Fetița din scrisoare – Recenzie

recenzie-fetița-din-scisoare

Am ales să citesc Fetița din scrisoare deoarece m-a atras titlul. Doar citindu-l mi-am dat seama că va fi o carte interesantă, cu secrete și trădări, ceea ce mi-a plăcut. Citind rezumatul de pe spatele cărții am realizat că am dreptate, așadar am comandat-o numaidecât.

Un roman deosebit de trist

fetița-din-scrisoare

Fetița din scrisoare nu este o carte deloc ușoară. Subiectul în sine este delicat, dar am apreciat faptul că a fost abordat cu multă seriozitate și documentare de către autor. Pasajele în care este descrisă povestea lui Ivy, scrisorile sale te lasă fără respirație și cu ochii înlăcrimați. Cu toate acestea, nu am mai citit de mult o carte atât de tristă care să-mi placă atât de mult. Emily Gunnis are un stil de a scrie foarte plăcut, explicit, lejer.

Pe măsură ce citeam acest roman mi-am dat seama cât de norocoasă sunt. Să trăiesc într-o societate liberă, în care dreptul la viață și libertatea de a alege este un lucru normal. De multe ori m-am gândit cum ar fi fost să mă fi născut în 40 sau 50, însă acum îmi dau seama că cel mai bine pentru mine funcționează prezentul. Societatea de pe atunci era mult prea rigidă, prea strictă, prea inumană.

O poveste profund emoționantă

Încerc să nu dau foarte multe spoilere ca să vă puteți bucura și voi de această lectură, de a descoperi firul poveștii și intrigile acesteia, dar îmi e greu. Îmi vine să urlu câtă nedreptate există pentru anumite personaje, să caut justificare pentru altele, dar e greu. Și poate că veți spune că Fetița din scrisoare e doar o carte bună cu o poveste bine conturată. Un roman scris într-un moment de inspirație, ceea ce e absolut adevărat. Dar, credeți-mă, e mai mult decât atât! La fel de adevărat este faptul că Fetița din scrisoare ilustrează atât de bine realitatea din acea vreme. O realitate crudă și cruntă care te înfurie și îți lasă un gust amar.

Deznodământul este ușor previzibil, ceea ce mi-a displăcut. La un moment al poveștii poți să îți dai seama care e finalul, însă nu înțelegi motivul. Totul capătă sens pe măsură ce continui și lectura ultimelor pagini.

Această carte am primit-o de la Librăria Donaris, împreună cu alte două cărți interesante: Cântec lin și Eu împotriva mea! Revin cu impresii și pentru acelea!

Leave a Reply