Interviu cu Alexandra Doboșeru
Alina: Bună, Alexandra. Mă bucur să te revăd. Ce mai faci?
Alexandra: Bună, Alina. Și eu mă bucur să te revăd. În momentul acesta fac bine pentru că am dormit mult și pentru că te-am revăzut după atâta timp. De anul trecut, mai exact. Stai că acum am realizat că suntem în 2017!! Nu ne-am mai văzut de un an și chiar aveam nevoie de asta.
Ne spui câte ceva despre tine?
Eu sunt Alexandra și-mi place să mi se spună Ale, să fie scurt și la subiect. Sunt o persoană copilăroasă momentan și matură în devenire. Ha ha! Momentan sunt preocupată de dezvoltarea mea personală, lucrez la dezvoltarea visurilor mele și la îndeplinirea lor.
Ce frumos! Mă bucur să aud că ești interesată de dezvoltarea ta personală. 🙂 Știu că ești din Botoșani, așa-i?
Da. Mai exact, de lângă Botoșani. Vin dintr-un oraș mic, Săveni.
Oh, da, îmi amintesc că te-am mai întrebat asta. Cum de ai ales Clujul?
Faptul că m-am născut într-un oraș mic, așa ca Săveni, m-a ajutat foarte mult pentru că am reușit să-mi păstrez acea inocență, puritate. Acest oraș mi-a limitat oarecum toate lucrurile pe care le puteam face și nu le-am făcut. Aici mă refer la lucrurile negative. Atunci când trăiești într-un oraș mai mare sunt mult mai multe pericole, iar faptul că am crescut într-un oraș mic m-a ajutat să-mi păstrez acea inocență de copil. Trecerea la un oraș mare precum Cluj-Napoca a fost una foarte grea pentru mine. Am venit singură la Cluj – eu care acolo eram alintată de toată lumea și răsfățată, cunoșteam pe toată lumea ( vorba aia, oraș mic). Știi cum? Te trezești singur și te izbești de lucruri pe care nu crezi că ești în stare să le faci: pornind de la lucruri minore, cum ar fi să-ți gătești, până la lucruri mai mari în care trebuie să-ți dai seama de cât de multă încredere poți avea în unii oameni. Și trebuie să înveți cum să cunoști oamenii, iar pentru asta trebuie să te izbești pentru că nu ai cum altfel.
„Pentru mine, Clujul a fost o etapă super importantă în viața mea, pe care nu o regret și de care sunt mândră. Nu vreau să mai plec de aici!”
Multe persoane care vin în Cluj spun lucrul acesta! Chiar și eu sunt de aceeași părere.
Exact, mai ales că pentru mine prima opțiune ar fi fost Bucureștiul. Am avut o experiență acolo de aproximativ o săptămână și mi-am dat seama că nu e de mine. Era prea dură lumea de acolo, pe când în Cluj oamenii sunt altfel. Nu vreau acum să generalizez, dar oamenii din Cluj sunt mai calzi. Și da, Clujul te primește cu brațele deschise dacă vrei să vii aici!
Ai deja un an de Cluj, așa-i?
Am deja un an și jumătate.
Te-ai acomodat cu orașul?
Eu sunt total pierdută în spațiu, și la propriu și la figurat. Nu am simțul orientării deloc și nu mă pot descurca în tot orașul. E adevărat că m-am obișnuit cu orașul, știu să ajung în unele locuri, dar nu în toate. Orașul e mare, iar eu frecventez doar anumite zone (predominant centru) și nu pot spune că-l cunosc. Îmi e greu. Tocmai am avut o experiență cu prietenii mei: ne-am cazat într-o zonă a orașului care nu îmi era foarte cunoscută și ne-am gândit să mergem la un film. Când eram în mașină un prieten mă întreabă ” Mai punem gps-ul sau te descurci?” Și a fost foarte penibil pentru mine, dar și amuzant. Vă întrebați ce am ales? Clar, am ales gps-ul. :))
O altă experiență pe care am avut-o a fost atunci când experimentam orașul și nu știam să ajung în unele părți unde aveam treabă: la fel, foloseam gps-ul. E cel mai bun prieten al meu! Eram la trecerea de pietoni și am uitat că telefonul e scos de pe silent. A fost foarte ciudat când am auzit ”în douăzeci de metri virați la stânga”. Toată lumea zâmbea în jurul meu, a fost penibil.
