Astăzi depănăm amintiri cu Momondo!
A fost odată ca niciodată..oh, nu! Acesta este începutul clasic pentru o poveste cu zmei și unicorni, prinți și prințese, cu povești de dragoste nemaivăzute și nemaiîntâlnite. E clar faptul că am greșit taraba, pardon, fișierul de amintiri din creieraș, căci eu sunt pe care să vă povestesc o amintire cât se poate de reală, amuzantă pentru unii și destul de penibilă pentru alții. I-aș putea da și un titlu, „Cum să parcurgi un drum de 1 oră în 7” cred că ar fi cel mai sugestiv. Această experiență face parte din seria #călătoriideneuitat și este scrisă pentru cea de a probă din concursul SuperBlog – probă sponsorizată de Momondo.
Mereu când îmi aduc aminte de acea drumeție, râd cu gura până la urechi. Așa că vă invit să vă luați o cană cu ceai/ cafea/ ciocolată caldă sau orice vă poftește suflețelul, așezați-vă comod pe scaunul de la birou/ din autobuz sau în pătuțul comod de acasă și haideți să citiți cea mai dragă amintire. Mă rog, una dintre cele mai dragi amintiri.
O singură mașină, 5 persoane: un ardelean, un bucureștean, o moldoveancă și doi olteni. Toți traineri, tineri și frumoși, dornici să ajungă cât mai repede în cel mai așteptat teambuilding al trainerilor USR, la Măguri- Răcătău. Ei bine, Măguri- Răcătău este o zonă superbă de munte din apropierea Clujului și este un loc perfect pentru un teambuilding. Dar ce te faci când nici unul dintre cei cinci nu cunoaște traseul, nu are o adresă exactă pentru destinație și se mai apropie și noaptea? Răspunsul simplu și logic ar fi Google Maps sau Waze. Noi, însă, ne-am bazat pe o hartă.
Ei bine, începutul aventurii noastre începe fix așa.
– Lasă, bine că o avem și pe asta. Important e să ajungem în Măguri, că apoi găsim noi cabana.
– Ia uită-te, Dumitrița, pe unde trebuie să o iau?
– Pare a fi prima la stânga, Andrei.
Și uite așa pornim noi la drum. Mai o privire câș, mai o glumă, mai o gură de cafea…tipul trece, dar noi tot în mașină suntem. Iar cabana la care trebuie să ajungem este, ei bine, habar nu avem unde. Foamea își face simțită prezența, oboseala pune stăpânire pe noi, iar buna dispoziție dispare încet, dar sigur. După trei ore de mers continuu, ne-am trezit că am luat-o pe un drum care duce în cu totul altă parte, numai la Măguri-Răcătău nu.
– Ce facem, mai mergem în teambuilding? întreabă bucureșteanul.
– Eu nu mai merg nicăieri, se isterizează moldoveanca. Păi ce, pe lângă faptul că-s obosită criță, îmi e frig și foame, să mai pierd și partea mea de băutură? Că e clar faptul că la cabană deja nu mai e un strop de alcool.
– Avem mașina plină de alcool, liniștește-te!
– Păi oricum va trebui să o împărțim cu ăștia de la cabană, în ideea în care ei acum sunt praf. Ce activități, ce jocuri de cunoaștere, ce teambuilding? Parcă îl și văd pe Cozmin că e liderul la beer pong. Deci eu vreau acasă.
– Votăm? sugerează șoferul. Ce ziceți să facem, măi trainerilor?
– Mergem la cabană, răspund egrăbit unul dintre olteni. Ce dacă am pierdut o zi de activități deja? Mai bine, trece peste formalitățile de cunoaștere și, în plus, vom fi vedetele serii. Toată atenția asupra noastră, știi ce zic?
– No mă, dar e vorba doar de câteva ore întârziere, se trezi vorbind și ardeleanul. Măcar avem ceva în comun cu CFR-ul – întârziem deși promitem că ajungem la timp. Ha ha! Eu zic că nu-i așa mare bai și că putem risca să întârziem și mai mult decât atât.
Ceilalți doar aprobă afirmativ din cap.
– Bun. Deci, moldoveanco, ai pierdut! Mergem în teambuilding.
