Viața prin ochii unui instagramist – Petric Victor

„Voiam să devin grafician pentru că toată ziua desenam!”

Bună, Victor! Îți mulțumesc pentru faptul că ai acceptat să semnezi condica în cea mai nouă rubrică de pe blog, „Oameni pe care-i admir”. Te rog să te prezinți pe scurt și pentru cei care ne citesc. 

Bună seara! Cine e Victor Petric? E un tânăr agitat, sătul de imagine, dar reprezintă Clujul prin imagini; e un băiat care își iubește orașul care l-a adoptat și pentru care s-a întors din Polonia. Am fost cu o bursă în Polonia, iar acolo mi-am dat seama că da, iubesc Clujul. Și asta se vede în fiecare imagine pe care o postez pe Instagram. Sunt de vreo trei ani sau patru ani pe Instagram și postez în fiecare zi imagini din Cluj, surprind viața cotidiană, arhitectura, contrastele orașului, părțile frumoase în care ne învârtim zilnic. Sunt destul de atent de ceea ce fac, pe unde mă plimb, cu oamenii cu care intru în contact și fiecare poză are starea ei. 

Iar cine e și pe alte planuri Victor Petric, e o persoană care a terminat Artele, sunt sculptor, vin din mediul vizual, îmi place ca fiecare imagine să fie bine compusă ( pentru că sculptura înseamnă 360 de grade și nu poți păcăli că e 2D…din orice punct de uiți, trebuie să arate bine). În rest, sunt tânăr, neliniștit, petrecăreț, creativ și harnic. 

Până de curând am avut două job-uri și, în același timp, câteva conturi de Instagram. 

Cum ai reușit să te împarți între atâtea părți?

Sunt o persoană punctuală, bine organizată și am managementul timpului de câțiva ani în sânge. 

De unde pasiunea pentru artă? Cine ți-a insuflat-o? 

E mai mult decât o pasiune. E acolo, ne naștem cu ea. Eu provin dintr-o familie modestă, nici unul nu a fost artist, nimeni nu a mers către latura asta. Am simțit-o pe la vreo 12 ani, dar părinții mei spun că și la grădiniță eu tot timpul când desenam nu depășeam liniile. După ce desenam, pentru că îmi plăcea să desenez toate punctele acelea să creez eu desene, pe care apoi să le colorez. Nu îmi plăcea să desenez ce desenau ceilalți și atunci făceam asta. Trasam niște linii, desenam case și apoi le coloram. Și apoi, toată lumea era surprinsă de faptul că, pe lângă faptul că nu depășeam liniile, cromatica era bună. 

Apoi am urmat și o școală generală unde nu am avut contact cu arta deloc, dar acasă desenam continuu. În clasa a opta mi-am zis „Cum ar fi să merg la liceul de artă?”. Mi-am urmat un vis, o chemare interioară și am ales să merg la un liceu de artă. Voiam să devin grafician, nici măcar sculptor.  Voiam să devin grafician pentru că toată ziua desenam, însă în clasa a zecea când s-au împărțit grupele și nu am mai avut loc în grupa de grafică. Și atunci am mers o perioadă la fashion, dar după aceea profesorul pe care îl aveam la sculptură mi-a zis Victor, hai la sculptură. Îți voi arăta eu, te voi învăța eu grafică – pentru că un bun sculptor știe să și deseneze. Și mergând la sculptură și având contact direct cu materia, te descoperi mai mult decât orice altceva. 

„Multă lume nu știe că am făcut și design vestimentar!”

Și intrând în mediul artistic, mergând la expoziții și având de a face cu spațiul creativ, am urmat ceea ce era firesc. Ceea ce vine din interior și merge mai departe. Am intrat la Universitatea de Arteă și Design din Cluj primul după olimpici (care intrau automat) și am terminat Magna cum laude. 

Felicitări, Victor! Știam asta despre tine pentru că mi-am făcut temele înainte să ne întâlnim, dar chiar și așa nu am găsit multe informații despre tine.

Mulțumesc! Nu ai găsit pentru că nu prea las să se vadă. Nu-mi place să mă pun pe tavă. E bine să fii la locul tău, să îți vezi de oala ta, de ceașca ta de cafea, să îi lași pe alții să se dea în petic, cine, ce și cum sunt ei. Atâta pot! Dar imaginea, într-adevăr, contează! De asta și spațiul artistic – de ce am luat o pauză și de ce lucrez în alt domeniu e pentru că nu am vrut să fac compromisuri. Nu vreau să fac un compromis artistic să fac orice. Nu vreau. Poate cândva…poate mă decid să fac și lemn, piatră, metal, să iau comenzi, să fac blaturi de sufragerie sau cioplesc pe Micul Brâncuși pe la ceva cabană, da. Dar până atunci nu. 