Trebuie să recunosc faptul că nu am mai auzit o astfel de experiență, face parte din procesul de acomodare. Ce-ți place cel mai mult aici, la Cluj?
Diversitatea. Revenind la orașul meu mic, acolo diversitatea nu era așa mare. Nu prea existau străini sau diversitate în religie așa cum este aici. La Cluj am cunoscut oameni diferiți din punct de vedere religios, etnic, din punct de vedere al gândirii, al comportamentului și am învățat să-i accept. Asta îmi place cel mai mult la Cluj: diversitatea! Și nu spun că în alte orașe mari nu există diversitate, doar că aici diversitatea este percepută altfel! În alte orașe, de cele mai multe ori oamenii privesc diversitatea ca pe o barieră. Și de cele mai multe ori, diversitatea este respinsă.
Povestește-ne puțin despre facultate. Știu că ești în anul doi la Studii Europene..
Da, sunt în anul doi la Relații Internaționale și Studii Europene, linia franceză. Acesta e visul meu descoperit de alții. Mai exact, e visul meu descoperit de oamenii apropiați mie pentru că eu, inițial, am vrut să iau calea jurnalismului. Și, bineînțeles, ai mei mi-au spus că dacă vreau să fac asta o pot face liniștită, doar că voiam la București. După cum ți-am mai spus, prima experiență la București mi-a displăcut total, și atunci a rămas Clujul. O cercetare a fratelui meu mi-a arătat faptul că jurnalismul nu e atât de dezvoltat aici și nu e tocmai ce visez eu. Nu mi s-ar potrivi foarte bine. Atunci, plăcându-mi mai mult franceza decât engleza, am decis să aleg o facultate într-o limbă străină, însă nu știam exact ce domeniu vreau. Am descoperit că este o nouă facultate, Studii de Securitate. Aș fi vrut să aleg această facultate, doar că era în limba engleză. Am renunțat la această opțiune și am început să caut o facultate în limba franceză și așa am descoperit Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene.
Nu am să aleg niciodată alegerea făcută pentru că această specializare este una de care multă lume nu știe. iar limba franceză e o barieră pentru mulți. Faptul că în acest moment suntem 5 persoane la această specializare, iar majoritatea cursurilor și seminariilor le ținem în biroul profesorilor, există o altă conexiune între studenți și profesori, Una este când sunt 100 de studenți la un curs și alta e când sunt 5. Pe mine m-a ajutat mult acest lucru deoarece profesorul are timp să-ți acorde atenția de care ai nevoie. Are timp să-ți dea seama dacă ai înțeles ce ți-a zis, iar dacă ai o idee are timp să te asculte. M-a ajutat mult acest lucru deoarece am învățat să mă și exprim foarte bine, să transmit mai bine ceea ce gândesc.
Crezi că ai fi renunțat dacă ați fi fost mai mulți studenți la această specializare?
Nu, nu aș fi renunțat. Exista doar riscul să îmi scadă entuziasmul și probabil aș fi avut mai multe goluri și nu aș fi înțeles la fel de bine anumite noțiuni.
Când te-ai înscris la această facultate, aveai așteptări/ temeri?
Nu neapărat. La orice facultate m-aș fi înscris, aș fi fost temătoare. Cel mai important pentru mine a fost să mă integrez și să mă perceapă lumea exact așa cum sunt.
Știu că în primul an de facultate ai avut câte proiecte, colaborări și joburi. Ne povestești puțin despre ele?
