Într-o lume în care totul se întâmplă pe repede înainte, în care e nevoie de verificăm calendarul pentru a ne întâlni cu prietenii la cafea, într-o lume în care ne confruntăm cu o avalanșă de informații și ne concentrăm tot mai mult pe propriile nevoi, ideea de a dărui poate fi ceva neobișnuit. Trăind într-o societate dominată de notificări și mesaje instant, în care online-ul cântărește uneori mai mult decât offline-ul, gestul de a dărui poate fi un eveniment.
A dărui este mai mult decât un simplu gest, e un stil de viață
Am fost încurajată de mică să dăruiesc ce am și cât am, indiferent de context. Îmi aduc aminte cu drag de serile geroase de iarnă în care pregăteam cu emoție o cutie cu multe lucrușoare pentru copiii la care Moșul nu putea ajunge. Jucării, hăinuțe, pixuri ”șmechere” pe vremea aceea, dulciuri.
Timpul a trecut și am realizat că a dărui nu se rezumă doar la obiecte materiale. Poate fi despre a împărți timpul, vocea sau talentul pe care îl am. Astfel că la vârsta de 14 ani am devenit voluntar în cadrul unei fundații pentru copii. În fiecare vacanță de vară alegeam să petrec 3 luni departe de agitația orașului, undeva în ”inima munților”.
Nu neg că îmi era drag trezitul la 7 dimineața sau strâns fânul pentru cai. Nici după spatul vaselor nu mă dădeam în vânt sau curățatul a sutelor de cartofi pentru tocănița de la prânz. Dar, zi de zi, am învățat ce este perseverența, disciplina și respectul. Am învățat că orice ajutor oferit mă ajuta, de fapt, pe mine. Astfel am devenit omul responsabil, empatic, perseverent, ambițios de astăzi. Am acumulat o mulțime de informații pe care, probabil, nu le-aș fi aflat astăzi. Cum ar fi faptul că un cal preferă temperaturi joase, între -5 și 10 grade. Ciudat, așa-i? Una peste alta, a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea, după ziua nunții și venirea pe lume a celor doi copilași.
Dăruiesc voce celor fără glas
M-am retras din lumea voluntariatului, însă nu am renunțat la ideea de a dărui. Astfel că gestul meu de a dărui a luat o nouă formă: dau voce celor fără glas. Altfel spus, am renunțat la a mai folosi produse care sunt testate pe animale și ajut blănoșii ori de câte ori pot. De exemplu, pe lângă donațiile personale către adăposturi de câini, 20% din impozitul pe profit a firmei merg spre Angels With Paws Oradea.
De asemenea, lunar renunț la 2 flat white pentru a mă alătura Asociației Preventis care are misiunea de a preveni și reabilita tinerii dependenți de droguri și jocuri de noroc. Alte două cafele merg către Casa Share, un proiect foarte fain despre care aș dori să afle tot mai mulți. Construirea unor locuințe noi pentru persoanele din medii defavorizate și greu încercate.
Poate că 2 cafele nu-i mult, însă poate fi o picătură care umple o crăpătură. O faptă bună care poate (re)aprinde speranță în sufletul unui om. O picătură într-un ocean, un ocean de speranță.
Fiecare dintre noi poate fi un erou
Campanii umanitare sunt multe, iar nevoi în societate sunt și mai multe. Cea mai urgentă și amplă campanie umanitară de care am aflat este ”Puterea de a dărui” inițiată de echipa Depozitelor Virtuale Vindem-Ieftim. Cred că nu mai este un secret pentru nici un român despre situația cu care se confruntă oamenii din Galați. Cel puțin 7000 de case au fost spulberate, iar în urma dezastrului comunitățile afectate se luptă să-și refacă viața. Casele lor, odată adăposturi sigure și cămine vesele, sunt acum ruine și oamenii au pierdut…totul. Însă, în mijlocul acestei tragedii, se naște o altă poveste: una despre solidaritate, compasiune, speranță.
Reconstruim case, reconstruim speranțe
Echipa Vindem-Ieftin s-a mobilizat rapid în procesul de reconstruire a caselor afectate. Un simplu gest de renunțare la adaosul comercial la toate materialele de construcții înseamnă un ajutor vital pentru cei afectați de inundații. Este un act de compasiune care transmite un mesaj puternic: nu sunteți singuri!
Și chiar nu sunt singuri, căci fiecare dintre noi putem face ceva în acest sens. ”Cunosc pe cineva care cunoaște pe cine care știe pe cineva care ar putea să..”. Sună cunoscut? Uneori e nevoie doar să ascultăm activ și să dăm share la nevoile comunității. Știi pe cineva care poate veni cu o încurajare pentru aceste familii? Cunoști pe cineva care are putere de muncă și poate ajuta fizic la reconstruirea caselor? Știi pe cineva care poate redirecționa cei 20% din impozitul pe profit sau 3,5% din impozitul pe venit în cazul persoanelor fizice? Ai idee dacă poate cineva dona bani sau bunuri materiale? Gătește cineva bine și ar putea ajuta la distribuirea alimentelor sau a unei mese calde?
Acum e rândul tău să dovedești că umanitatea nu s-a pierdut, ci încă există. Sunt, sincer, impresionată de cantitatea semnificativă de materiale de construcții care au fost deja livrare în Galați, însă mai e nevoie. Echipa Depozitului Virtual își dedică timpul lor, cunoștințele lor, negociază prețuri cu fabrici, ajută la intermedierea tranzacțiilor și centralizează comenzile și livrările pe șantiere.
Încurajez să fim solidari cauzei, să ne alăturăm celor peste 20 de asociații și celor peste 300 de fabrici și importatori și să readucem un zâmbet pe buze.
Pentru mine a dărui înseamnă să recunosc că suntem toți conectați și că putem face o diferență în viața celor din jur. Înseamnă să cultiv o atitudine de recunoștință și să apreciez ceea ce am. Și, mai presus de toate, înseamnă să trăiesc o viață cu sens și împlinire.
Pentru tine ce înseamnă a dărui?