Încă aud muzica noastră în gând

Ultima carte scrisă de Agnes Martin-Lugand este Încă aud muzica noastră în gând. După ce am citit descrierea, am abandonat-o undeva pe un raft. Aveam senzația că o să mă dezamăgească sau că Agnes abordează un alt stil în această carte.

M-am înșelat!

Și acest roman are multe aspecte în comun cu celelalte titluri ale lui Agnes. Povestea cărții pune accent pe viața de cuplu, carieră, familie, însă dintr-un alt punct de vedere. Felul în care a început cartea, mă așteptam deja la un final nefericit al celor doi protagoniști, o despărțire dramatică a la Agnes. Dar, m-am cam înșelat și din acest punct de vedere!

Încă aud muzica noastră în gând descrie viața fericită a lui Yanis, Vera și a celor trei copii ai săi. Par a fi cuplul perfect, totul merge ca pe roate până când Yanis își dorește mai mult. Dorește să avanseze în carieră și să aibă propriul proiect. Iar Tristan – personajul cheie din această poveste, zic eu – îi oferă această șansă. Trebuie să recunosc faptul că mă așteptam la cu totul altă implicare a sa în viața familiei lui Yanis, dar asta e deja altceva.

Cartea devine mult mai interesantă după ce Yanis începe colaborarea lui cu Tristan. Cumva de acolo încep să apară și baiurile în viața lor. Yanis se lasă dus de val, se avântă într-un proiect de o amploare foarte mare și pierde cumva contactul cu realitatea. Devine atât de implicat în munca sa încât aproape uită de familie, co copiii săi, de tot. Pentru el nu există altceva decât schițe, planuri și deadline-uri.

Încă aud muzica noastră în gând e o lectură foarte plăcută, ușoară, care te cam pune pe gânduri. Cel puțin eu am avut multe momente în care mă opream și îmi venea să urlu la Yanis că e cam fraier și renunță ușor, să o cert pe Vera că e cam moale și cam prea vulnerabilă, la „prințesa mică” a celor doi că e prea alintată și, bineînțeles, la Tristan că era un pic mai serios și rigid pentru poziția sa. Să nu uităm de Luc de care nu mi-a plăcut deloc, încă de la primele cuvinte care îi erau adresate și de Charlotte pentru că era prea posesivă și gură-spartă.

Mi-a plăcut cartea, deși acțiunea sa a fost destul de previzibilă! Totuși mi-ar fi plăcut ca Agnes să aibă mai multe răsturnări de situație pentru că avea de unde. Personajele au fost un pic cam prea cuminți! Sau nu știu, poate nu am savurat eu cartea, sau aveam eu așteptări prea mari sau…hmm…nu știu! Nu am rămas cu „aș putea să o recitesc, atât de faină a fost!”.

Această carte este încă o dovadă clară despre cât de importantă este comunicarea într-o relație. Și nu numai. De multe ori preferăm să tăcem, să lăsăm de la noi, să lăsăm cuvinte nespuse. Mai devreme sau mai târziu, vei ceda. Vei răbufni. Vei obosi. Experiența lui Yanis este un exemplu în acest sens.

Acest roman al autoarei se află pe ultimul loc în topul preferințelor mele, însă merită citită. Acum sunt tristă căci nu cred că a mai rămas vreo carte necitită scrisă de către Agnes.

xoxo

P.S. #RespectYourself și oferă-ți timp pentru lectură! Nu uitați de campania faină de la Libris!