După două ore de condus, analizat harta, cerut indicații pe drum, ne aflăm în Măguri-Răcătău. Sau cel puțin așa avem noi impresia. Sunăm organizatorii teambuilding-ului.
– Noi am ajuns în sat. Pe unde să venim spre cabană?
– Ați ajuns? Băăăă, au ajuns ăștia, urlă el spre grup. Bine că ați ajuns că nu mai avem băutură. Sper că ați adus mai mult alcool decât mâncare, așa-i?
– Cozmine, lasă băutura și spune-ne pe unde să venim.
– Da, da. Absolut. Normal. Deci, sunteți pe drumul principal, așa-i? Trebuie doar să o luați tot înainte, până ajungeți la un gard din lemn. Dacă mai înaintați, o să dați de niște zăpadă.
– Bă, tu ești tâmpit? Am văzut zăpadă de vreo o oră și noi tot nu suntem la cabană cu voi. Alte indicații mai știi să dai?
– Da, mă! Nu te panica așa. Deci, după gardul ăla, o să vezi o biserică. Mică, dar e acolo. Faci la stânga și apoi la dreapta.
– În sfârșit indicații de om normal și treaz, mormăie șoferul!
– Taci, mă, nu fi invidios că ești la volan și nu poți bea! Mai mergi așa vreo 500 de metri și o să dai de noi. O să ne recunoști că avem multă zăpadă, nu așa puțină cum e pe strada principală.
După care închide telefonul. Încercăm să urmăm întocmai instrucțiunile, dar nu vedem nici un gard din lemn. După vreo 3 kilometri, vedem primul gard așa cum ne-a fost descris.
– Evrika! Avem gardul. Și unde e biserica? întreabă moldoveanca.
– Poate o fi mai în față, mormăi șoferul un pic nervos.
– Nu, sigur nu e asta. Poate or fi mai multe biserici. Hai să ne întoarcem.
– Taci, tu! Așa ne-a zis omul, așa facem. Vrei să dormi pe aici pe undeva?
Până la urmă ne întoarcem și o luăm pe următoarea străduță. Și urcăm, tot urcăm, până ce ne plictisim de urcat. Partea mai gravă era că nu se vedea nici o casă, nici o cabană, nici o țipenie de om, iar zăpada creștea tot mai mult.
– Sigur nu e ăsta drumul, zice șoferul.
– Ba da, nu vezi că e tot mai multă zăpadă? Sigur la asta se referea Cozmin!
– Bine, fie.
Și forțăm mașina să urce panta. Înaintăm tot mai greu, gropile sunt tot mai mari, derapăm tot mai mult.
– Vezi, Andrei, vezi? De ce nu ai cauciucuri de iarnă? Ai impresia că aici ești în capitală?
– Femeie, taci că-ți pun scoci la gură.
Și tace. De fapt, nimeni din mașină nu mai scoate un sunet. Toți avem un singur gând: ori ajungem la cabană imediat și vom uita de tot, ori murim înghețați pe această pantă. Și stăm așa cu emoție în suflet 5 kilometri, până când auzim șoferul spunând:
– Trebuie să vă dați jos din mașină.
– Andrei, dar sunt minus 5 grade afară!!
– Da, dar după ce vei căra un bax de vodka și unul de suc de portocale, ți se va părea că sunt 28 de grade afară! Îți promit!
– Chiar vorbești serios? Mergem pe jos? Și mai și cărăm astea după noi?
– Altă variantă nu avem. E deja ora 23 și mașina nu mai vrea să urce. Dacă vrei, poți dormi în mașină. Îți las cheile sau vii cu noi?
După un mic brainstorming, decidem să o luăm pe jos până la cabană și să punem restul grupului să ne care bagajele. Asta așa, drept recompensă pentru că s-au distrat fără noi și ne-au dat indicii greșite pe drum. Panta era tot mai abruptă, iar pe margini era prăpastie. Era întuneric beznă și noi aveam baterie tot mai puțină la telefon. După ce am mai urcat câțiva kilometri, ne-am trezit în vârf de munte, fără nici urmă de cabană. Erau doar copaci și urme de animale. Dar, ceva ne-a atras atenția. O lumină destul de puternică. Pe partea cealaltă de munte – erau omuleții noștri petrecând.
