„ Fotografia este ca o scăpare pentru mine. O evadare emoțională, într-un fel! Este o nevoie mai mult decât un hobby!”
Invitata mea de astăzi este o persoană dragă, frumoasă și talentată pe care am descoperit-o recent pe rețelele de socializare și care m-a ajutat să dau viață unui giveaway special pe blogul meu! Așadar, să o lăsăm pe ea să se prezinte!
Salut, Alina! Cred că îți amintești când am vorbit pe Facebook, și-atunci ți-am spus că îmi era cumva greu să fac chestia asta. Nu știu ce aș putea să-ți spun altceva…Mă numesc Cristiana, am 28 de ani și sunt un fotograf în devenire.
De unde pasiunea asta pentru fotografie?
E o poveste foarte, foarte lungă. Prima fotografie pe care am făcut-o a fost, de fapt, un selfie. De altfel, primul meu selfie! Mi-amintesc că aveam undeva la 17 ani și furasem aparatul foto al părinților pentru că nu prea aveam acces la el pentru că eram foarte neîndemânatică. Și încă sunt!
Avem ceva în comun! 😀
Da! Sunt dezastru! Am luat aparatul și am tot încercat una, alta cu pozele, cu autoportretele și a fost o fotografie care mi-a plăcut foarte mult. Nu știu de ce, acum când îmi amintesc de ea mi se pare că-i o poză groaznică. Nu o mai am, din fericire! ( râde) Dar atunci a fost momentul în care mi-am dat seama că acesta ar fi cumva un plan de viitor.
Câțiva ani mai târziu am cumpărat un aparat pe care l-am pierdut trei luni mai târziu, cred. După asta, am început să fac poze cu telefonul. Mi-am cumpărat un iphone și mi-am dat seama că face poze destul de bune și cu aplicațiile se puteau edita și era ok. Așa am început să fac poze cu telefonul la fete, prietena mea cea mai bună poza mult pentru mine.
Și am continuat asta până anul trecut când am început să pozez cu un aparat mai decent și cu fete care, mai mult sau mai puțin, știau să pozeze.
În ce măsură contează aparatul cu care fotografiezi?
Sincer, atâta timp cât ai un telefon bun și știi anumite noțiuni bazice, cred că este total irelevant. De fapt, sunt persoane pe Instagram care se ocupă cu asta și fac numai poze cu telefonul.
Tu pe ce stil ți-ar plăcea să te specializezi?
Nu știu. Nu am studiat prea bine chestia asta, dar la un moment dat mi-ar plăcea să mă ocup mai mult de fashion photography, dar încă nu mi-e foarte clar. Voi vedea. Și fotografia de produs îmi place foarte mult! Ar fi ceva să mă ocup și de partea asta la un moment dat, dar mai vedem! Pentru asta cred că am nevoie de mai mult echipament.
În momentul de față fotografia reprezintă doar un hobby pentru tine?
Este un hobby și, în același timp, o necesitate. Cred că ți-am povestit și atunci când am discutat despre concursul tău pe Facebook faptul că fotografia este ca o scăpare pentru mine. O evadare emoțională, într-un fel! Este o nevoie mai mult decât un hobby!
Îți mai aduci aminte cum a fost prima ta ședință foto?
Sincer nu îmi mai amintesc dacă primul meu model a fost prietena mea cea mai bună sau altă fată cu care mai colaboram din când în când. Eram trei prieteni, români (îți povesteam că am stat foarte mult timp în Spania) și am vorbit cu fătuca asta și într-o zi am zis hai să căutăm un loc și să facem poze. Am cumpărat o hârtie foarte mare pe care să o folosim ca și fundal și ne-am cățărat pe acoperișul unui bloc. Am luat hârtia, am luat un trepied, am pus un telefon în vârful trepiedului și acolo am început să facem poze! Asta, dacă nu mă înșel, a fost prima ședință foto!
În ce măsură contează să cunoști modelul/ clientul într-o ședință foto?
Pe atunci nu știam cât este de important, de altfel nici nu pot spune că rezultatele au fost rele având în vedere faptul că nu o cunoșteam atât de bine. Dar pentru ceea ce vreau eu să fac, cred că este necesar să cunoști modelul pentru ca să pot personaliza într-un fel sau altul ședința. Vreau să se vadă personalitatea persoanei care stă în fața obiectivului și asta cred că e foarte important, de aceea cred că trebuie să cunoaștem pe cine pozăm.
Ai avut vreo experiență mai interesantă-amuzantă-tragică în timpul unei ședințe foto?
Da, am avut!! Am în minte o situație mai ciudată care, din fericire, s-a terminat cu bine. A fost o persoană cu care am lucrat mai greu, dar poate că a fost și din cauza mea pentru că nu aveam prea multă experiență cu genul masculin, să zic așa.