După ce am terminat prima sesiune cu bine și am realizat că tot ce am învățat a fost în sesiune, mi-am dat seama că aș vrea să fac și altceva. Am început cu ceva promoție la un cabinet stomatologic. Aveau o ofertă pe care trebuia să o promovez într-un mall.. În acea perioadă am spus cuvântul detartraj de mai mult ori decât l-am spus în viața mea! :)) Atunci am început, de fapt, să înțeleg ce înseamnă promoțiile. Lucram împreună cu încă trei fete, dar eu activam cel mai mult deoarece aveam un program foarte flexibil. Ele mai aveau un job pe lângă asta. Experiența care mi-a dat curaj și mi-a arătat că pot să fac un lucru bun a fost faptul că într-o zi, unul dintre clienții cu care am discutat a zâmbit non stop. Acum nu înțelegeam dacă el zâmbește pentru că-i place de mine ca și persoană sau că-i place ce îi spun. La sfârșit mi-a spus să pregătesc actele și îi fac pachetul (trebuia să-mi dea și un avans), iar el se întoarce puțin mai târziu. Bineînțeles că nu am făcut nimic deoarece am crezut că-mi dă țeapă. Omul s-a întors la mine cu o carte, „Cum să vinzi”. Pentru mine a fost un wow! Primeam un cadou de la un străin.
„Mi-a spus că fac foarte bine ceea ce fac, dar mai am multe de învățat. Nu vedeam domeniul vânzărilor un domeniu pentru mine, nici acum nu cred că este ceea ce îmi doresc, dar omul acela mi-a dat încredere că aș putea face față în acest domeniu, dacă aș vrea.”
Apoi mi-am găsit un al job. Eram Brand Ambassador la British American Tabacco, Eram pur și simplu promoter la țigări. Acesta a fost, de asemenea, un job din care am învățat foarte multe. Am învățat ce înseamnă echipa și cât de important este să ai oameni de calitate în echipă, oameni tineri care sunt dornici să se dezvolte. Am învățat ce este răbdarea, eu care habar nu aveam ce înseamnă asta. Am învățat cum sunt oamenii, de fapt și cum pot oamenii să mintă cu zâmbetul pe buze. Și nu mă refer aici la minciuni foarte grave, ci la minciuni minore. De exemplu, dacă fumează sau nu. Efectiv îmi dădeam seama din privirea lor dacă mă mint sau nu. Ca și promoter la țigări, lucram mult în localuri.
„Am întâlnit toate tipurile de oameni. Oameni care sunt foarte bogați și educați, transmit prin pori educație, bun simț și vocabular elevat. Și am întâlnit oameni care de atâtea figuri ce au în cap nu au timp să vorbească cu tine!”
Acest job m-a dezvoltat foarte mult. Cel mai important lucru pe care l-am învățat aici a fost să pot vorbi cu orice persoană, din orice categorie socială, de orice vârstă și indiferent de ceea ce a făcut până acum. Înainte aveam foarte mare trac față de oamenii pe care nu-i cunoșteam și nu reușeam să mă deschid în fața lor, dar acum pot vorbi deschis cu oricine, fără probleme. De asemenea. aici am învățat să nu fac diferență între oameni. E un job din care am învățat multe. Nu zic acum să faci neapărat o carieră din asta, dar pe o perioadă determinată de timp îți va fi foarte util.
Știu că ai mai avut și alte colaborări. Ședințele foto, de exemplu.
Da, am lucrat puțin și pe domeniul acesta. Nu pot spune că am lucrat foarte mult. Nu știu dacă acesta a fost meritul meu, a fost mai degrabă meritul destinului.
Crezi în destin?
DA!! Cred în destin și cred în vorba aceea „ce e al tău, e pus deoparte”. Sunt multe lucruri care mi-au apărut în cale, fără să fac eu nimic pentru ele. Așa a fost și cu ședințele foto. Am pozat pentru un fotograf care a făcut publicitate pentru un termos. Ocazia aceea a venit fără ca eu să fac ceva. Efectiv a fost destinul care mi-a pus în cale oferta asta. Fotograful i-a plăcut de mine, fizicul meu, am avut o persoană comună care m-a recomandat și eu nu am contribuit cu nimic. Mulțumesc destinului și mulțumesc mamei natură!
Am reușit să văd câteva dintre fotografiile de la shooting-uri și mi-au plăcut mult. Cum a fost prima colaborare?
Mi-a plăcut foarte mult. Am fost atât de încântată încât trebuie să-ți imaginezi că am început să facem fotografii și nu ne mai opream. Am schimbat câteva ținute, mi-a pus și aer condiționat pentru efecte și am început să facem poze și pentru site, și pentru mine să postez pe facebook..Am avut o conexiune foarte bună cu fotograful. Mi-a plăcut atât de mult încât am mai mers și la alte shooting-uri.
