EC Special: 3 zile de poveste la Castel

EC-Special

Tocmai s-a încheiat EC Special! Au fost 3 zile de poveste la Castel!

Chiar dacă restricțiile pandemiei s-au resimțit, pentru mine EC Special a fost o ediție unică. Mi-am propus ca în acest an să stau la cort și a fost cea mai bună alegere. Am profitat, astfel, din plin experiența fantastică pe care acest festival de muzică ți-o poate oferi. Singurul regret este că nu am optat pentru cort și în edițiile trecute, dar vorba aia: mai bine mai târziu decât niciodată! Am avut parte de confort maxim la cort și abia aștept să repet experiența.

Tot în această ediție mi-am propus să ajung cât mai devreme în festival. Așa că în jurul orei 11 eram deja la Castel, pregătită pentru un tur de recunoaștere. Este deja o tradiție pentru mine ca odată ce trec de punctul de acces, să fac un tur pentru a-mi face o hartă mentală și de a admira fiecare detaliu.

EC Special – Food

Surpriza de anul acesta a fost magazinul Lidl plasat chiar în interiorul festivalului, amplasat lângă zona de food. M-am bucurat de acest aspect și chiar am profitat, luându-mi apă, șervețele umede, dezinfectant și chiar mici ronțăieli. Puteai cumpăra inclusiv carne pe care să ți-o prepari chiar tu la grill (sau să ceri ajutorul profesioniștilor), însă eu nu am vrut să pierd timpul.

EC Special – Music

Scenele mele favorite sunt Booha Mansion și Hideout. Pe timpul zilei îmi place mai mult să stau la Hideout pentru că te mai poți ascunde de soarele arzător, iar zorii dimineții mă găsesc la Booha.

Nu am putut să-i ratez pe Sigma, Volt, Noisia și Vlademir – unul mai fain ca altul. Deși îmi plac artiștii care vin la Electric Castle, niciodată nu sunt foarte atentă la line up. Nu (doar) pentru muzică merg la festival. Orășelul de nedescris pe care oamenii ăștia reușesc să îl construiască an de an, vibe-ul și oamenii mă fac să revin cât mai repede la Castel.

EC-Special

EC Special – Activities

În edițiile anterioare în care nu am avut cazare la cort, nu prea m-am putut bucura de activitățile de pe timpul zilei din zona Community Corner. Ori ajungeam prea târziu în festival, ori era mai dificil să particip la activități care implicau apa. Știți voi, machiaj, păr, haine ude?! De data aceasta nu am mai zis pas la activități și m-am bucurat ca un copil de bătaia cu apă. Recomand să treceți și voi pe la omuleții faini de la Beard Brothers & The Sisterhood, căci nu veți regreta!

Una peste alta, EC Special chiar a fost special! Admir și apreciez curajul organizatorilor de a recrea atmosfera de festival într-un timp atât de scurt. Cert e că anul acesta au făcut o treabă extraordinară.

Dar, stați, festivalul nu s-a încheiat! Ne vedem și în oraș!

Leave a Reply