Ai urmat ceva cursuri de fotografie?
Nici unul!
Și intenționezi?
Nu! Cu toată părerea de rău, consider că sunt atâtea resurse pe internet încât nu este necesar un curs de fotografie. Sunt persoane care am văzut că au urmat cursuri de fotografie, dar din punctul meu de vedere nu e musai și nici nu le aduce ceva în plus care să demonstreze că tu ai făcut un curs sau o facultate în domeniu.
Ține mai mult de talent?
De studiu, mai mult! Acum, din câte am înțeles eu, aici este out of date ce se predă. Nu vreau să vorbesc aiurea pentru că nu știu sigur, dar așa am auzit. Cred că ai mai mult nevoie de o viziune decât un curs.
De unde îți iei inspirație? Ce te inspiră?
Pe mine mă inspiră oamenii. Și chestiile pe care le văd internet, peste tot.
Dar urmărești persoane consacrate din domeniul fotografiei?
Hmm..nu! Din nou revin la Instagram, acolo cred că sunt cei mai mulți fotografi cu cea mai multă inspirație pe care mi-o pot oferi!
Care a fost cel mai îndrăzneț proiect al tău?
Nu, dar cred că va urma. Momentan nici nu am făcut atât de multe ședințe foto încât să le pot compara, momentan sunt toate cam la fel. Dar cred că urmează! Am o prietenă care vrea pozată și ea a fost tot timpul așa mai…diferită și deloc pudică. Cred că vom face chestii interesante împreună!
Ce frumos, abia aștept să văd rezultatul! Despre Mad Muses ce ne poți spune? Cum a luat naștere acest proiect?
Niciodată nu mi-a fost ușor să povestesc despre subiectul ăsta! Mad Muses a plecat de la faptul că eu (lăsând modestia la o parte) am fost o muză pentru cineva. A fost ceva special, cumva m-a făcut să mă simt imortală pentru că am fost pusă pe hârtie la un moment dat. De acolo, pentru că lucrurile nu s-au terminat așa cum mă așteptam, sau poate că s-au terminat așa cum mă așteptam pentru că niciodată nu m-am înțeles bine cu fericirea, am simțit și eu nevoia să caut muze. Oameni care să mă inspire. Pe scurt, cam asta este povestea pentru The Mad Muses!
Și în ce direcție se îndreaptă?
Sincer? Nu știu în ce direcție se îndreaptă și cred că e ok să spunem din când în când că nu știm încotro ne îndreptăm! Momentan vreau să lucrez cu cât mai multă lume, să-i fac cât mai multă experiență, să-mi măresc portofoliul și mai târziu vom vedea.
Ce planuri ai pe viitor?
Din nou revin la chestia cu planurile, nu am nici un plan. Cât despre fotografie, voi continua cu ea, deși mi-ar plăcea la un moment dat să mă axez și pe alte chestii. Mă gândeam la o altă facultate să fac cât încă mai am timp. Nu am nici un plan concret.
Ce facultate ți-ar plăcea să mai urmezi?
Aș prefera să țin în secret pentru că de fiecare dată când zicem nu se mai îndeplinește visul respectiv. Încă sunt în proces de echivalare a studiilor și nu se știe cât va dura și de asta e posibil nici să nu apuc să fac chestia asta. Tot ce pot spune e că ține tot cumva de artă.
Îmi povesteai că nu ești din Cluj. De ce ai ales Clujul?
Da, nu sunt din Cluj. Spre rușinea mea, cât încă locuiam în Spania, nu auzisem mai nimic despre Cluj. Știam despre București că-i un oraș mare și dezvoltat, dar Clujul nu-mi spunea nimic. În momentul în care m-am întors din Spania, locuind în Reșița, m-am întâlnit cu doi foști colegi de clasă, iar unul dintre ei m-a întrebat de ce nu încerc la Cluj că este o firmă care fac angajări. Mircea, al doilea coleg ( cu care am și locuit o perioadă aici în Cluj) mi-a zis să mergem împreună la Cluj că nici el nu era prea ok în Reșița. Și asta a fost! A zis ok, hai să mergem, am depus Cv-ul la firmă, m-au sunat, m-au angajat, ne-am luat catrafusele și am venit aici.
Și cum ți se pare viața la Cluj?
Genială! După aproape 10 ani de stat în Spania – eu tot timpul am tras acasă- acum simt că, în sfârșit, am casa mea. Și Clujul pot spune că este acasă pentru mine.
Spuneai că ai stat 10 în Spania. Crezi că românii care stau un timp mai îndelungat în străinătate „uit” să se mai întoarcă acasă? Putem vorbi despre un trend în acest sens?