După încă o oră, am ajuns la destinație. Zăpada cu care se lăudau ei nu reprezenta nici 5% din ceea ce am întâmpinat noi urcând muntele. Teambuilding-ul a fost unul de vis, perfect, pe care l-aș repeta în fiecare weekend, însă cea mai fericită a fost moldoveanca noastră.
– Bine că nu s-a spart nici o sticlă de vodka, strigă ea mulțumită!
Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul doi pentru concursul SuperBlog!
Momondo are un premiu și pentru voi, cei care doriți să împărtășiți cu noi cea mai frumoasă, inedită, dragă amintire dintr-o vacanță, drumeție, tabără, etc. Sunt mai multe premii puse în joc pentru voi, așa că vă încurajez să participați:
- Premiul I: Bilete de avion în valoare totală de 500 euro
- 5 premii x 1 voucher de călătorie în valoare de 50 euro.
Care este cea mai frumoasă amintire de călătorie? O aștept în comentarii!
xoxo
Sursă foto: Facebook Cabana Eledor Măguri-Răcătău.
Ce amintiri de vacanta sa am? Amintiri frumoase fara aventuri. Citind articolul as fi vrut sa am si eu o astfel de aventura.
La momentul acela eram toti suparati si frustrati, dar a devenit una dintre cele mai amuzante si dragi amintiri. Elena, experienta ta din vacanta nu trebuie sa fie musai cu aventuri si peripetii. Sunt sigura ca ai cel putin o experienta frumoasa dintr-o vacanta, drumetie, ceva. 🙂 Te pup, zi frumoasa sa ai!
Eu am plecat spre Moscova cu un autocar la care șoferul a uitat să menționeze ca cei care nu au asigurare medicală, de la vama îi întoarce înapoi. Spre uimirea mea la punctul vamal, dintre Bielorusia și Rusia, din tot autocarul eram singura care avea asigurare. Nu am vrut să plec singura cu șoferul, asa ca am luat – o înapoi 300 de km, ca apoi șoferul sa scoată o harta veche de peste ani și sa găsească un drum mai scurt ?? prin pădure ca să putem ajunge și noi spre Moscova. Ora la care trebuia să ajungem era 14:30… Noi am ajuns la 23:40… A fost o călătorie cu peripeții ???
Waaiiii, sper ca a meritat timpul petrecut in Moscova 🙂
Eu acum 4 ani am fost in bulgaria,totul a fost minunat .Am ajuns la hotel și am parcat mașina eram 6cupluri și 3 mașini.am sta vreo 7 zile.Dupa am luat mașina din parcare și am plecat ,pe drum după ieșirea din stațiune am oprit cu toți sa alimentam,ce sa vezi mașina mea nu mai pornea.Ne am uitat cu toți la ea nu stiam ce are…când de odata iese de sub ea tot uleiul de motor,,…da spărsesem baia de ulei.Am avut un șoc,nu stiam ce sa facem,nu vroiam sa sunam la tractări ca ma gândeam ca ne va “rupe”de bani,îți dai seama sa ne tracteze din Bulgaria in România ,ma costa mai mult tractatul mașini decât vacanța.In fine am luat o sufa și prietenul nostru cu un Citroën ne a tras (mașina mea era o Skoda)pana in romania in Constanța unde soțul meu a rămas la un service sa repare mașina .Eu am ajuns acasă cu prieteni mei și m am dus sa ii mai pun bani pe card sa poată face mașina și sa vina acasa(la Pitesti ).
Nu îți imaginezi ca am plâns tot drumul de oftica ca soțul a spart baia de ulei (a dat intr-o denivelare de viteza cu ea in timp ce căutam hotelul,apoi l am găsit și mașina a stat parcata o săptămâna și nu s a mai uitat nimeni la ea,…iar la Plecare supriza ?)
Am plâns tot drumul și am stat cu o frica sa nu ne oprească poliția sa ne vadă tractati(îți dai seama. Sa tracteze o mașina pe autostrăzii o adevarata peripeție și atâta drum)
Asta a fost cea mai gravă peripeție a mea și mai costisitoare
Nu am cum sa uit
Multumim de concurs
Pupici
Vai, ce aventură! 🙂 Pot să-mi închipui prin ce stres și emoție ai trecut! Bine că s-a terminat cu bine 😀 Te pup!