Mai sculptezi?

Da. 

Care e ultimul obiect sculptat?

Hmm..ultimul obiect..am lucrat anul trecut pentru cineva și am făcut două lucrări de 2,5 x 2 m din fibră de sticlă. Asta a fost ultimul. Am avut un am greu, cu două job-uri și anul acesta nu am lucrat nimic spre rușinea mea, însă acasă deja am lut pregătit. În perioada dintre Crăciun și Revelion sunt liber și am timp pentru a modela. Mă pregătesc pentru o expoziție undeva toamna viitoare. 

 

Abia aștept să văd. De Instagram cum te-ai apucat? Cum a început totul?

Cu Instagramul a fost o chestie faină. Îmi plăcea de când eram mai mic să tot modific poze, dar modificat strict din punct de vedere al culorilor. Nu îmi plăceau că nu aveau contrast, nu aveau accente. Am observat la colegi de ai mei fotografi faptul că fotografiază ceva dar nu pun accente. Sunt prea puțini care chiar lucrează pe asta, pun accent, lucrează pe compoziție, pe ritm pentru că în Cluj e plin de DJ, fotografi și It-iști.

Eu mai făceam poze cu telefonul, compoziția oricum era fixată în cap și am luat o pictură care e, de fapt, și primul meu post. E o pictură care nu-mi plăcea mie cum se vedea. Am căutat o aplicație care să modifice ca să îmi facă un wallpaper pentru un Iphone să îmi pun să fie mai contrastuală imaginea și liniile mai puternice. Am modificat poza și am pus-o acolo. Nici nu știam că se postase, eu am crezut că se salvase poza. Acela a fost practic primul meu contact cu Instagram-ul. 

A doua poză pe care am postat-o am făcut-o când eram într-o tabără de creație la Muntele Rece. Pur și simplu am făcut o poză la un peisaj. Fără modificare prea mare, filtrele pe care le aveam de la Instagram și așa am început. Și așa a început Instagram-ul să fie un loc în care arăt o parte din mine. Nu partea mea, că eu cred că am 5 poze, maxim, cu mine. E o imagine acre nu ar trebui să apară prea mult. 

Și cum ai evoluat?

Am pus din ce în ce mai multe poze. Atunci nu erau așa multe fete pe Instagram, așa mulți băieți. Instagram-ul nu prindea atât de mult pe atunci, nu era un fel de Facebook. Era o comunitate mică, dar frumoasă. Comunitatea aceea căreia îi mulțumesc: Mihail Onacă, Katai Robert, Vlad Berte, Alexandra Bucur și Lavinia Cernău. Țin minte primul InstaMeet – cred că era și primul InstaMeet al Clujului – în care ne-am văzut la Depozitul de Filme să ne cunoaștem. Nici măcar nu știam cine e Lavinia Cernău. 

Cum am evoluat, practic? Mi-am dat seama că o imagine poate vinde. Și mi-am zis că voi ajunge, la un moment dat, în care voi vinde imaginile mele. Dar natural. Și așa a și fost. La vreo doi ani de când mă apucasem de Instagram, mă contactase o firmă de publicitate din Berlin care mi-a spus că vor să mă plătească pentru două imagini pe săptămână. Practic ei își alegeau două posturi pe săptămână din ceea ce eu postam regulat. 

Ce aplicații folosești pentru Instagram?

VSCO și Snapseed. E adevărat că am băgat niște bani în VSCO pentru a-mi lua niște filtre și în Snapseed pun accentele și corectez. Pe fiecare poză pun accente: lumină și umbră. De ce fac chestia asta? Pentru că a lucra cu un aparat foto îți dă adâncime, adâncimea o ai prin lumină și umbră. Eu având un Iphone 7, nu am de unde să am profunzimea aceea, adâncimea aceea a pozelor. Atunci, fac acest lucru prin procesare, prin editarea pozelor. 

Care sunt Instagrammerii tăi favoritți?

Sunt foarte mulți. De la străini la români. Mulți. Din cluj aș enumera așa: Vlad Berte, Mihail Onacă, Lavinia Cernău, Raluca Ciornea. Sunt mult mai mulți, voi reveni cu o listă ca să nu supăr pe nimeni. 

