Ia uite că a apărut trailer-ul Peter Rabbit / Peter Iepurașul. Pare interesant, zău. Parcă și eu m-aș duce pe 30 martie 2018 la cinema să-l văd, atunci când e lansarea filmului. E o animație chiar reușită, n-ai zice că un film pentru copii. Evident, m-aș deghiza înainte de a ieși din casă pentru că nu îmi doresc să fiu asaltat de către fanii lui Peter Iepurașul. Semănăm ca două picături de apă, în cazul în care nu știați. Mi se întâmplă des ca oamenii să-mi ceară să fac poze cu ei, să le dau autografe – serios, e super obositor. Nu suntem rude, dacă la asta vă gândiți, deși până și numele noastre sunt foarte asemănătoare. El e Peter Rabbit, iar eu sunt Secret Rabbit. El actor, iar eu…eu sunt un simplu animator care în perioada Paștelui trebuie să organizeze Eggs Hunt pentru toți copiii din România. Deh, nu toți am fost înzestrați la naștere cu talentus – actoricescus – iepurescus. Chiar și așa, nu mă plâng, afacerea merge strună. Apropo de asta, trebuie să o zbughesc în grădină pentru Eggs Hunt.
Iepurașul Turmentat își luă paltonul (pentru că da, afară e încă iarnă), semnat de designer-ul KarottenKopf (Cap de Morcov), își luă coș cu ouă vopsite și ouă de ciocolată și își comandă un taxi ca să-l ducă până la destinație. Oh, bineînțeles că acest coș pe care îl purta mândru nu era no name, ci era confecționat de un desginer renumit. Kaninchenlächeln, mai exact. Sau Zâmbet Iepuresc, cum doriți! Ceea ce nu știa Secret Rabbit era faptul că în grădina găzduită de către prietenii lui de la InterComFilm mai era cineva care avea închiriat spațiul pentru un alt eveniment.
– Ce morcov stricat se petrece aici? se enervă Iepurașul Turmentat. Ce-s cu atâtea luminițe? Și globuri? Și…și…ale cui sunt?
– Cuiva i-a sărit muștarul, auzi Iepurașul o voce amuzată din spatele grădinii. Ce ai cu luminițele mele?
– Da, cineva are chef de glume proaste. Vezi că încă nu-i 1 aprilie, …Moșule!
– Ho-ho-ho! Nu e nici un fel de glumă proastă. Vezi tu, la această petrecere vom împușca doi iepuri deodată!
– Ha-ha-ha! Am leșinat de râs. Mi-am inundat plantația imaginară de morcovi și varză cu gluma ta expirată. Tu nu trebuie să plimbi ursul pe undeva prin Laponia, ceva? N-ai scrisori de citit? N-ai de cumpărat cadouri?
– Când am zis că împușcăm doi iepuri deodată nu am glumit și nici nu am vrut să fii ofensat! Repede îți mai ieși din pepeni! Rudolf, adu sacul cu scrisori! Ia și citește, clăpăugule!
– Tu încerci să mă duci cu preșul?
– Doar cu sania, dacă e nevoie. Deci, ai de gând să citești scrisorile acelea sau stăm aici până mâine și tăiem frunze la câini?
Iepurașul Turmentat oftă. Nu prea avea de ales. Dorința celor mici e lege, nu te poți opune.
– Și ai un plan, Santa? Sau doar te umfli în pene degeaba?
– Nu am de gând să mă bag peste planul tău. Tu ascunde ouăle unde vrei, eu doar decorez cu globuri și luminițe grădina. Ce zici, Iepurașule, îi lăsăm și pe adulți să se joace?
Iepurașul Turmentat mustăci îndată.
– Am putea. Numai că adulții se vor califica pentru Eggs Hunt numai după ce le spun o poezie Moșului. Și asta numai după ce fiecare adult îl ca servi pe Moșul cu Carrot Cake și…hmm…și Sirop de Morcovi, făcut exclusiv după rețeta iepurească. Ne vom amuza super copios!
– Ai minte creață, Secret Rabbit! Îmi place!
– Sunt un Iepuraș Turmentat de-a dreptul adorabil! Toată lumea mă adoră. Evident după tine, Moșule! Toată lumea mă iubește și așteaptă cu nerăbdare vânătoarea de ouă de Paște pe care o organizez și care a devenit tradiție. Bineînțeles, tradiție furată de la americani. Bine, după ce s-au plictisit de colinde, cozonaci și alte activități crăciunești.
– Moșule, hai să pregătim repede eventul ăsta și apoi te duc eu într-un loc drăguț să bem o bere.
– Bere? Serios? Ai luat-o pe ulei?
– Bine, tu rămâi la miere cu lapte. Sau pipi de ren. Of, greu cu tine! Parcă aveai spirit tânăr, bla, bla! Povești de adormit copiii, nu așa! Da chiar, ai văzut ce comedie faină apare pe 30 martie 2018 în cinema?
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018!
xoxo
Sursă foto: super-blog.eu
Ce simpatic este iepurasul, succes.
Ha ha, merci!
Un iepuras sugubat,tare simpatic .
Un articol scris cu umor care m-a facut sa-l citesc cu mare atentie. Vom merge cu totii la acest film.
Ce dragalas e !De abia aștept sa merg sa il vad și eu??
Ce fain ai scris. Mult succes la probe! 🙂
Mulțumesc mult! 🙂