Când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată?!

Sunt o persoană activă și, deseori, am tendința de a mă plictisi. Mereu caut să-mi lărgesc orizonturile, să experimentez chestii noi, să vizitez locuri noi..să fac ceva ce nu am mai făcut. Ori sau dacă îmi place ceva excesiv de mult, să adaptez regulile sau să le schimb.Sau să le încalc.

Îmi place să-mi depășesc limitele, să descopăr în fiecare zi ceva nou despre mine, despre cei din jurul meu, să învăț să iubesc mai mult și să visez că oamenii se pot schimba în bine. Toți. Și se poate face asta, adică nu e ceva imposibil, dar nu despre asta aveam de gând să scriu azi. Poate cu altă ocazie!

Vreau să-ți pun, ție cititorule, o întrebare. Când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată? Și, promit, nu contează ce vârstă ai sau cât de vastă este cultura ta generală. Pentru că nu este vorba de o întrecere între două sau mai multe persoane, ci este vorba de o întrecere cu tine însuți. Vrei să fii o variantă mai bună a ta comparativ cu ziua ce tocmai a trecut? Vrei să fii dinamic? Vrei să vezi și altceva decât spendidele documentare realizate de Acces Direct ori Pro TV?

Încearcă ceva nou. Dans, un sortiment diferit de înghețată, un restaurant nou, o plimbare cu rolele (chiar dacă nu ești expert în domeniu. Va fi pericol să te distrezi maxim) sau parașutism, o rețetă mai..altfel, o ieșire cu cortul sau o tunsoare diferită. Nu contează ce alegi, contează că alegi diversitatea.

Aleg să fac un lucru nou, diferit ori de câte ori am ocazia. Și dacă nu mi se oferă, mi-o creez eu!

P.S. Ultima oară când am făcut ceva pentru prima oară a fost un tatuaj pe picior, acum 3 zile în urmă. E frumos, dar încă șchiopătez. Groaznic. Nu recomand! :))

12888779_561209530703538_7204331467557942257_o

 

5 Replies to “Când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată?!”

  1. Te felicit pentru curaj! Ce reprezintă tatuajul?
    Lucruri ieşite din comun nu prea fac, recunosc. Dar ceva nou încerc cât de des pot. Banal, desgur. Dar nou.

    1. Nu cred că are importanță cât de banal este un lucru pe care-l încerci. Contează că ești deschis spre nou.

      1. Îl poți vedea în postare! 😀

        1. Da,acum am văzut. Aseară eram pe telefon şi nu mi-a apărut nimic 🙁
          E tare, tare frumos!!! Chiar îmi place mult!

Leave a Reply