Cum și de ce m-am apucat de canto

cursuri-canto-cluj

Unul dintre lucrurile pe care voiam să le bifez de pe To do list-ul meu a fost să iau lecții de canto.  Mi-am luat inima în dinți într-o zi și am făcut acest pas. Acest obiectiv a pornit din pasiunea pe care o am pentru muzică, din dorința de a cânta bine, frumos și corect.

Prima dată m-am înscris la cursul de canto de la Aliria Studio. Eram atât de fericită, emoționată și entuziasmată că, în sfârșit, fac asta, dar entuziasmul mi-a pierit după prima ședință de canto. Eu aveam o singură așteptare: să plec de acolo cu măcar un lucru nou. Aliria Studio nu mi-a oferit asta nici măcar după câteva ședințe de canto. După o lună de zile, timp în care mergeam de două ori pe săptămână la canto, nu făceam nimic în plus față de ceea ce făceam eu acasă cu stația mea de karaoke. Luam un microfon, alegeam ceva piesă și lălăiam o jumătate de oră – asta pentru că în prima jumătate de oră făceam vocalize, iar în ultima jumătate de oră bârfeam despre nimicuri. Și mai și plăteam pentru asta!

Am renunțat la acest curs de canto, iar după ceva timp m-am înscris la Voltaj Academy. Am iubit acel loc și oamenii de acolo. Primitori, punctuali, veseli, talentați și profesioniști. E drept că prețul unui abonament la cursul de canto de la Voltaj Academy era triplu față de cel de la Aliria, dar diferența s-a văzut și în rezultate. În primele 4 ședințe nici nu m-am atins de microfon. Am făcut vocalize, dar nu numai pentru a-mi încălzi vocea, ci și pentru a-mi dezvolta tehnica vocală. Am învățat să respir corect și am făcut exerciții intense din acest punct de vedere.

cursuri-canto-cluj

Din păcate, nu m-am ținut suficient de mult de aceste cursuri. Eram și în anul trei de facultate, eram prinsă și în multe training-uri și nu reușeam să mă sincronizez mereu cu profa de canto. Iată doar câteva dintre diferențele pe care le-am observat în puținul timp cât am făcut lecții de canto. 

  • Te învață să respiri corect. Poate că ți se pare amuzant, dar exercițiile de respirație pe care le faci la un curs de canto te ajută și în viața de zi cu zi, nu doar în muzică.
  • Stimulează concentrarea. Rușine mie că nu reușesc să îmi aduc aminte numele profesoarei mele de canto, dar e o femeie minunată. Pe cât de minunată, pe atât de autoritară e astfel că, am învățat să mă concentrez, să las la ușă probleme, frustrări și alte gânduri și să mă concentrez pe ceea ce am de făcut. Și apoi, făcând asta în mod regulat, devii și o persoană mai disciplinată.
  • Îți îmbunătățește dicția. Heheheheh, câte exerciții nu am avut de făcut acasă, de-mi venea să plâng! În muzică nu trebuie doar să poți atinge o notă, ci să ci pronunți corect și clar cuvintele. Aici mai am de muncit!
  • Te învață să te exprimi prin muzică. Un artist nu trebuie doar să cânte, ci să transmită un mesaj, o emoție, un gând. Și asta înveți tot la cursurile de canto!
  • Te cunoști mai bine. Am descoperit că pot să abordez mai multe stiluri muzicale și mi-a crescut încrederea de sine. De asemenea, mi-am testat limitele în ceea ce privesc corzile vocale și chiar am reușit să cânt cu un ton mai jos decât pragul normal. Dar da, am muncit și pentru asta.
  • Te distrezi. Oricât de mult am muncit (pentru că da, am făcut asta), oricât de mult m-am enervat că nu-mi ieșea nu-știu-ce-exercițiu, m-am distrat de fiecare dată. Mergeam cu mare plăcere la canto!

Cursurile de canto sunt utile și dacă nu vrei să ai o carieră muzicală. Pentru că eu nu îmi doresc asta. Scopul meu a fost de a putea cânta orice piesă doresc, fără să obosesc la primele trei versuri. Dar îmi e dor de mor de experiența de la Voltaj Academy și sper să reiau curând ședințele de canto. Dacă sunteți în căutarea unor cursuri canto în Cluj sau București, vă recomand din suflet Voltaj Academy!

18 Replies to “Cum și de ce m-am apucat de canto”

  1. Andreia Ciornei says: Reply

    ???super

    1. Multumesc <3

  2. Agache Lucica says: Reply

    Imi place,esti sarguincioasa si imbratisezi obiceiuri placute,te felicit !

    1. Multumesc frumos! 🙂

  3. Wow trebuie să recunosc că sunt destul de pe lângă subiect, dar mi se pare tare fain că investești în pasiunea ta. Mereu am crezut că pe lângă talent trebuie să mai și “lupți” să îl dezvolți:)

    1. Păi știi cum e aia cu 99% transpirație și 1% inspirație? cev de genul e și aici 🙂

  4. Orice talent trebuie șlefuit și orice hobby trebuie întreținut. Indiferent ce alegi să faci, trebuie să investești timp, iar uneori și bani. Pentru că fără muncă totul rămăne doar un simplu vis.
    Te felicit pentru curaj și mult succes în continuare.

    1. Îți mulțumesc mult!

  5. Si eu aveam canto si/sau pian pe lista din 2018 dar am renuntat pentru ca vine bebe :))

    1. Poate cand mai creste bebe :))

  6. Felicitari! Multi oameni isi doresc sa invete lucruri noi, dar putini fac ceva in privinta asta.

    1. Multumesc frumos! Cred ca tine de prioritizare, atat.

  7. Pandrea Florina says: Reply

    Super faina postarea! Eu cand eram mica eram innebunita dupa carti si cam asta faceam tot timpul…ai mei nu m-au indrumat spre sport sau o arta, ceva…and now, look at me :)) tot cu cartea-n mana sunt:D

    1. Foarte bine! :)) ma bucur pentru tine! 😀

  8. Valeria Chertes says: Reply

    Mi-ar place sa te aud cântând,te felicit.

    1. Vai, multumesc frumos! 🙂 nu am voce extraordinara, dar am evoluat totusi. Te pup!

  9. ghelbere elena says: Reply

    Cand eram mai tanara imi doream mult sa iau cateva lectii de dictie. Doream mereu sa scap de accentul meu de moldoveanca, dar am descoperit ca acest accent este foarte dulce.

    1. Si eu inca mai am accent de moldoveanca, desi stau de vreo 5 ani la Cluj. Dar nu de accent voiam sa scap, ci de micile balbaieli. M-au omorat exercitiile acelea :))

Leave a Reply