 

Știu că ții foarte mult la timpul tău liber. Cum alegi să-l petreci?

Mno, asta e mai ciudat. Ți-am zis că până de curând am avut 3 locuri de muncă. Timpul liber mi-l petreceam cu oamenii dragi. Cu prietenii. Oamenii care văd ceva în mine. Oamenii în care eu văd ceva. Și mi-am selectat cumva oamenii cu care vreau să mă văd. Să fiu conectat. Să cunosc oameni. Îmi plac oamenii. Și atunci asta aleg să fac.

„Făceam și seri de gătit la mine acasă în care îmi invitam prietenii.”

Pe lângă asta, merg la evenimente artistice, expoziții, operă, teatru, balet. Mă duc la concerte și, evident, mă duc și la party-uri. Pe lângă asta, citesc. 

Victor, în continuare vreau să cunosc și o altă latură a ta dincolo de Instagram și poze. Prima întrebare ar fi la ce te gândești atunci când ești singur în mașină.

Cum ar fi cadrul ăla, oare ce piesă urmează la radio, oare ceea ce am scris e bine, dacă ceea ce am făcut e un lucru bun sau rău. Cam astea sunt gândurile. 

Care este culoarea ta preferată?

E ca la Picasso, pe perioade. O perioadă neagră, apoi albastru, verde. 

Momentan care e the one and only?

Gri-urile colorate. Betonul. 

Bun. Și cum ai descrie această nuanță beton unei persoane care nu poate vedea?

E o culoare care te susține, e rece, dar e lângă tine. E de încredere și continuu se schimbă, devine din ce în ce mai matură. Nu se distruge. 

Foarte interesant răspuns. Spune-mi o picanterie despre tine. 

Câteodată dansez singur în cameră. Pe muzică jazz, funk. Odată m-am suit pe birou și dansam. Ha ha! Îmi place mult muzica. 

Descrie-ți viața prin 5 titluri de film.

Hmm…asta îmi place. Călăuza, Beautiful Mind, Inception, Hawai și Moromeții. 

Care e lucrul de care ești cel mai mândru?

Faptul că nu am dezamăgiri. Pentru că ceea ce mi-am impus, aia am făcut. Poate că cel mai mare lucru a fost simpoziomul din Austria și expoziția din Polonia. Și faptul că nu prea mai am lucrări pentru că le-am vândut. 

Care este melodia pe care o ai pe repeat în perioada asta?

În fiecare dimineață ascult Moby, Bonobo și Africa Calling. 

Ce culoare are periuța ta de dinți?

A fost o perioadă roz. Am periuță neagră și una albastră.

Numește trei lucruri de care nu te poți despărți.

Agenda, telefonul și oamenii. 

Pe o scală de la i la 10, cât ești de fericit?

8. Și o spun după ce am trecut prin multe în ultima perioadă, dar oamenii vin și pleacă. Trebuie să ne obișnuim cu asta. 

Că tot vine Crăciunul, care e cea mai drăguță amintire pe care o ai legată de Crăciun?

Mama. Eram copil și eram bolnăvior și aveam destul de multe crize din cauza astmului și îmi aduc aminte că eram cu fratele meu și mama. Țin minte că ascultam destul de puțină muzică românească, ascultam mai mult Frank Sinatra, ascultam multă muzică rock. Îmi aduc aminte împodobitul bradului, la noi se împodobea doar în Ajunul Crăciunului. Eram eu, mama, fratele meu și cățelul. Cel mai plăcut sentiment. Nu era Hrușcă, nu era Fuego, nu era atât de mutl zgomot, nu era așa multă muzică proastă. Ceea ce îți conferea multă liniște! 

Acum urmează câteva propoziții pe care te-aș ruga să le completezi tu.

Ți-ai închide contul de Instagram dacă aș simți că trebuie să iau o pauză. 

Ți-ai schimba nr de telefon dacă nu mi l-aș schimba.

Te-ai muta din România dacă sistemul politic va merge la fel precum acum.

Nu ai da niciodată like la o poză la care știu că like-ul meu ar ajuta o campanie/ chestiune socială/ fetelor care ar da mai mult conținut unui simplu like. 

Pentru final, ai un sfat, un gând, un mesaj pentru cei care citesc acest articol?

Să fie ei înșiși. Să se bucure de viață și de oamenii din jurul lor. Și să nu eticheteze! 

 

Sursă foto: arhiva personală