Pentru mine cea mai frumoasa calatorie a fost in luna de miere la mare, la Eforie Nord dar presarata cu unele peripetii. Am mers la mare in luna Iunie si in loc sa stam la soare sa ne bronzam am fost nevoiti sa ne cumparam pulovere si caciuli deoarece am prins un timp de a trebuit sa stam mai mult in camera de hotel drept dovada fiica mea s-a nascut in anul urmator de Dragobete.
In Maramures in luna de miere acum 4 ani a fost foarte frumos ca oamenii,peisaje,aer curat,mancare buna.
Frumoasa amintire dintr-o calatorie,toate sunt frumoase,important este sa reusesti sa pleci undeva si sa ramai cu amintiri frumoase.Acu 2 ani in urma fiica mea a fost invitata la o conferinta in Barcelona,am plecat si noi cu ea.Ea cu treburile ei eu cu sotul am ramas noi turisti prin locuri necunoscute.Am vizitat locuri frumoase,am circulat cu metroul a fost ceva de vis ,amintirile sunt placute,lucru pentru care multumesc fiicei mele pentru aceste ocazii unice care ne aduc fericirea pe chip.
Ce gest drăguț!
Hmm..cred ca prima escapada cu sotul si fetita de 2 ani in Italia a fost o excursie si cu peripetii dar pana la urma a devenit cea mai frumoasa amintire! Sotul nu mai zburase cu avionul pana atunci( nici eu) dar el avea cele mai mari emotii..in avion a venit momentul decolarii si nu stia cum sa se tina mai strans de scaun ?, din 2 in 2 min intreba fetita daca e bine dar ea micuta la 2 ani ce era sa ii raspunda ?( cred ca el se astepta sa il intreb eu pe el daca e ok) ..zborul a fost ok dar acu vine aterizareeea? ! Mai mai sa rupa scaunu si nu alta ? .In Italia am avut parte de clipe minunate petrecute pe insula Ischia! Un adevarar rasfat pt ochii asa ca am dat uitarii cele petrecute in avion! A fost prima noastra excursie in 3!
Mulțumec pentru porția de râs asigurată pentru ziua de azi! Haha, pare a fi o experiență pe ciste! 😀
Eu si sotul meu suntem mari amatori de calatorii ,asa incat nea-m propus ca in limita posiblitatilor sa mergem o data pe an intr-o tara pe care inca nu am vizitat-o . Asa ca anul trecut am programat sa vizitam Portugalia. Niciodata nu ne facem un plan de acasa ,lasam sa fim surprinsi la fata locului .Clar de aceasta data am fost foarte surprinsi cand ne-am hotarat pe loc sa mergem si noi sa vizitam Palatul de la Sintra. Auzisem ca este foarte frumos ,merita vizitat si am zis hai. Nu ne-am documentat de la inceput asupra locului in sine ,am vrut sa fie surpriza asa incat cand am urcat in autocar am vazut ca mai toti calatorii se uitau la noi cam ciudat,eram imbracati usor era doar vara luna Iulie erau 30 de grade . Aveam un pantalon alb o bluzita si sandale ,la fel si sotul meu . Abia cand am ajuns la destinatie mi-am dat seama ca ,noi nu faceam parte din peisaj, palatul era undeva la 1400 de metri ,temperatura mai scazuta ,iar sandalele mele pe acele petricele cand urcam in panta erau ca 2 schiuri . Incepuse sa-mi fie cam frig,noroc ca aveam in geanta o esarfa…da din matase ,, m-am acoperit cu ea ,dar am mers mai departe.E drept ca tot urcand ne-am incalzit ,dar cand am ajuns la palat ,am uitat de tot ., superb totul atat in interior cat si toata panorama ce se deschide privitorului . Merita vazut totul in Portugalia ,a fost o vacanta minunata si chiar nu-mi pare deloc rau ca am tremurat putin,a meritat din plin . La coborare ne-am oprit sa mancam acea specialitate pescareasca a lor un peste alb la gratar ,parca bacalau i se spune ,un deliciu culinar . Da, frumos,o amintire draga mie pe langa multe altele .
