În sufletul meu a venit toamna. Plouă, plouă cu lacrimile mele. Vântul suflă cu putere, înfiorând cu suflarea sa suflete și sfâșiindu-mi inima. E vântul tristeții mele care zgâlțâie ca un nebun fereastra sufletului tău..
Dar fereastra ta e mult prea fermecată de noapte.
Plouă, nu vezi că plouă?
Lacrimile mele îți bat în geam, dezvăluind, în ritmul lor, două cuvinte. Le știi. Ți le-am spus de atâtea ori, dar nu le-ai băgat în seamă. Nu le-ai observat și nici nu le observi. Nu vezi că păsările își iau zborul din sufletul meu și-ți cântă la fereastră? Păcat, nimic nu te poate face să observi că exist.
În sufletul meu a venit toamna. Și afară e primăvară…