Depozitul Virtual sau cum să nu o iei razna în timpul renovării

sepozitul-virtual-renovare

Dacă este un lucru pe care să-l urăsc cel mai mult în lumea asta este renovarea. Rectific, cel mai mult urăsc să mă mut. Ani de-a rândul am făcut-o și deja cedez psihic atunci când trebuie să împachetez/despachetez bagaje. Cât despre renovare, pe cât urăsc haosul care se creează în acest proces, pe atât sunt de fericită când totul arată fix așa cum am visat.

În trecut, trebuia să mă pregătesc psihic pentru momentul renovării. Zilnic cercetam piața, făceam și refăceam liste și listuțe cu materiale de construcții, comparam prețurile, colindam magazinele pentru a găsi cele mai bune produse. Apoi negocierea pentru transport era o problemă că, deh, nu este deloc ieftin. În plus, era musai să stau mereu cu ochii pe vizor că niciodată nu știai când ajung la ușă.

Nu doar că pierdeam timp și bani, dar îmi făceam și mulți nervi. Mergeam în magazinul X pentru instalații sanitare și găseam doar țevi din plastic. În schimb, noi ne doream ceva mai rezistent, cu o durată de viață mai mare. Sau vedeam pe site-ul magazinului Y o baterie de bucătărie pe care mi-o doream, iar când ajungeam fizic să o cumpărăm, stoc zero! Ei, cum să-ți păstrezi calmul și zenul într-o asemenea situație?

vindem-ieftin-logo

Pentru că o renovare viitoare este inevitabilă, am decis să fac un research pentru a găsi cea mai potrivită echipă de specialiști cu care să lucrez. Astfel că echipa Vindem-Ieftin.ro mi s-a părut cea mai logică și naturală alegere. M-a atras ca un magnet noul lor concept lansat pe piață care nu are cum să te lase indiferent. Este vorba despre Depozitul Virtual, cel mai bun aliat pe care îl poți avea atunci când renovezi. Sau, de ce nu, atunci când vrei să construiești o casă.

Ce este Depozitul Virtual și cum funcționează el

Imaginează-ți un loc unde poți avea acces cam la tot ce îți dorești. You name it. Mobilier de bucătărie, uși, rigips, tencuieli decorative, parchet, acoperișuri, etc. Apoi, imaginează-ți că materialele de construcții dorite sunt doar la un click distanță, indiferent de cantitatea de care ai nevoie. În cazul în care anumite noțiuni te depășesc, primești consultanță de la unul dintre specialiștii din domeniu. Când toate aspectele sunt lămurite, lucrurile devin și mai simple. Tu, în calitate de client, trimiți o cerere -> un francizat va prelua legătura cu tine -> se negociază prețul (pentru că vorba aia, ai un buget stabilit pentru lucrarea pe care vrei să o începi și nu vrei să te abați foarte mult de la el) -> primești oferta -> achiți proforma primești acasă marfa fiind livrată direct de la producător.

Depozitul-Virtual

Ce câștigi dacă alegi Vindem-Ieftin.ro?

  1. Timp. Cred că este cea mai scumpă resursă pe care o poți economisi. Astfel, poți investi acel timp câștigat în ceva mult mai productiv.
  2. Liniște. Cumpărând materiale de construcții printr-un consultant Vindem-Ieftin.ro scapi de stres, griji, remindere, bariere de comunicare, etc.
  3. Bani. Din moment ce consultantul se ocupă de partea de negociere a prețurilor cu furnizorii, economisești lejer 10-15% din total. Un discount nu strică niciodată, mai ales în asemenea situații. Just saying, right?
  4. Prieteni. Un alt lucru care mi-a plăcut și care m-a făcut să aleg echipa Vindem-Ieftin.ro în proiectele mele viitoare este setul lor de valori. Sunt transparenți în tot procesul de consultanță și negociere, în ciuda riscului de a-ți spune un adevăr dureros. Faptul că nu fac compromisuri de nici un fel m-au făcut să am încredere în munca lor și să îi respect. Jos pălăria, oameni dragi!

Este de apreciat și faptul că se gândesc la planetă și la nivelul de poluare existent. Viziunea lor este ca în 30 de ani să înjumătățească numărul camioanelor de pe șoselele din lumea întreagă, ceea ce mi se pare admirabil.

Voi cum faceți să vă păstrați zenul în timpul renovării?

Articol scris pentru proba 3 din Superblog 2022!

Leave a Reply