Telenovela ”Iubitul meu și fosta lui”

Știți momentul acela magic când întâlnești pe cineva atunci când te aștepți mai puțin și vă pălește pe amândoi dragostea? Ei bine, acele întâlniri de la început sunt de-a dreptul memorabile prin faptul că ești îndrăgostit până peste urechi, apar fluturașii în stomăcel, întrecerile de gesturi tandre și cuvinte exagerat de siropoase, dedicații leșinătoare și romantice etc etc. Ce să mai, nu se întâmplă nimic fără să-ți anunți jumătatea și nimic nu este mai important decât iubirea voastră, de parcă ați fi siguri pe lumea asta.

descărcare

Și realizezi după un timp că-l iubești, că e simpatic și când râgâie, că e sexy și când duce gunoiul, că e adorabil când te alintă ”grăsuța mea frumoasă” și te emoționezi când te sună. E atâta iubire de zici că te-a plesnit Eminescu cu poeziile sale romantice peste față sau ai primit perfuzii cu amor din Shakespeare.

La scurt timp, însă, apare telenovela. Realizezi că el e mult mai mare decât tine, că el a mai avut sigur pe cineva serios în viața lui, că nu ești singura pe care a sărutat-o, alintat-o, cu care și-a băut cafeaua dimineața, că a spus cele două cuvinte magice și altei femei și că scria mesaje de noapte bune și alteia. Și atunci, se aprinde beculețul roșu sau PȘGWTB = panică, șoc, groază, who is that bitch?

Și uite așa începem noi să căutăm toate detaliile posibile și imposibile despre noul target și nu avem pace până nu știm absolut orice despre EA : cum o cheamă, câți ani are, cât poartă la pantofi, înaltă/ scundă, slabă/ grasă, celulită, unde locuiește, cu ce se ocupă, ce hobby-uri are. Acesta este un proces lung și chinuitor pentru că trebuie făcut în secret, că doar nu-l vei pune pe dragul și scumpul tău iubit să-ți răspundă la aceste întrebări. ” oare de ce s-au despărțit? cine a avut ultimul cuvânt? ei cum se alintau? care erau activitățile lor favorite? ” Și îngerii au demonii lor” era și melodia lor? oare pe ea cum o alinta? oare își mai vorbesc și-și trimit mesaje? oare mai are sentimente pentru ea?? Well, BASTA! PUNCT! STOP! HO! ÎNCETEAZĂ! 

Dacă acest tip alege să fie cu tine, atunci nu mai găsi motive pentru care el ar putea să fie și cu altcineva (decât dacă ea l-a părăsit sau se comportă ca un nesimțit și atunci ai motive de îngrijorare). Nu-ți mai pune o mie de întrebări pentru că, la cele mai multe dintre ele, nu vei găsi răspuns. Și vei strânge frustrări, temeri, nervi și dileme care îți vor pune în pericol relația aia nemaipomenit de frumoasă și nemaiîntâlnit de romantică!

Și eu sunt fosta mare iubire a cuiva, iar actuala lui habar nu are despre mine, ori mă urăște în secret. Cert este că nu avem probleme una cu cealaltă, nu ne păruim în public și nu ne trimitem mesaje de amenințare. Eu am ieșit din peisaj și nu deranjez mica idilă a celor doi amorezi! Eu fac parte din trecut, ea din prezent și are motive să zâmbească.

Nu căuta nod în papură și bucură-te de prezentul tău! 🙂

P.S. când i-ai verificat ultima oară profilul de facebook al fostei?

images

Leave a Reply