Se spune că timpul vindecă absolut orice: orice rană a sufletului, orice traumă și orice dezamăgire. Se mai spune că timpul alungă dorul și te face mai puternic. Hmm…nu știu ce să zic despre asta. În cazul meu, timpul nu vindecă nimic. Nu îndepărtează dorul, ci doar îl intensifică.
Un citat haios, o poză veche, un loc, o melodie, un obicei, un miros de parfum, un accent diferit…mă fac să-mi fie dor. Un dor cum nu am mai simțit vreodată. Un dor care doare. Și n-ai ce face! Eventual, închizi ochii, te bucuri preț de câteva momente de acele amintiri și…te trezești la realitate.
Timpul nu vindecă nimic. El nu are de-a face cu sentimentele noastre ori cu cicatricile noastre adânci din suflet. În fișa postului său scrie cu totul altceva decât să aline dorul și să vindece un suflet trist. El nu este un chirurg să-ți coasă rănile cu migală și atenție, nici nu este un depozit de pastile pentru eșecurile ori dezamăgirile tale. Evident că este mai ușor să lăsăm pe seama timpului neajunsurile și fricile noastre și este mai comod să ne gândim că timpul va avea grijă de ele. E doar o iluzie, o speranță falsă, o consolare de moment. Timpul nu le rezolvă. Noi le rezolvăm.
Astăzi îmi este dor. Poate că și ție îți e dor. Odată ai fost prietenul meu cel mai bun. Diferiți, dar apropiați. Ne lega multe lucruri. Astăzi ne despart multe lucruri: oameni, temeri, distanță, orgoliu..
Azi îmi este dor. Mi-e dor de tine. Zâmbesc. Mă uit cu ochii minții în sertarul cu amintiri pe care timpul îl deschide deseori. Oftez. Închid la loc sertarul. Trăiesc!
xoxo