Mi-ai frânt inima și pentru asta îți mulțumesc

mi-ai-frant-inima

Mi-ai frânt inima și pentru asta îți mulțumesc. 

Mi-ai frânt inima. Ai rupt-o în bucăți și ai aruncat-o la gunoi precum un șervețel folosit. Adică fără să stai prea mult pe gânduri și fără să-ți pară rău. Ai luat-o în mâini și te-ai jucat cu ea precum o bucată de plastilină. Îi dădeai o nouă formă ori de câte ori te plictiseai. În fucnție de ceea ce îți doreai să fiu sau ce aveai nevoie să fiu.

Da, dragule, mi-ai frânt inima. Și pentru asta îți mulțumesc! Serios, pe cuvânt! Din cauza ta sau datorită ție – încă nu știu cum să o spun – sunt o versiune mai bună a mea. Mult mai bună și acesta este un lucru pentru care doresc să-ți mulțumesc. Truly, heartedly and sincerely!

Îți mulțumesc pentru că din cauza ta, pentru prima oară, m-am pus eu pe primul loc. Și e super f***ing awesome! Am învățat să mă prețuiesc mai mult și să cer tot ce e mai bun. Am renunțat să mai fac compromisuri doar de dragul tău, chiar dacă tu nu-mi cereai asta. Am renunțat la lucrurile care mă făceau nefericită doar pentru că voiam să-ți văd zâmbetul acela sexi pe față. Am încetat să mă mai întreb ce faci, dacă ești bine, cum ți-a fost ziua, ce ai pe suflet, etc și mă întreb mai des pe mine: ce fac, cum sunt, cum mi-a fost ziua și ce am pe suflet. Iar acest lucru mă face mai productivă și mai fericită.

Îți mulțumesc pentru amintirile frumoase cu tine. Sunt puține, dar frumoase. Pentru momentele în care m-ai făcut fericită și râdeam în hohote. Pentru ceea ce eram atunci când eram cu tine. Pentru clipele în care mă făceai să mă simt importantă și apreciată în ochii tăi. Pentru acele puține dăți în care ți-ai deschis sufletul în fața mea și ai fost sincer. Amintirile sunt cele mai frumoase cadouri pe care le poți oferi!

Îți mulțumesc pentru că odată cu tine am experimentat prima mea mare dragoste și prima mea mare despărțire. Nu credeam că poate exista ceva în viața asta care doare atât de mult și să fie, în același timp, atât de frumos. A fost un adevărat roller coaster de sentimente și trăiri, dar ele au avut rolul lor. Nu zic că au fost ușor de suportat, dar mi-au prins bine. Sunt mai puternică și mai echilibrată. So, cheers to that! Poate voi permite să mai vărs câteva lacrimi în această seară în cinstea ta, așa ca de rămas-bun.

Îți mulțumesc pentru că ai fost cel mai mare critic, cel mai bun ascultător și cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată. Am învățat multe lucruri importante de la tine și nu am cum să nu-ți fiu recunoscătoare. De asemenea, am învățat să nu mai depind de afecțiunea ta, de mesajele tale. Să nu mai fii centrul universului meu. Să nu mai am așteptări și să nu cer mai mult decât mi se poate oferi.

Să știi că te iert pentru durerea cauzată. Pentru toate lacrimile vărsate și pentru toate nopțile albe. Pentru momentele în care eram ignorată. Pentru seen-uri. Chiar și pentru faptul că ai plecat fără să îți iei rămas-bun. Te iert pentru că trebuie să-mi văd de viață și pentru că am puterea de a ierta. Pentru că nu mai vreau să trăiesc în trecut și pentru că îmi doresc un prezent în care să am parte de liniște. Am avut parte destul de zbucium și stare de angoasă, acum știu ce merit. Merit ceva mai bun. Faptul că aleg să te iert nu mă face pe mine sfânta din relație, căci știu că am avut și eu o parte din vină.

Te iert pentru că am o inimă plină de iubire și nimeni nu-mi poate lua asta vreodată. Nici măcar tu.

Așa că, drag suflet, mulțumesc că mi-ai frânt inima!

xoxo

10 Replies to “Mi-ai frânt inima și pentru asta îți mulțumesc”

  1. ghelbere elena says: Reply

    M-a emotionat scrisoarea ta. Am suferit din dragoste de cateva ori, dar mereu mi-am revenit singura fara ajutorul nimanui. Un sfat, daca imi permiti. Nu uita niciodata ca esti femeie si pune-te pe tine pe primul loc, acum, caci cand vei avea un copil universul tau va fi el si chiar daca nu vei vrea, vei uita ca si tu esti pe acest pamant.

    1. Multumesc pentru sfat! <3 Si multumesc pentru cuvintele frumoase! :*

  2. Pot sa zic la fel ;parca m-a descris pe mine si tot ceea ce am simtit in acesti ani !

    1. Cred ca am avut cu totii o astfel de perioada. 🙂

  3. Valeria Chertes says: Reply

    Atât de frumos că mi-au dat lacrimile.Punct și de la capăt.

    1. Multumesc mult! xoxo

  4. Imi pare rau ca ai suferit din dragoste. Cumva este inevitabil, prea rar avem ocazia sa cunoastem persoana potrivita din prima. Dar iti vei reveni, mai puternica decat oricand! 🙂 E foarte bine sa te pui pe tine pe primul loc pentru o perioada!

    1. Asa e, Oana. Nu avem cum sa impiedicam astfel de experiente. Mi-am revenit deja, I am good! 😀

  5. Îmi place să cred că de fiecare dată când cineva ne frânge inima, devenim mai puternici. Și da, mai înțelepți.
    Uneori e nevoie de un aer curat ca să vedem mai limpede viața frumoasă!

    1. Imi place sa cred ca am devenit mai inteleapta. Cel putin, asa sper! 😀 te pup!

Leave a Reply