Am ajuns să nu mai spunem ce gândim cu adevărat. Trăim într-o societate în care se pretinde a se vrea adevăr, în timp ce se spun numai minciuni sau adevăruri pe jumătate. Menajăm prea mult pe cei din jurul nostru, fără a le face vreun bine.
Nu putem spune că există oameni urâți, frumoși, deștepți, slabi, grași, slabi, bine sau prost îmbrăcați, falși, ciudați, bogați, săraci, înalți, scunzi, albi, negri, talentați sau exagerat de penibili. Nu putem! Supărăm pe X și demoralizăm pe Y. Iar aceste tipuri de oameni există. Au existat dintotdeauna. Sunt în jurul nostru. Fac parte din viața noastră. Dar nu putem spune ce gândim, decât dacă este dezirabil social.
Nu suntem egali. Nu ne-am născut egali și niciodată nu vom fi egali, în ciuda anumitor declarații din partea parlamentarilor. Nu suntem egali pentru că provenim din medii diferite, din culturi diferite și din familii cu nivel de educație diferită. Nu avem aceleași capacități și abilități, nu avem aceleași interese, aceleași valori, aceleași nevoi, aceleași intenții, același IQ. Nu suntem egali, deși ne place să afirmăm asta.
În consecință, consider că putem spune ce gândim, chiar dacă nu este plăcut urechilor. Desigur, fără să jignim. Nu mi se pare corect să spunem „Da, bravo, ai făcut o treabă excelentă”, din moment ce rezultatul este unul groaznic. Sau „arăți fantastic”, deși prietena ta arată la un clovn. Faptul că nu spui ce gândești, nu înseamnă că încurajezi pe cel din fața ta. Nu înseamnă că-l ajuți!
Problema, de fapt, nu constă în faptul că nu suntem egali, ci în atitudinea pe care o avem în fața egalității. Cineva spunea la un moment dat o chestie foarte adevărată: „Suntem toți egali, dar unii sunt mai egali decât alții!” Nu cred că sunt necesare explicații suplimentare, așa-i?
Spune ce gândești în orice situație! Exprimă-te liber! Dă un feedback constructiv atunci când este cazul. Haideți să nu ne mai ascundem după deget și să nu ne mai mințim: egalitatea între oameni nu există! Dar ne place să credem că suntem egali!
xoxo