Dintotdeauna mi-am imaginat sarcina ca fiind ceva SF. Nu mă puteam vedea cu burtică și, mai mult decât atât, nu-mi doream acest lucru. Nici măcar poveștile prietenelor mele despre sarcină nu mă impresionau, iar acel „Vai, minunea de a fi mămică” la mine era inexistent.
Mult timp am crezut că se exagerează enorm cu sarcina, făcându-se mare tam-tam din chestia asta. În capul meu existau doar două minusuri: grețurile matinale și creșterea în greutate.
În momentul în care am aflat că sunt însărcinată mi-am imaginat că cele 9 luni vor fi flower power, că voi putea face absolut tot ce am chef și când am chef, că voi putea face drumeții, că pot lucra fără probleme până când intru în travaliu.
Primul trimestru de sarcină m-a încurajat să cred cu tărie aceste lucruri și mă simțeam atât de bine când povesteam celor din jur că nici nu simt că-s însărcinată. Nu aveam grețuri, nu simțeam oboseală, nu aveam pofte, nu mă deranja absolut nimic. Uneori chiar uitam că-s însărcinată, atât de roz era totul!
Atât mama, cât și prietenele mele mămici se uitau la mine cât de naivă eram și îmi repetau să am răbdare, căci greul abia mai târziu se va simți. Refuzam să cred acest lucru și le răspundeam ușor arogant că la mine va fi diferit. Eu pot! Mie nu-mi va fi greu!
Un mare HA HA!
Primul șoc l-am avut pe la jumătatea celui de-al doilea trimestru, când m-am ridicat brusc din pat și prima direcție a fost baia! Prima vărsătură, dar chiar și atunci mi-am zis că e o excepție și că nu se va mai întâmpla.
Acum, la 32 de săptămâni, pot spune că înțeleg tot ce mi s-a spus până acum. Rozul a început să dispară din peisaj: nu mai pot face față plimbărilor lungi, obosesc atunci când vorbesc, uit ce vreau să spun, nu mă pot concentra foarte bine, trăiesc cu o permanentă senzație de a merge la baie, arsuri la stomac, dureri de spate și picioare, plâng din senin fără să am motiv, trec de la bucurie la tristețe mai ceva ca un bipolar, insomnii, constipații,etc etc.
Beau apă, dar tot deshidratată sunt. Dorm, dar nu mă odihnesc. Nu mai încap în 99% din haine și fac cele mai ciudate combinații stilistice. Ba îmi e frig, ba cald. Am nasul înfundat și nu pot face nimic în privința asta. Ba mi-e foame, ba nu pot mânca.
Dacă la începutul sarcinii nu puteam dormi din cauza gândurilor în exces, acum nu mai pot dormi din cauza pepenelui uriaș pe care-l port. Am noroc cu o pernă de gravide pe care Ovidiu mi-a cumpărat-o atunci când a văzut că nu pot dormi în nici o poziție. Inițial credeam că această pernă e un moft, un rezultat al marketing-ului, dar e absolut genială. Ceea ce e și mai mișto e că o poți folosi mai târziu și pentru bebe. Acum Ovidiu e un pic gelos și mai are puțin până când își comandă și el una pentru el. E atât de confortabilă și te ajută să dormi mult, mult mai comod.
Pe lângă toate aceste aspecte fizice pe care nu aș vrea să le detaliez mai mult decât e necesar, apar restricțiile. Nu căra, nu te stresa, nu consuma alcool, nu fuma, nu fă băi cu temperaturi ridicate, nu folosi orice medicament, nu mânca orice vrei, nu folosi orice produs cosmetic sau produs de curățare.
În concluzie, sarcina nu e nici pe departe așa cum mi-am imaginat. Dacă e să fiu sinceră, are mai multe minusuri decât plusuri și sunt veșnic între două stări: abia aștept să se termine ca să mă simt din nou un om normal și mai vreau să simt mișcările lui bebe în burtică.
Mult a fost, puțin mai e. Abia aștept să-l întâlnesc pe Mateiuț și să-l strâng în brațe.
Sarcina voastră cum a fost? A fost așa cum v-ați imaginat?