back-to-school

Prima zi de școală. Emoții. Zâmbete. Prieteni. Îmbrățișări. Povești din vacanță. Flori. Copii timizi. Părinți neliniștiți. Profesori mai mult sau mai puțin plictisiți. Învățătoare încântate. Elevi nerăbdători să-și cunoască colegii.

 

Mi-a plăcut atmosfera de ieri de la deschiderea noului an școlar. Mi-a făcut plăcere să revăd locul unde am adunat atâtea amintiri frumoase și amuzante: bătaia cu frunze, urmat de ”botezul” cu frunze; o baie în râul Siret în loc de ora de matematică; piesele de teatru scrise de noi; lecturarea cărților de dragoste împreună cu colegele pe coridorul școlii; pedepsele de la ora de matematică; ședințele cu părinții, ultimul clopoțel, banchetul; balul bobocilor, etc.

Bineînțeles că au existat și momente mai puțin frumoase, însă nu au existat momente în care părinții făceau presiuni să fim perfecți. Erau interesați să învățăm, dar ei apreciau și efortul pe care noi îl depuneam la școală. Este posibil ca profesorii să fi avut elevi preferați, dar noi nu am simțit lucrul acesta. Eu nu l-am simțit. Părinții nu veneau la școală să fie sigur că plodul lor este ridicat în slăvi. Cel puțin, nu așa s-a întâmplat în generația mea. Noi eram mai mult preocupați cu buna dispoziție, jocuri și farse decât diferențele dintre clasele sociale. Asta am învățat mai târziu.

Zic asta pentru că tot ieri am observat cum unii părinți încă mai retrăiesc anii de școală prin intermediul copiilor săi. Asta se întâmplă de cele mai multe ori la mame. Soo wrong! Nu voi da nume, însă în clasa nepoțelului meu sunt câteva mămici sunt setate pe un singur lucru: PREMIUL ÎNTÂI! Da, e ok să iei premiul întâi. Este bine, reconfortant, ridică stima de sine. Dar poți trăi la fel de bine și fără premiul întâi. Vă dau un exemplu de conversație dintre mama unui fost coleg din clasa nepoțelului meu.

-Heri, ce mai faci? Nu te-am văzut în vacanță.

-Bună ziua. Bine fac.

-Pe cine ai diriginte? ( tocmai a trecut în clasa a cincea)

– Doamna X.

-Aaah. E bună și ea. Băiatul  meu este la  școala Y, unde am putut vota dirigintele. Am putut vota și profesorii. Tu nu poți face asta.

-….

-Na, vezi dacă nu ai vrut și tu să fii la școala aia? Puteai, dar ești leneș că de deștept…cred că ești. Dar tu poți, știu că poți.

-Da, puteam fi și eu la școala aceea. Dar e bine și aici.

-Eiiii…lasă, că acolo e mai bine.

-Poate.

-Să înveți, Heri. Că dacă nu, va fi rău. Mai puțină joacă și mai mult învățat. Gata vacanța, gata joaca.

Am asistat la această discuție. Am rămas șocată. Tu, ca și părinte, ai dreptul să îți înscrii copilul la ce școală dorești, după preferințe. Dar chiar este atât de important numele școlii? Nu știu de ce, dar din punctul meu de vedere este mult mai important cât asimilezi în timpul școlii, ce relații/ prietenii îți faci, cum te dezvolți tu ca și copil. Avem timp toată viața să învățăm despre nepotism, corupție și discriminare.

Eu nu-mi doresc ca nepoțelul meu (care este în grija mea legală) să fie presat pe această parte. El știe că mă bucur dacă ia premiu, dar, de asemenea știe că eu sunt mândră de el, indiferent de notele pe care le ia.

Stau acum și mă întreb: am ochelari de cal, sunt de modă veche?

Mult succes tuturor elevilor/studenților în noul an! 😀

xoxo

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*