea.

Speakerii preferați din prima parte a conferinței au fost Matei Dima și Lucian Mândruță. Mândruță e un om dezinvolt, amuzant, deștept, care reușește încă să inspire oameni. Partea proastă e că el e foarte conștient de atuurile sale și poate fi ușor arogant uneori. Ideea care mi-a rămas de la Mândruță a fost următoarea: un mesaj devine viral atunci când tu te identifici cu el. So true!

web-social-media-event

Matei Dima m-a surprins plăcut prin povestea sa și este încă un exemplu de „așa da” pentru tânăra generație de youtuberi. Sfatul lui pentru noi a fost „perseverează, fii constant și încearcă să devii tot mai bun”.

conferinta-webstock

În partea a doua a evenimentului, după pauza de prânz, mi-a fost teribil de greu să aleg între ateliere. În cele din urmă am ales sesiunea despre Instagram  – 7 pași să îți crești contul de Instagram, sesiune care a fost moderată de către nimeni altul Cristian Florea. Îl știam de pe Blogal Initiative și de la Kooperativa 2.0 și mi-a făcut o mare plăcere să-l cunosc mai îndeaproape. Sfaturile primite de la Robert Katai, Mihai Baloianu și Alex Damian m-au ajutat să-mi îmbunătățesc aspectul contului meu de Instagram și să acord mai multă atenție fotografiilor.

hp-webstock

Standul de la HP a rămas preferatul meu și anul acesta. Coca-Cola nu m-a impresionat prea tare și nici roboțeii de la Bitdefender.

Mulțumesc Manafu și Evensys pentru invitație. Sper  să ne revedem și la anul! Webstock rămâne și-n acest an evenimentul meu favorit.

xoxo

2 Replies to “Webstock – evenimentul meu favorit”

  1. He, he, și eu mă bucur că ne-am cunoscut și mă bucur că ai învățat lucruri utile din sesiunea moderată de mine, chiar dacă nu-i meritul meu, ci al speakerilor. 😀

  2. A fost o sesiune productiva 🙂 ma bucur ca am luat parte la aceasta.

Leave a Reply