Tratament facial cu argilă verde cambriană de la Skinegal

masca-faciala-skinegal

Vă arătam cu ceva timp în urmă pe contul de Instagram măștile faciale de la Skinegal. Pentru că mi-ați trimis multe mesaje cu tot felul de  întrebări despre acestea, am decis să fac un review mai pe larg aici.

La sfârșitul anului 2017, Skinegal a lansat două măști faciale noi cu ingrediente naturale, inspirate din natură. Este vorba despre masca facială anti-acnee și masca facială purificatoare și nutritivă. Ingredientul vedetă rămâne totuși argila verde cambriană, prezent în ambele măști. De ce spun că e ingredient-vedetă? Pentru că argila verde cambriană este cunoscută pentru conținutul său bogat de minerale: compuși ai siliciului, sulf, calciu, magneziu, fluor, potasiu, seleniu, molibden, zinc și titan, în forma cea mai ușor absorbită de organism. De asemenea, are efect cicatrizant, alcalin și absoarbe eficient toxinele de pe suprafața pielii.

Având ten mixt, cu tendință acneică, folosesc des spre foarte des măști faciale. Multe dintre ele promit multe, o mare parte sunt de calitate, însă tenul meu sfârșește prin a se obișnui cu acestea, iar efectele întârzie să apară. Folosesc din noiembrie aceste două tipuri de măști, alternativ, iar tenul meu răspunde foarte bine la ele. Încă!

masca-faciala-argila-verde-skinegal

Masca facială anti-acneică

Această mască este un produs perfect pentru tratarea tenului cu tendință acneică, dar și pentru tenul mixt sau gras. Îndepărtează celulele moarte, reglează excesul de sebun, reduce și calmează acneea și, nu în ultimul rând, are efect antibacterian. Pe lângă argila verde cambriană, masca anti-acneică de la Skinegal conține aloe vera ( de aici și efectul actibaterian și luminozitatea tenului) și ovăz ( este un excelent exfoliant și hidratează pielea). Specialiștii recomandă folosirea măștii de două ori pe săptămână, eu uneori am folosit-o și de trei ori pe săptămână și a fost foarte ok. Rău nu are ce să facă.

Masca se aplică pe tenul umed ( e foarte important să aplicați masca pe tenul umed!!! Eu, pentru că-s mereu grăbită și zăpăcită, am aplicat o dată masca pe tenu uscat și am lăsat să acționeze aproximativ 25 de minute. Așa m-am ales cu ditamai erupția pe față! Să nu încercați asta acasă, haha!)

masca-purificatoare-nutritiva-skinegal

 

Masca facială purificatoare și nutritivă

Masca purificatoare și nutritivă este recomandată pentru toate tipurile de ten, având rolul de a exfolia tenul și de a-l detoxifia. Curăță tenul în profunzime, previne leziunile pielii și oferă tenului un aspect luminos și fresh. După cum spuneam, și această mască conține argilă verde cambriană, calmând erupțiile de pe suprafața pielii. Proteina de mătase este un al ingredient important din această mască care are rolul de a hidrata tenul, de a menține nivelul optim de hidratare al tenului și de a catifela și netezi pielea. Este prima dată pentru mine când folosesc un produs care conține proteine de mătase și m-a surprins foarte plăcut. Uleiul de jojoba este și el important deoarece reglează secreția de sebum, curăță tenul și previne deshidratarea.

Modul de aplicare al acestei măști este identică cu cea de mai sus. Se aplică pe tenul umed, se lasă să acționeze 20 de minute, după care se clătește cu apă călduță.

masca-faciala-ten-mixt

Au fost îmbunătățiri ale tenului?

Da, încă de la primele aplicări. Nu s-a vindecat acneea după două utilizări, însă coșurile nu mai erau atât de vizibile. Roșeața lor a fost, de asemenea, diminuată. Mult! Punctele negre au început să se reducă din zona T, iar porii s-au micșorat vizibil. De regulă, atunci când foloseam alte măști pentru ancee trebuia să investesc în produse intens hidratante. Acum nu mai e nevoie să fac asta deoarece masca anti-acneică Skinegal nu usucă tenul. E suficient să aplic crema de seară/zi obișnuită.

 

Măștile le puteți găsi în farmaciile online și se găsesc sub forma unor plicuri. O mască are 40 de grame și costă aproximativ 10 lei. Pe farmacia Apoteca, de exemplu, costă 7,78 lei, iar pe 1001cosmetice.ro prețul unei măști este 10 lei.

Mi-ar fi plăcut totuși ca aceste măști să fie sub altă formă. Tub, borcan, orice. Poate pe viitor! 🙂

Ați folosit măștile de la Skinegal? V-au plăcut? Ați dori să le încercați?

xoxo

 

 

6 Replies to “Tratament facial cu argilă verde cambriană de la Skinegal”

  1. Popa Oana-Gabriela says: Reply

    Chiar si eu te-am intrebat de eficienta acetor masti pentru ca am tot auzit de la fete ca ar fi foarte bune, ceea ce imi confirimi si tu. Eu as vrea sa o incerc pe cea purificatoare pentru ca am tenul cu probleme ai cred ca mi.ar fi de ajutor. Pretul unei masti am vazut ca este accesibil..chiar ma voi duce sa.mi cumpar cateva. Multumim pentru review.??

    1. Cu mare drag, Oana :* mă bucur că articolul ți-a fost de ajutor! 🙂 aștept și părerea ta, după ce folosești masca! te pup! xoxo

  2. Valeria Chertes says: Reply

    Daca pareea ta este buna am sa le caut si eu.

    1. 🙂 eu m-am înțeles bine cu ele!Dacă nu ai probleme cu acneea, îți recomand masca purificatoare. xoxo

  3. ghelbere elena says: Reply

    Am folosit masti cu argila neagra si au fost foarte bune. Am sa le incerc si pe acestea pentru ca sigur imi vor fi de folos.

    1. Da, si eu am folosit masti cu argila neagra 🙂 dar am observat ca usuca tenul.

Leave a Reply