Am văzut această imagine pe internet și am căzut pe gânduri. Am încercat să răspund, în gând, la această întrebare. Încă nu am reușit.
Oare ce ai face dacă nu ți-ar fi frică de nimic?
Ne punem singuri piedici, ne creăm bariere și îl luăm pe NU în brațe. Rezolvăm imediat, orice, cu un simplu ” Nu pot”. Chiar nu putem sau ne este frică?
Trăim într-o societate în care suntem educați cu frică: de părinți, profesori, autorități. Ne este frică de schimbări, de vorbit în public, de înălțime, de iubire, de eșec, de gura lumii. Ne este frică să fim noi. Iar frica intervine atunci când încetăm să mai avem încredere în noi și în cei din jurul nostru.
Ne este mult mai ușor să ne ascundem în spatele tehnologiei, poate – poate prindem un pic de curaj. Sunt anumite lucruri pe care trebuie să le faci și fără smartphonuri și gagdeturi. Nu poți spune un ”te iubesc” pe facebook sau să ceri o fată în căsătorie printr-un sms. Nu trebuie să lăsăm tehnologia să ne conducă viața, ci să ne ajutăm de ea să ne trăim viața.
Frica intervine atunci când ne lăsăm intimidați de lucrurile exterioare.
Ce ai face dacă te-ai elibera de toate fricile tale?
Take every chance. Drop every fear!
Mie îmi este frică de apă și sânge. Eu nu voi putea să trec peste fobiile astea niciodata! Frica face parte din viața noastră și cred că e imposibil să nu ne fie frică de ceva…tuturor ne e frică de ceva!
Hehehe..și eu pot adăug câteva: înălțime, serpi, păianjeni și gândaci. 🙂 sunt mai multe ”soiuri” de frică, unele dintre ele ne pot influența viitorul!
Are și frica rolul ei, dacă știm să o gestionăm. Toate cu măsură. 🙂
Dacă nu s-ar teme de suferinţă, omul ar iubi necondiţionat.
Dacă nu s-ar teme de întuneric, ar îmbrăţişa moartea fără regrete, oferind viaţă în schimbul ei.
Dacă nu s-ar teme de eşec, ar reuşi să se autodepăşească în cel mai înalt grad ar fiinţei sale.
Şi lista cred că poate continua. 🙂
Ce frumos ai spus tu! 🙂
E propria mea viziune… şi convingere. 🙂
Hmmm… am vrut să spun că Nu frica mă oprește să fac ceva anume, ci bunul simț.
Acum mi-s obligată să reformulez. Aș face orice mi-aș dori, dacă nu mi-ar fi teamă că acel orice ar putea răni pe cineva drag.