Provocare #fărăfrică

provocare-fara-frica

Și ție îți este frică? Să nu-ți mai fie…

În fiecare zi trăim în noi cu teama de a pierde. Ne e teamă să nu pierdem ceea ce avem ca bunuri și poziție, să nu pierdem o persoană pe care o iubim, ne e teamă să nu pierdem pe cei care înseamnă ”totul” pentru noi sau care fac parte din viața noastră pe moment. Ne e teamă să nu pierdem ce am început, lucruri care credeam noi că ne aduce fericire; ne e teamă să nu pierdem stări, emoții, sentimente. Ne e teamă să nu ne pierdem mintea, ne e teamă să nu pierdem oportunități, conexiuni sau capacități și poate ne e teamă mai mult decât atât!

Și ne e așa teamă de a nu pierde, încât viața pe care o trăim e dublată de teama de a nu pierde.

Cât de mult putem să credem că în teama de a nu pierde pe cineva sau ceva, ne pierdem și pe noi, puțin câte puțin? Când panica de a pierde trăiește în noi, noi trăim deja „în altă parte”. Ființa noastră nu mai e cu sine. Nu în noi, nu în viața pe care o trăim. Acolo unde este locul ei, de fapt.

Atunci când există această teamă în noi de a pierde, ne concentrăm mai mult pe „a avea” și uităm „să fim”. Iar „a avea” vine la un moment dat după ce am învățat din nou „să fim”, în momentul în care învățăm să nu ne mai fie frică.

Dr. Oetker m-a provocat să împărtășesc cu voi un moment pe care l-am depășit #fărăfrică. Pentru mine, acel moment a fost când mi-am luat rămas bun de la anumite persoane din viața mea și am privit viața în ochi, fără frică și fără regrete.

Dacă ai și tu o poveste peste care ai trecut #fărăfrică, o poți înscrie aici, iar Dr. Oetker v-a dona câte un euro pentru SOS Satele Copiilor pentru fiecare poveste înscrisă.

xoxo

Sursă foto: youtube

Leave a Reply