Auzim asta des. ”Fumatul ucide” a devenit mai mult o reclamă decât un semnal de alarmă. Fumătorii știu mai bine despre ce vorbesc: pe pachetele de țigări scrie cât de poate de mare că fumatul ucide, medicii ne atrag atenția la controalele de rutină că trebuie să ne lăsăm de țigări dacă vrem să trăim mai mult, mai nou, până și politicienii susțin nefumătorii și vor a interzice fumatul în spațiile publice.
Eu nu fumez: nu simt nevoia și nici nu încurajez pe cineva să se apuce de fumat. Sunt conștientă de pericolul la care mă expun făcând acest lucru și încerc să mă protejez. Dar chiar sunt eu protejată? Chiar voi trăi mai mult fiind nefumătoare? Nu! Și știți de ce? Pentru că nu doar fumatul ucide.
La fel de nocive sunt cuvintele grele, tăioase, privirile încărcate de ură, indiferența, aroganța, falsitatea. orgoliul etc. Toate acestea ucid. La fel precum fumatul: ușor, dar sigur. Poate nu suntem conștienți, poate o facem intenționat, dar consider că este cazul să fim mai atenți. Cuvinte spuse în grabă, formulate greșit, negândite, gesturi nepotrivite și atitudini exagerate provoacă răni. Răni care nu se mai cicatrizează și pentru care nu există o prescripție medicală. Răni care se agravează în fiecare zi tot mai mult și nici un chirurg nu ar fi în stare să le elimine fără a provoca, inevitabil, decesul.
La final, rămâne o întrebare. Ce ne omoară, mai exact?