Se știe că manichiura este cartea de vizită a unei femei. Poate spune multe despre tine și gusturile tale. Întotdeauna am fost fascinată de unghiile cu gel, iar acum 5 ani am zis să încerc și eu. Apoi nu am mai renunțat la ele. Sunt atât de practice, iar faptul că rezistă cel puțin 3 săptămâni a fost un atuu.
Dacă cineva mi-ar fi zis acum 5 ani că voi începe să aplic și eu unghii tehnice, aș fi râs în hohote. Nu sunt tocmai o persoană care are răbdare ori este atrasă de lucrurile migăloase. Însă totul a început într-o zi! Într-o zi în care persoana la care mergeam să îmi aplice unghii tehnice m-a anunțat că pleacă în Marea Britanie. Și atunci am zis ”Nu, nu poți face asta! Cine va mai avea grijă de unghiuțele mele?! Tu știi deja ce-mi place, mă ajuți să găsesc modelul perfect, ai ajuns să-mi știi gusturile și mofturile!”
După ce am analizat câteva minute opțiunile mele, am zis că voi începe să-mi aplic singură singurică unghii. De cinci ani învățasem deja pașii care trebuie pacurși, îndemânare nu prea aveam, la pictură sunt anti talent, dar am zis să încerc. Andreea, căci ea se ocupa de unghiuțele mele, a început să râdă pentru că toate fetele au început să-i spună că-și vor aplica singure unghiile. Dar eu chiar întenționam să fac asta!
Ei bine, am mers acasă, am intrat pe site-ul producătorilor de produse pentru unghiile tehnice și am comandat produsele de bază. Nu am cumpărat multe, pentru că nu știam dacă voi face față. Daaar, din momentul în care am ținut pentru prima dată pensula de gel în mână, mi-am dat seama că nu mă opri până ce nu voi reuși. Eram de-a dreptul fascinată de întregul proces! Prima ”creație” nu a fost prea reușită, a doua începea să arate mai bine până când am ajuns să aplic unghii tot mai frumoase și aproape perfecte.
Nu-s o expertă și am muulte de învățat! Am pierdut zile și nopți pe Youtube pentru a învăța tehnici, trucuri și alte lucruri utile despre unghii. Mă enervam când nu-mi ieșea o floricică din prima ori după vreo 4-5 încercări, dar mare a fost satisfacția când colegele din Cluj mă băteau la cap să le fac și lor unghiuțele. Și dădeam înapoi, căutând scuze. ”Nu știu, nu am preț, sunt începătoare etc”. Iar răspunsul lor a fost cam așa: ”nu ne pasă că ești începătoare ori nu, ne place ce vedem și vrem și noi. Dacă nu ai preț, fă-ți unul!” Și acesta a fost impulsul de care am avut nevoie!
Trust your gut! Follow your instinct! Make your dream become reality!
Te admir pentru pentru răbdare!
Mulțumesc! Și eu sunt ușor surprinsă! 🙂
Faine modele! Munca migaloasa ce necesita muuulta rabdare! Bravo! 🙂
Mulțumesc frumos! 😀
Cu drag! :*
[…] povestit aici cum am început să aplic unghii tehnice și cum experimentam diverse tehnici. Ei bine, timpul a […]