Acest articol nu va fi unul prea ușor de digerat, așa că dacă te consideri pudic, sensibil sau…homofob, vezi că este un x micuț în colțul din dreapta a paginii. Apeși pe el și ești safe! Mulțumesc frumos. Auf Wiedersehen!
***************************************************************************
Well, suntem un neam de ipocriți și ipocrite. Și nu mă refer la ipocrizia super-mega-uber cunoscută de pe Facebook unde toată lumea are o viață roz și o arde în aroganțe. Unde EA este super fericită într-o relație care nici nu există, iar EL își etalează curajul și inteligența obținută prin metoda copy-paste. Unde EI își zâmbesc numai în selfie-urile postate pe Facebook…și alea se întâmplă o dată la 5 ani. Unde EL și EA sunt într-o relație doar de ochii lumii, doar pentru că dă bine să ai acest status pe Facebook și pentru că ești un pic cam dependent de o altă persoană, dar în realitate fiecare este prins în rutina personală sau…sunt prinși în relațiile altora la fel de fericiți precum sunt EI.
Nu mă refer nici la ipocriziile acelea mici și aparent inofensive pentru a găsi o portiță de ieșire din anumite situații incomode. Mă refer strict la genul acela de ipocrizie grosolană, nocivă, care te face din om…neom.
Și aici mă refer la homofobie. Pe bune? În anul fantasticului 2017 se mai poate vorbi despre homofobie? Aparent, da. Se poate!
Spui că ești homofob pentru că dorești să trăiești într-o societate educată, unde fiecare individ trăiește după anumite principii, respectă reguli și legi și își ghidează viața după anumite valori. Îți dorești ca toată lumea să aibă cei 7 ani de acasă și viața să fie roz și frumoasă.
Îți dorești să îți educi copilul într-o societate civilizată și liberă, în care să fie ferit de „pericole”. De asemenea, îți dorești ca al tău copil drag și scump să nu vadă anomalii pe stradă, cum ar fi un cuplu format din doi bărbați, asta în timp ce un cuplu format din două femei este trecut cu vederea sau acceptat.
Afirmi că accepți homosexualii, dar…să nu stea în același bloc cu tine. Să nu interacționeze cu tine. Să nu bea în barul unde obișnuiești să bei tu. Să nu se exteriorizeze. Să nu îl vezi că se plimbă pe stradă de mână cu iubitul. Să nu iasă în aceleași spații publice în care ieși și tu. Să nu, să nu, să nu.
Ce fel de acceptare este asta?
Dacă suntem ipocriți, haideți să fim până la capăt, căci și așa transmitem ipocrizie prin fiecare por al nostru, prin fiecare gest și prin fiecare privire. Am ajuns să ne hrănim sufletul cu doze mai mici sau mai mari de ipocrizie, după caz. Suntem atât de ipocriți încât, în locurile publice, condamnăm ipocrizia și afirmăm tot felul de căcaturi în care nici noi nu credem. Paradoxal, huh?!
Eu sunt antrofobă. Atunci când văd anumite cupluri pe stradă – cupluri „tradiționale”, așa cum ne place să le numim – care sunt de-a dreptul dezgustătoare, chiar vulgare. Cupluri care se comportă indecent pe stradă, care se sărută lasciv în magazine, în mall-uri, pe stradă, în autobuz, în parc. Oriunde apucă, fără să țină cont că se află într-un spațiu public. Ba mai mult, dacă hormonii nu le dau pace, e ok să facă sex în spații publice pentru că…helău, trăiesc într-o țară democratică.
Eu sunt antrofobă atunci când văd violență domestică și, mai mult decât atât, atunci când o acceptăm. Pentru că nu poți, nu știi, îți e teamă. Bla, bla.
Eu sunt antrofobă atunci când văd copile mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate și părinții sunt ok cu asta. Nu, nu ar trebui să fii ok cu asta! Sau acum nu mai contează atât mult valorile și principiile de mai sus?
Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici.
xoxo