Ce trebuie să știi dacă îți iei piscină

– Te așteptăm la noi cu mare drag, mai ales acum că avem și piscină!

– Whut?! Piscină? La munte? De când v-ați luat voi piscină?

– Păi da, am tot fost întrebați dacă nu ne luăm piscină și…uite că ne-am luat. Ia spune, când ajungi?

– Mâine! Abia așteeept!

piscina-exterior

Nici bine nu închid telefonul fratelui meu, că și începusem să visez la piscina lui. De fapt, nu-mi puteam imagina decât piscinele acelea pe care le vedea prin filmele americane – piscine de exterior, perfect îngrijite și întreținute.

Piscina de la cabana fratelui meu seamănă mult cu cea din imaginea de mai sus, având diametrul de vreo cinci metri, iar adâncimea de un metru. La început, făcea glume pe seama înălțimii mele – eu, măsurând 160 cm – spunând că uitase să comande și colac pentru mine. Bineînțeles, așa îi place să mă tachineze, căci fratele meu este hater!

Partea bună este că timpul petrecut în piscină a fost mai mult decât binevenit. M-am relaxat, am învățat să fac pluta – mare lucru pentru mine, ba chiar am jucat și volei. Partea proastă , nu există parte proastă, căci nu eu trebuie să am grijă de întreținerea acestei piscine.

Curioasă din fire, l-am întrebat pe fratele meu în ce constă întreținerea unei piscine, poate- poate îmi achiziționez și eu una în viitor. Este nevoie de:

  • Un sistem de filtrare. Sunt mai multe tipuri de astfel de sisteme, dar fratele meu a ales un sistem de filtrare cu cartuș  RP350 care menține apa curată pe tot parcursul sezonului.
  • O prelată cu cadrul metalic. Este o metodă de protecție a apei de diverse impurități ( frunze, insecte, etc), dar și menține apa curată atunci când plouă. De asemenea, o asemenea prelată previne evaporarea apei.

prelata-piscina

  • O pompă pentru recircularea apei din piscină. Cam așa arată!

pompă-piscina

  • Dozator plutitor pastile. Ei bine, acestea au rolul de a dezinfecta apa cu ajutorul pastilelor de clor. Consider că astfel de dozatoare sunt indispensabile unei piscine.
  • Alte accesorii precum: perie pentru piscină, plasă, bară telescopică din aluminiu.

Voi ce echipamente folosiți pentru piscină?

Sursă foto: agua.ro

xoxo

Citeste si urmatoarele articole

7 Comment

  1. Dacă as avea piscină și eu aș folosi ceea ce ai detaliat în articol. În rest, rămân doar cu visele 😉

    1. madmoiselle says: Răspunde

      Hehe..nu se știe niciodată când ți se va îndeplini și visul acesta. 🙂

  2. Ce bine ca ai invatat sa faci pluta, mie imi este frica si acum si nu cred ca as avea curaj sa ma joc volei. Dar macar un pic sa ma balacesc as vrea.

    1. madmoiselle says: Răspunde

      E un pic mai greu până prinzi ideea. E tare distractiv 🙂

  3. Dacă aș sta și eu la casă și aș avea o mică zona pentru curte, tare aș vrea o pișcină. Dar la apartament, unde să pun una? În sufragerie? :))
    Când mă voi muta la casă, voi reveni la articolul tău cu siguranță.

    1. madmoiselle says: Răspunde

      În balcon :)) Glumesc,e adevărat că e nevoie de spațiu potrivit pentru o piscină. 🙂

  4. Visez și eu de mult să îmi achiziționez o piscină în spatele casei, dar mai întâi să-mi achiziționez casa! :)) Oricum, o să țin cont de sfatul tău când o să vină momentul! 😀

Lasă un răspuns

Sunt de acord cu stocarea datelor introduse mai sus de catre site-ul madmoisellesarcastique.ro