Nu aș putea să-ți spun asta. Sunt și români care s-au întors. Nu știu dacă din orice țară, dar din Spania mai mult ca sigur s-au întors destui, mai ales din cauza situației economice. Dar acum, depinde de fiecare. De exemplu, părinții mei nu se mai văd aici. Ei nici nu mai stau în Spania, s-au mutat în Germania, dar mama știu sigur că nu s-ar mai întoarce în țară pentru că nu ar mai avea ce să facă. Nu o mai leagă nimic de ce aveam aici.
Și tu cum de nu ai ales să rămâi cu părinții tăi?
Nu știu…Eu nici nu stăteam cu ei. Eu am plecat în momentul în care am împlinit 18 ani. M-am dus la facultate, am plecat în alt oraș, m-am mutat în chirie, am început să lucrez și de atunci nu am mai stat cu ei.
Foarte bine că te-ai întors pentru că altfel nu aș fi avut ocazia să te cunosc. 🙂 Dacă ar fi să compari viața de Cluj cu cea din Spania, care a fost cea mai inedită?
Aici, în Cluj. Ce-i drept, cât eram în Spania eram și studentă, aveam un job de chelneriță. La un moment dat, am lucrat și ca profesoară la un after school. Timpul însă nu îmi permitea să cunosc și alte locuri, să călătoresc; greu mă duceam și la o cafenea. Așa că aici la Cluj, am și avut primul meu job serios și e diferit totul. E special. Timpul îmi permite să fac mai multe lucruri!
Revenind la fotografie, ai avea ceva sfaturi pentru cei care vor să se apuce acum de fotografie?
Da! Să învețe. Să învețe cât mai mult! Dar nu să învețe în sensul de a toci, de a lua o carte și de a învăța ce scrie acolo, ci să se uite la cât mai multe tutoriale, să urmărească câți mai mulți fotografi, să investigheze pe Pinterest, să adune cât mai multă informație! Cred că asta e cea mai mare comoară pe care o putem avea – informația!
Dacă am analiza toate platformele și rețelele de socializare, care ar fi cele mai bune pentru fotografie? Care este recomandarea ta?
Eu prefer Instagramul pentru că este acum în creștere și are foarte mulți utilizatori fotografi care preferă să-și uploadeze munca pe această platformă față de Facebook sau alte site-uri. Strict pentru fotografie este Flickr, deși nu știu cât mai este la modă și 500Px. Dar eu mă întorc mereu pe Instagram!
Și acum o întrebare pe care o adresez tuturor invitaților mei. Unde te vezi peste 5 ani?
Ha ha! Am citit undeva că întrebarea asta te face să te limitezi la anumite chestii. Cred că în ziua de astăzi nu mai putem vorbi de unde ne vedem peste 5 ani, așa cum ne întreabă la interviurile pentru job. Eu dacă îți spun acum că peste 5 ani mă voi face fashion photographer, asta ar însemna să mă limitez. Poate între timp o să apară și alte lucruri care mă vor inspira și mă vor face să merg în direcția respectivă. Atunci nu știu să-ți zic unde voi fi peste 5 ani!
Dar dacă tot nu ne poți spune unde te vezi peste 5 ani, ne poți spune dacă te-ai vedea având propria galerie?
Mai mult decât galerie, mi-ar plăcea să am propriul meu studio. Deși nu știu cum stă treaba cu chestia asta, încă nu m-am uitat. Nu știu dacă sunt chiar atât de interesantă pentru o expoziție, pentru galerii de arte eu văd ceva mult mai expresiv, deși nu e cel mai potrivit cuvânt.
Dar să călătorești îți place?
Ador!! De fapt, urmăresc foarte mulți fotografi și vloggeri care fac fotografie când călătoresc și sunt absolut minunate pozele! Și mi-ar plăcea să fac și eu chestia asta, dar momentan având și un job care nu-mi permite prea mult să călătoresc, nu pot face asta. Dar atunci când călătoresc fac multe poze, îmi umplu cardul de memorie!
Ai un gând să ne transmiți acum, la final?
Îmi doresc că fotografiile mele să exprime ceva. Și cum îți spuneam și atunci când vorbeam pe Facebook, consider că toți avem ceva sechele emoționale. Cred că toți avem un pic de nebunie – de acolo și ideea cu Mad Muses! Vreau ca asta să se reflecte în pozele mele mai presus decât orice!
„Pleasure for the beautiful bodies, but pain for the beautiful soul!” – Oscar Wilde. De Produnfis.
Pe minunata Cristiana o găsiți aici sau aici. Iar voi, oameni frumoși, dacă vă place munca Cristinei, show your support and spread the love! 
❤
xoxo
Sursă foto: arhiva personală a Cristianei