Recent am terminat de citit cartea „Iubind-o pe Ea”. O văzusem la o prietenă în bibliotecă și am zis că e musai să o citesc și eu. Nu știam nimic despre această carte, nu cunoșteam nici autorul. Rău, am zis, nu avea cum să-mi facă.
De fapt, eram ferm convinsă că Iubind-o pe Ea este scrisă de către o femeie. Știți, de regulă femeile au stilul acesta de scris lacrimogen, cu texte siropoase și motivaționale. Am rămas plăcut surprinsă să observ faptul că Iubind-o pe Ea este scrisă de un bărbat.
Alexandru Chermeleu a reușit să mă impresioneze cu această carte, ca mai apoi să aflu, de faăt, că el este unul dintre cei mai citiți și iubiți psihologi din România.
Mă tot gândeam să fac un rezumat al cărții, dar mi-a cam dat cu virgulă. E imposibil să transpui în câteva fraze toate gândurile despre Femeie și Iubire, despre sentimentele care leagă două persoane. Sunt, însă, câteva citate care mi-au rămas dragi și care m-au făcut să reflectez.
„Cum dezgheți inima unei Femei? O iubești!”
„Din păcate, multe femei din ziua de azi confundă finețea cu prostul gust, feminitatea cu fondul de ten și fericirea cu cristalele Swarowski.”
„Femeia inteligentă nu așteaptă….
Nu același autobuz ce întârzie mereu. În aceeași stație bătătorită de pașii ce imprimă același ritm nebun al vieții. Nu așteaptă un tren ce nu mai poposește în gările promise și pustii. Nu așteaptă să fie sunată pe un umăr deja uitat de celalalt.”
Iubind-o pe Ea nu este o carte pe care să o citești pe fugă, căci fiecare cuvânt, fiecare idee, fiecare sfat trebuie savurat, analizat, gândit, digerat. Iubind-o pe Ea este o carte cu și despre suflet.
Iubind-o pe Ea este o carte care îți atinge mintea și îți mângâie inima. E ca un fel de pansament pentru suflet. Un leac pentru iubirile neîmpărtășite care încă îți bântuie sufletul. Iubind-o pe Ea nu este o poveste simplă, ci este o lecție de viață. Pentru mine, pentru mine, pentru EL, pentru EA, pentru fiecare dintre noi.
Deși abordează subiecte delicate, cartea este ușor de lecturat. O carte cu multe sfaturi utile și practice. O carte care te pregătește pentru viață.
Nu pot să spun că m-am regăsit 100% în această carte, dar mi-a plăcut enorm. Pentru mine a însemnat o sursă de inspirație, un duș rece, un ceai de mușețel pentru rănile inimii. Iubind-o pe Ea este absolut genială!
Există, totuși, un lucru care nu mi-a plăcut: coperta! Nu știu de ce, dar nu m-a atras deloc.
Titlu: Iubind-o pe Ea
Autor: Alexandru Chermeleu
Editura: A. C Personal
Nr. pagini: 213
An apariție: 2015
xoxo
Sursă foto: site