Eu și familia mea suntem foarte pasionați de călătorii așa ca într-o vara ne-am hotărât sa mergem la o fosta colega de apartament.. Neștiind situația ei materială (actuala) , ne-am gândit ca locuind într-un sat,localnicii nu prea au locuri de munca și ne-am /mai bune zis m-am hotărât sa iau niște haine pe care nu le mai foloseam , încălțăminte și alte obiecte vestimentare , jucării pt copii lor. Drumul a fost lung, obositor..Ajunși acolo seara târziu , ne-am apucat sa dam sacii jos, gazdele puțin jenante ne tot întreba ce avem acolo , ca nu trebuia sa ne deranjam .. dar na, am zis ca e normal sa se simtă stânjeniți . Dar , intrand in curte am descoperit ca au ditamai vila, totul din marmura și piele, lemn masiv. Sejurul a fost memorabil , niciodata nu m-am simțit așa prost. Am rămas in acea nopte la ei apoi am mers la mare , unde ne-am distrat pe cinste.
Am râs cu lacrimi! :))
?
Cea mai frumoasa amitire a mea e din anul 2016, cand am mers intr-o tabara pentru peroase nu dizabilitati cu logodnicul meu 2 saptamani, si eu sunt o persoana cu dizabilitati nu pot merge in picioare, dar el e perfect sanatos, si pe data de 14 august 2016 a insistat enorm in acea seara sa mergem in foisoul din acea tabara, ceasul era 22:00 eu eram fr obosita stand toata ziua in scaunul rulant simteam nevoia sa ma intind in pat, dar la insistentele lui am cedat si am iesit cu el in foisor, si atunci m-a cerut de sotie❤ acel moment si acel loc nu il voi uita toata viata , suntem fr fericiti impreuna mai ales eu ca am dat peste un om cu un suflet extrem de mare. La anul avem si nunta ❤
Ce frumos și romantic! <3
In luna ianuarie,am plecat impreuna cu familia mea la munte .Dupa un drum lung ,am ajuns insfarsit.Ningea cu fulgi mari ca de vata.Varfurile muntilor erau acoperiti de o mantie alba si stralucitoare de zapada.Pe partie , un sirag de saniute aluneca rapid in jos.Sub norii cenusii se ascundea soarele ,ce iesea la iveala din cand in cand.Eram fascinat si abia asteptam sa ma bucur de toate acestea.
.Dupa ce ne-am cazat la o cabana am plecat intr-o drumetie.Mergeam cu greu prin zapada .Pe parcursul drumetiei am vazut multe animale .Cand am ajuns aproape de destinatie am zarit o caprioara ranita,ce statea intinsa pe zapada rece.Norocul nostru a fost ca tatal meu este veterinar.In timp ce mama mea a sunat la salvamontisti ,tata a bandajat-o .Salvamontistii ne-au asigurat ca biata caprioara va fi bine.
Ne-am continuat drumetia fericiti ca am putut ajuta.
Ma bucur asa mult sa vad ca mai exista oameni sufletisti si generosi! 🙂 Good job, guys!
Cea mai nasoala este cea despre care am scris ieri, aici. Nu cred c-o voi uita prea curand.
Cele mai frumoase vacante pe care le-am avut pana acum sunt cele din Valencia si Cannes, 2 destinatii care m-au fascinat. Coasta de Azur pentru mine reprezinta un vis implinit. 🙂
Și eu vreau să ajung pe Coasta de Azur! Arunc o privire imediat la pățania ta! Nu trebuie să scrii cea mai urâtă experiență pentru a intra în concurs, ci cea mai interesantă, dragă amintire.
Cea mai frumoasa amintire pe care o am este dintr-o calatorie in Turcia din 2016.
Dupa un drum foarte lung in care am schimbat 5 autobuze, 2 avioane si un tren, in cele din urma am ajuns la destinatia finala Kabak Koyu din Turcia. Este vorba de o plaja foarte izolata de pe coasta mediteraniana, cunosuta mai mult de comunitatea Hippie din Turcia. Focuri pe plaja, cantecele raggae, mirosul de iarba si calea lactee m-au uluit. M-am indragostit de aceasta locatie salbatica.
In 2017 m-am intors in acest loc pt hiking, scuba diving si zbor cu parapanta in tandem la 1700m deasupra marii.
Pentru alegerea zborurilor m-a ajutat consilierul favorit Momondo. Stie mereu unde si cand vreau sa ajung!
Mi-ai făcut poftă de călătorie! 🙂