Pune paharul jos!

stres-relaxare-solutii

Nu am crezut că voi spune asta, însă are și nenea Facebook părțile sale bune. Astăzi, de exemplu, mi-a apărut în news feed o parabolă tare interesantă și care m-a cam pus pe gânduri. Am ales să o împărtășesc cu voi, că prea faină îi.

 

”La un curs, un psiholog avea în mână un pahar cu apă pe jumătate gol. Cei mai mulți din sală, așteptau următoarea întrebare: Este pe jumătate plin sau pe jumătate gol? Însă, psihologul a întrebat altceva. ”Cât de greu este acest pahar?” Cineva a zis 250g, altul 500 g. Răspunsul psihologului a fost următorul: ”Nu contează greutatea absolută al acestui pahar. Contează cât timp îl ții ridicat. Un minut nu e nici o problemă. O oră, începe durerea de braț. O zi, îți paralizează efectiv brațul. În fiecare din aceste 3 cazuri greutatea paharului nu se schimbă. Se schimbă doar timpul… și cu cât e mai lung, cu atât îți este mai greu.Stresul și îngrijorările din viață sunt asemenea paharului cu apă. Dacă te gândești la ele mai puțin nu se întâmplă mare lucru; dacă te gândești mai mult, începe să te doară sufletul. Dacă te gândești tot timpul la ele îți paralizează mintea… nu mai poți să faci nimic.”

cum-combati-stresul

Și este atât de adevărat! Cu toții avem probleme. Mai mici sau mai mari. Unele prioritare, altele mai puțin. De natură emoțională ori financiare. Uneori sunt peste puterile noastre de înțelegere, ne depășesc și, instinctiv, intrăm în panică. Atunci când ne confruntăm cu o problemă, de orice natură, brusc în căpșorul nostru se face întuneric. Dar beznă, nu așa! ȘOC! FRICĂ! PANICĂ! GROAZĂ! Și tind să cred că este o reacție destul de normală, însă apare și o întrebare. Când ai de gând să dai switch ON?  Cât ai de gând să stai în acel întuneric?

Știți care e partea bună? Că orice problemă are o soluție. Fie că este mai ușor de găsit sau că ai nevoie de un brainstorming. Nu există să greșești și să nu poți repara ceva. Iar dacă problema te depășește și te simt neajutorat, debusolat, lipsit de speranță, nu-i bai. Sună un prieten! Exact, du-te și discută cu cineva situația cu care te confrunți. Nu e rușine!

Eu am învățat să apelez la persoanele în care am încredere atunci când am un pahar de ținut în mână. Și când am o perioadă mai neagră, îmi iau o pauză, o perioadă în care să fiu supărată, furioasă, tristă. Dar nu prea mult că strică!

Degeaba trăiești dacă ai sufletul bolnav. Nu te poți bucura de viață, de oameni, de momente, de natură, de tine!

Fă-mi o favoare: fii pozitiv și zâmbește! Fii sincer cu tine însuți!

Seara, nu te așeza în pat cu griji și gânduri negative. Pune paharul jos! 🙂

xoxo

16 Replies to “Pune paharul jos!”

    1. Good 🙂 Keep it that way!

    1. Mie mi-a prins bine 🙂 o zi cu soare, Potecuto!

  1. Jos pularia !….jos si cu paharul ! Zi minunata !

      1. Imi cer o mie de scuze…am vrut sa scriu “jos pălăria” si a iesit ce-a iesit…sunt convins ca ai inteles ce am vrut sa spun…scuze inca odata ! Seara faina !

        1. Nu-i bai! Ma gandeam ca ai gresit :))

          1. Atunci, de ce nu ai corectat ? 🙂

  2. Cand am citit TITLUL ” Pune paharul jos” 🙂 am crezut ca-i vorba de base ! 🙂
    Dar , citind postarea mi-am dat seama ca-i vorba de altceva ! 🙂
    Felicitari pentru postare ! 🙂
    Multumesc pentru vizita caci altfel, nu stiam de tine ! 🙂
    Noapte buna ! 🙂
    Aliosa.

    1. Base nu are loc pe blogul meu :)))

Leave a Reply