Continuăm seria interviurilor cu Roman Petrușca, cunoscut și ca „băiatul de la Redbull”, dar cel mai bine este să-l lăsăm pe el să se prezinte!
Salut! Sunt Roman, student în anul II la FSEGA la Informatică Economică – foarte important!! (râde). Îmi place antreprenoriatul, marketing-ul și tot ce ține de tehnologie și IT. Mi-ar plăcea să fiu programator, dar îmi place mult și tot ce ține de IT. Sunt foarte ambițios, super perfecționist și îmi place ca totul să fie foarte bine organizat în jurul meu.
Dacă îți mai aduci aminte, noi ne-am cunoscut când tu lucrai la Redbull. Cum ai descrie acea perioadă? Ce a însemnat Redbull pentru tine?
Pentru un student, Redbull ar fi cam cea mai bună idee pe care ai putea să o faci pentru că oamenii de la Redbull sunt foarte deschiși, diverși și atunci, indiferent că ești skater, hipster sau doar un om normal – nu că ceilalți nu ar fi – atunci vei fi oricum integrat în grupul lor. Sunt niște oameni foarte, foarte de treabă! Și să lucrezi cu ei e mai mult partea de fun. E ok, trebuie să și lucrezi, să nu mă înțelegi greșit, dar e foarte distractiv și de obicei cei care ajung în echipa Redbull sunt niște oameni foarte deschiși și foarte șmecheri.
Deci tu ești foarte șmecher…
Da, printre altele, da! Nu am zis-o direct, dar indirect, sunt acolo..(râde). Nu măi, dar chiar sunt foarte de treabă și chiar dacă am stat foarte puțin la Redbull -6 luni am stat – și acum încă mă întâlnesc cu ei!
Chiar recent m-am întâlnit cu un fost coleg din Iași și am fost până în Sibiu și am ieșit la o bere. A fost foarte fain! Aș recomanda chestia asta pentru cine are un pic de timp, iar cultura Redbull este una foarte interesantă.
Ne povestești puțin despre ea?
Da, sigur. E foarte mult branding, foarte mult marketing – asta mie mi-a plăcut foarte mult. Ei țin foarte mult la brandul lor și sunt anumite lucruri pe care ar trebui să le faci în concordanță cu principiile lor, care sunt de altfel foarte ok. Nu e nimic restrictiv, însă ei sunt un brand premium și asta iarăși mi-a plăcut foarte mult pentru că nu am lucrat pentru oricine. Ei sunt cam primii, de fapt, sunt primii pe piață pe segmentul lor și atunci a fost foarte interesant să lucrezi pentru un lider de piață.
Și procesul de recrutare și toți pașii de după recrutare care au fost făcuți, training-ul – totul a fost făcut ca noi să înțelegem foarte bine despre ce e vorba și apoi să aplicăm asta la locul de muncă!
Care au fost task-urile tale principale?
Practic, ar fi să convingi lumea – pentru mine studenții pentru că eu am fost Student Brand Manager- să-i convingi că Redbull chiar este cel mai fain brand de acolo și faptul că Redbull nu e doar despre un energizant, ci este de fapt despre o cultură și despre cum să fii activ și cool. Și nu era doar să convingi lumea să bea mult Redbull pentru că nu despre asta e vorba, ci să contribui oarecum la creșterea brand awareness-ului.
Da, am observat că Redbull au tot felul de concursuri inedite…
Da, pentru asta cred că ei sunt mult mai buni decât concurența lor. Cel puțin din punctul ăsta de vedere pentru că ei fac ceva mai mult decât să vândă un simplu energizant. Ei se implică în foarte multe proiecte despre cultură, street art, etc și de obicei astea sunt foarte interesante și atrag foarte mulți tineri. Pentru că eu cu asta mă ocupam.
Ei se implică și-n evenimente mai mari, au și propriile evenimente la care țin foarte mult și pot să garantez că orice eveniment Redbull este perfect organizat.
Ce ți-a plăcut cel mai mult la Redbull? Ai o experiență anume care ți-a rămas dragă?
Hmm..să vedem! În afară de un team building foarte fain în care chiar am făcut chestii cu echipa și a fost foarte șmecher, în afară de asta cred că cel mai mult mi-a plăcut interacțiunea pe care am avut-o cu studenții. Eu eram „băiatul de la Redbull” și atunci eram primit foarte bine oarecum peste tot unde mergeam. Și așa am putut să-mi fac mulți prieteni – un exemplu este chiar acest interviu- și mi-am făcut multe conexiuni în mediul studențesc din Cluj. Ceea ce e foarte ok pentru că, deși pe unii e posibil să nu-i mai întâlnesc niciodată sau rareori, a fost ceva foarte util cel puțin pentru mine.
„Apoi m-a ajutat foarte mult chiar dacă nu am fost niciodată un tip închis, asta m-a făcut să mă deschid și mai mult către oameni și să comunic foarte ușor. ”
Te-ai vedea pe viitor lucrând pentru ei?
Poate?! Da, dar doar într-o poziție mult mai sus. Mă văd oricum, oriunde undeva mai sus..
Revenind puțin la partea de facultate, de ce ai ales Clujul?
Ha ha! Cred că e cea simplă întrebare: pentru că nu București, în primul rând și..
De ce nu București?
Nu știu, pentru că e un oraș prea mare pentru mine. Ok, oportunitățile sunt mult mai mari decât aici, doar că nu-mi place mie mediul de acolo. Clujul, de prima oară când am venit și eram încă prin liceu, la început de tot, mi s-a părut ceva intrig în el și am și doi verișori aici. Poate și asta a fost un factor decisiv…
„Oamenii sunt mult mai diferiți aici decât la București și mult mai deschiși, mult mai sinceri. ”
Îmi place mult și atmosfera asta studențească de la Cluj. Vezi, e destul de simplu” 🙂
Știu că faci și voluntariat.
Da, am făcut voluntariat înainte să plec în SUA și apoi cu Erasmus și atunci s-a tăiat oarecum legătura asta pe care sper să o reiau acum că am început semestrul. Și asta a fost o experiență super pentru că cei din OSE, unde activez ca și voluntar, sunt niște oameni foarte deschiși și foarte de treabă. De fapt, cred că e o chestie comună pentru mai multe organizații studențești de voluntariat din Cluj!
„În OSE mi-am făcut destul de mulți prieteni cu care încă țin legătura.”
Să înțeleg că OSE-ul este prima organizație în care ai făcut voluntariat?
Răspunsul îl veți găsi mâine, pe blog! 🙂
xoxo