„Nu-s vreun model, nu mă consider fotomodel, dar atât cât am experimentat eu a fost frumos și nu e atât de ușor pe cât pare!”
Am avut ulterior shooting-uri în care ne-am pregătit de dimineață de la 7 și pozele le-am făcut abia seara spre 8. Au existat mai multe lucruri care nu au fost atât de ușoare precum pare, dar e o chestie foarte plăcută. Dacă o faci din plăcere și nu din obligație, pentru bani (la mine nu a fost neapărat pentru bani) , merită să faci asta.
Te-ai vedea făcând asta și-n viitor?
Atâta timp cât o fac cu drag, din plăcere, mi-ar plăcea. În general, cred că nu ar fi ceva care să fac pentru bani. Mi-ar plăcea să fac asta atâta timp cât nu devine un obicei. Dacă se transformă într-un obicei, încep să mă plictisesc.
Unde te vezi peste 5 ani?
Oh, e așa de grea întrebarea asta!! Am zis că o să pășesc în 2017 știind ce o să fac. Am câteva repere, însă nu știu concret să-ți spun. Peste 5 ani mă văd la fel de slăbuță, îmbrăcată elegant și o să lucrez la un birou. Aici în Cluj-Napoca. Urcată pe stiletto!
Cum ți-ai gestionat timpul? Ți-a fost ușor să te împarți între cursuri/ examene/ ședințe foto?
A fost ușor doar prin prisma faptului că erau lucruri noi pentru mine și nu voiam să renunț la nici unul. Mai degrabă nu dormeam ca să le pot face pe toate. Acum, dacă ar fi să se repete, le-aș face în funcție de priorități. Nu m-aș mai arunca așa cu capul înainte! A învățat că trebuie să ai răbdare să le faci pe toate ața cum trebuie. Mi-a fost ușor și pentru că am cunoscut multe persoane, iar acesta a fost unul dintre scopurile mele.
Crezi că acest entuziasm al tău se datorează faptului că te-ai mutat într-un oraș nou?
Da, foarte mult. Eu și acasă voim să fac cât mai multe lucruri și am făcut. Am fost Președinte al Consiliului Elevilor din liceul meu, eram tot timpul implicată în activități și voiam mereu să fac mai mult. Niciodată nu mi-a plăcut să pierd timpul. Aici am vrut să-mi mențin ritmul alert cu care m-am obișnuit.
Ai avut colaborări frumoase, la care multe tinere doar visează. A existat riscul ca acest succes să ți se urce la cap?
Da! Era cât pe ce să mi se urce, iar un semn divin mi-a pus mâna pe umăr și mi-a spus ”oprește-te”. Mi-a fost propusă o colaborare în altă țară, pe bani frumoși, în preajma examenelor și am avut tăria de caracter să o refuz. Pe moment am regretat mult, dar acum nu mai regret. Era o colaborare care mi-ar fi deschis multe uși și aș fi avut multe de câștigat.
„Pentru o bucurie de moment aș fi riscat să pierd ce îmi doresc cu adevărat!”
Revenind un pic la perioada din facultate, cum ai descrie viața de student?
Frumoasă. Viața de student trebuie trăită în cămin. Cel puțin un an. Dacă ești student și nu ai stat un an în cămin, degeaba ești student! Viața de cămin mi-a plăcut și m-a învățat foarte multe lucruri. Revenind la diversitate, am învățat că trebuie să accepți oamenii din jurul tău așa cum sunt pentru că și eu te acceptă.
Primul an la cămin a fost puțin greu la început, dar a fost genial. Am cunoscut niște fete cu care țin legătura și acum, care mi-au devenit prietene, cu care am împărtășit și bune și rele, ne-am distrat împreună, am învățat împreună, am fost zi de zi una lângă cealaltă. Și asta te apropie, fără să vrei. Chiar merită să-ți trăiești viața în cămin!
Dincolo de aspectele negative, cum ar fi baia comună, bucătăria pe palier, departe de pat..Experiența și oamenii pe care i-am întâlnit în cămin pentru mine au întrecut cu multe aceste aspecte.
