O nouă provocare: SuperBlog 2016

Nu știu cum sunteți voi, însă eu sunt adepta provocărilor. Îmi place să-mi testez limitele ori de câte ori am ocazia – iar dacă nu am nici o ocazie, nu-i bai, îmi creez singură una. De data aceasta am decis să accept provocarea SuperBlog 2016. Cum de ce? Să fiu și eu în rândul bloggerilor super. Panică, stres, brainstorming, și mai mult brainstorming, deadline, probe peste probe, clasament..sună interesant, huh? Ei bine, da, este!

particip300px

Am auzit pentru prima data despre concursul SuperBlog acum vreo doi ani, de la o ”colegă de breaslă”. Țin minte că era tare panicată pentru faptul că trebuia să scrie un articol în câteva ore și avea inspirație zero. Din diverse motive, am decis să nu mă înscriu și rău am făcut ( nu de alta, dar prindeam și eu vechime). Azi, însă, am luat atitudine, am zis că e cazul să mă înscriu și să nu (mai) cad pradă tentantului ”lasă că mă înscriu la anul”.

Așa că, dragii mei, îmi anunț oficial înscrierea în acest concurs minunat, ce am auzit că provoacă dependență. De blogging, of course! Pam-pam! Nu știu la ce să mă aștept, habar nu am dacă mă voi descurca, dacă voi avea inspirație, nu am nici cea mai vagă idee cât de mult voi rezista în concurs, dar eu zic că e o singură cale de a afla. Ah, și nu vreau musai să câștig. Cel puțin, nu ediția asta. 😀

SuperBlog mi se pare un concurs genial pentru că nu îți impune condiții – și când zic condiții nu mă refer la condițiile probei sau jurizarea, ci la faptul că nu trebuie să fii un blogger cu X ani vechime, să ai trafic cu nemiluita sau să te încadrezi în nu-știu-ce domeniu. Sarea și piperul acestei competiții sunt probele inedite cărora trebuie să le faci față!

Partikip și eu la SuperBlog. See ya!

xoxo

 

 

 

10 Replies to “O nouă provocare: SuperBlog 2016”

  1. rudia2014 says: octombrie 1, 2016 at 8:03 pm

    Păi da! Așa se face! 😉
    Acum…să nu te aștepți să fie totul lapte și miere…dar eu zic că merită. Dacă ai nervii tari, zic! 🙂

  2. Adrian says: octombrie 1, 2016 at 8:40 pm

    Baftă multă şi nervi tari! 🙂

    1. madmoisellesarcastique says: octombrie 1, 2016 at 9:09 pm

      Mulțumesc frumos! 😀 not that simple, huh?

  3. racoltapetru6 says: octombrie 2, 2016 at 4:11 am

    Muuuultă inspirație, răbdare și succes! 🙂

  4. Bianca Alexandra says: octombrie 4, 2016 at 9:42 am

    Mult succes iti doresc! Da, ar fi bine sa ai inspiratie, rabdare si timp! 🙂

  5. Echipa SuperBlog says: octombrie 4, 2016 at 11:27 pm

    Bun venit in SuperBlog, Madmoiselle Sarcastique!
    Iti multumim pentru inscriere si te asteptam cu drag la primele probe ale competitiei. Brainstorming sa fie! 🙂
    Mult succes si sa ne citim cu bine! O toamna creativa iti dorim!

    1. madmoisellesarcastique says: octombrie 4, 2016 at 11:34 pm

      Multumesc frumos! 🙂 deja imi plac primele probe ale competiţiei!! ?

      1. Echipa SuperBlog says: octombrie 4, 2016 at 11:39 pm

        Multumim, ne bucuram 🙂 Spor si inspiratie!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*