Azi vii, mâine pleci…
Și așa a început povestea unui tânăr nehtărât. Nu se putea decide nicicum ce să facă cu viața sa și mereu aștepta momentul potrivit. Nu se putea hotărî dacă să se ducă azi la servici sau să mai doarmă o oră; dacă să-și dea azi demisia mâine sau să mai lucreze un timp; să-și gătească ceva sau să meargă la restaurant; dacă ar trebui să meargă la sală sau să țină dietă; dacă ar trebui să o sune sau să aștepte să-l sune ea..etc.
Zilele treceau, el își făcea planuri sau mai bine zis visa cu ochii deschiși căci, știm prea bine că un om indecis nu-și poate face planuri. Știa oarecum cum ar trebui să arate viața lui, însă nu punea nimic în practică. De frică, de lene, de nepăsare.
Anii treceau, iar el se uita în urmă cu regret. Timpul, însă, nu l-a iertat. Nici atunci când el a promis că se va schimba. Nici atunci când a realizat în ce situație era și își dorea o cale de ieșire. Nici atunci când era într-o relație..
Și atunci a ales să fie singur.
A ales în continuare să fie indecis.
🙂 Frica asta, bat-o vina! 🙂
:)) oare să fie frica?
Poate nu doar frica. Omul e indecis de fel