Ce sfaturi ai pentru studenții din anul I?
În primul rând, să stea în cămin. Acolo va reuși să cunoască multe persoane de la care să învețe lucruri. În cămin o să audă tot ce se întâmplă, orice zvon. Să aprecieze lucrurile minore care li se întâmplă. Să nu se lasă duși de aparențe și să aprecieze oamenii simplii căci ei sunt cei mai frumoși.
Ai făcut voluntariat. Ce te-a determinat să devii voluntar?
Încă fac voluntariat. Mereu am apreciat persoanele care fac voluntariat și care nu așteaptă ceva atunci când oferă. Ca să vezi cât de pornită am fost pe voluntariat, în momentul în care am ajuns în Cluj m-am înscris la trei asociații. Toată lumea îmi spunea că nu ai cum să faci și facultate și voluntariat în trei asociații și că trebuie să mă decid asupra uneia pentru a putea fi implicată. Și așa a și fost! Cunoscând oamenii din toate cele trei asociații, am decis să rămân alături de cei de care mi-au plăcut cel mai mult. Acum sunt membru al asociației UN Youth Association of Romania – Cluj Branch.
Mi-a plăcut mult faptul că acești oameni au un scop măreț cum multe dintre asociațiile din Cluj nu le au și pentru că nu sunt neapărat asociații studențești, ci e o asociația care vrea să implementeze prin proiectele sale drepturile ONU. E o cauză măreață și în care mă regăsesc.
Cum te-a ajutat voluntariatul în dezvoltarea ta personală?
A contat foarte mult. De fapt, tot ce am făcut până acum a ajutat la dezvoltarea mea și nu regret nimic din ceea ce am făcut pentru că din fiecare om și din fiecare lucru pe care l-am făcut am învățat câte ceva. Am luat puțin de la fiecare și eu, cea care sunt acum în fața ta, sunt suma lucrurilor pe care le-am învățat de la alții.
Ce planuri ai pentru 2017? Ai început la un moment dat să-mi povestești câte ceva..
Am multe planuri pentru acest an, sper să ajung să le fac pe toate. Și cred că o să și le fac pentru că în 2016, când am ajuns la facultate, mi-am făcut o listă. Sunt atât de mândră că am reușit să fac toate lucrurile de pe acea listă, însă fără să țin cont de ele. Deci nu am stat cu lista în față și să bifez unul câte unul fiecare lucru. Nu! La sfârșitul anului mi-am adus aminte că am avut o listă și nici nu mai știam de lucrurile pe care le-am scris acolo, iar când m-am uitat am rămas surprinsă că am făcut toate lucrurile de pe listă. Asta înseamnă că sunt lucruri pe care le-am vrut și revin la destin, cred că toate mi-au fost așezate așa cum trebuie. Sper în 2017 să se întâmple la fel. Mi-am propus să mă dezvolt mult profesional, să-mi găsesc locul, să mă pun pe mine pe primul loc (lucru pe care nu l-am mai făcut niciodată și e un test pentru mine).
„Anul acesta îmi doresc să mă dezvolt pe toate planurile, să-mi găsesc un job unde să mă duc cu drag.”
Îmi doresc să te dezvolți personal, profesional, sentimental și îmi doresc să îți atingi obiectivele pentru anul acesta. Acum, la final, ai un mesaj pentru cititorii blogului Madmoiselle Sarcastique?
Da! Eu am foarte mare încredere în tine și în blogul tău. Probabil ai observat că de fiecare dată când vorbim la telefon, mai vin cu o idee și te întreb cum merg treburile. Știu că acest blog va ajunge departe! Îi rog pe toți cititorii tăi să împărtășească cu prietenii lor articolele tale și să te urmărească cu mare atenție.
Mulțumesc tare mult, Alexandra! Îți mulțumesc, draga mea, că ai acceptat invitația mea. Mult succes!
Pentru întrebări, sugestii, colaborări, o găsiți pe Alexandra aici.
Dacă v-a plăcut de Alexandra, vă invit să dați un share pentru a o cunoaște și prietenii voștri! Mulțam fain!