Și ție îți e frică? Să nu-ți mai fie!

La mulți ani, dragilor! Și bun venit în noul an! Sper să fie un an cât mai bun pentru fiecare dintre voi, prosper, un an după bunul plac al inimii voastre! Și chiar de e mai târziu, zic să cionim un pahar de șampanie și să ne bucurăm de ultimele zile de vacanță! 

P.S. Sper că ați avut parte de o petrecere pe cinste în noaptea dintre ani! 🙂 

_____________________________________________________

Mai țineți minte acel moment când erați mici și trebuia să răspundeți la întrebarea „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” Și fiecare dintre noi aveam visuri mărețe, planuri și rosteam meserii care mai de care mai sofisticate. Și credeam în ele. Eram atât de siguri că vom deveni medici, avocați, pompieri, polițiști, cântăreți, actori, oameni de afaceri și lista poate continua la nesfârșit. Eu când eram mică, așa pe la vreo 5 anișori, i-am spus fratelui meu mai mare că vreau să devin poezistă. Îmi plăcea tare mult să recit poezii, dar după un moment de gândire, mi-am dat seama că e mai bine să fiu „vânzătoare de magazine”. În căpșorul meu totul avea sens, iar ca să vă traduc și vouă, îmi doream să devin o femeie de afaceri renumită.

Și mai este un lucru pe care, noi micuții, îl aveam în comun: ne era frică. De câini, de întuneric, de bau-bau, de apă, de foc, de monștri, de școală și temele pentru acasă, etc. Și ne spuneam că vom crește noi mari și nu ne va mai fi frică.

Ei da! Uite că sunt mare acum, Și tot îmi e frică. Îmi e frică mai mult ca oricând. Pentru că, știți voi, viața asta este ca o călătorie aventuroasă. Te bagi ori pleci acasă. Riști ori spui „pas”. Trăiești momentul ori rămâi mereu cu gîndul „cum ar fi fost dacă”. Trăiești cu adevărat ori rămâi spectator. Tu alegi!

Și da, îmi e frică. Și nu de câini, de întuneric ori balauri. Îmi e frică de înălțimi, de eșec, de păianjeni și serpi, de singurătate, de iubire și de lipsa ei, de dușmani dar și de prieteni, îmi e frică să iubesc și să mă las iubită, îmi e frică de necunoscut, de boală, de șefi, de deadline-uri, de stres, de ziua de mâine, de oameni, de respingere, de cutremur, de război, de mine.

Îmi e frică să nu sufăr, însă trăiesc momentul și mă las pradă lui. Îmi e frică să nu rănesc pe cei din jurul meu, dar nu uit să spun „iarta-mă”. Îmi e frică de înălțime, dar ador fiecare zbor cu avionul. Îmi e frică să nu greșesc, dar mereu acționez după instinct!

Aleg să-mi înfrunt fricile, să nu le las să mă copleșească. Le înfrunt pentru că am curaj.

Și acum, mă iei, te rog, de mână?

xoxo