xanax-libris

Când am început să citesc Xanax, titlul acestei cărți era pe buzele tuturor. S-a creat mare tam-tam, toată lumea își dorea să citească acest roman, ceea ce m-a făcut să-mi ridic așteptările în privința ei.

Inițial, când am răsfoit-o pe Libris, am crezut că va fi un roman în stilul Cimitirul. Am iubit această carte și sper că Teleșpan va mai publica și alte cărți. Revenind la Xanax, stilul de a scrie a lui Liviu Iancu și cel al lui Adrian Teleșpan nu seamănă nici pe departe. Sunt stiluri total diferite, însă ambele sunt interesante.

Xanax este un roman presărat cu glume seci, umor negru, vocabolar colorat, simplu și personaje din mai multe cercuri sociale. Întâlnim bețivi, studenți săraci, politicieni, femei ușoare, oportuniști, vedete, etc. De asemenea, romanul este structurat în două părți: personal și profesional și este scris din două perspective: trecut și prezent.

Pe tot parcursul lecturii acestui roman, aveam impresia că-l citesc pe Caragiale. Nu știu dacă lui Liviu i-a fost ușor și natural să scrie în acest mod, dar trebuie să recunosc că este interesant. Nu este o carte care să te facă să râzi în hohote (cel puțin, mie nu mi se pare), dar este o lectură funny și relaxantă.

xanax-recenzie

Xanax este împărțită în trei părți. Prima parte a romanului nu m-a dat pe spate, mi s-a părut destul de liniară. Autorul povestește perioada copilăriei, a adolescenței și a studenției. Îmi dau seama cât de diferite au fost aceste etape ale vieții de ale mele. Este de înțeles, din moment ce este o diferență semnificativă de ani între noi. Probabil și din acest motiv nu am rezonat foarte mult cu prima parte a romanului.

Partea a doua, însă, e foarte amuzantă și mi-a plăcut mult. Acolo deja acțiunea începe să prindă contur, să se întâmple chestii interesante. Liviu debutează în presă, lucrând mai întâi la Agenție, apoi la Tabloid. Mi s-a părut foarte amuzant cum a povestit prima sa zi la Agenție, când habar nu avea să deschidă un calculator. Ba mai mult, îi spunea televizor cu o cutie. Ce mi-a plăcut la el a fost curajul, determinarea de a învăța și de a nu se lăsa învins, indiferent de situația cu care se confrunta. Trata cam orice cu umor și făcea haz de necaz de orice situație. Cred că acest lucru l-a ajutat și să supraviețuiască în acea perioadă și să evolueze. Îmi dau seama că și eu fac același lucru atunci când mă depășește o situație. De multe ori fac haz de necaz pentru a nu mă lăsa afectată de lucrurile pe care le experimentez. Deci, avem ceva în comun.

xanax-review-libris

De asemenea, mi s-a părut amuzant interviul pe care i l-a luat, împreună cu colegul său de breaslă, Irinei Loghin. Și acum râd când îmi aduc aminte. Am admirat, însă, faptul că mereu a privit partea bună a lucrurilor și a învățat din fiecare experiență, din fiecare relație pe care a avut-o cu oamenii din jurul lui. Acest lucru ar trebui să-l facem și noi, mai des.

Partea a treia din Xanax este ceva mai personală, mai intimă. Autorul dezvăluie tot mai mult anxietățile sale, fricile sale, lucruri pe care nu le spui oricui, oriunde.

Citind primele două părți, mă tot întrebam de ce autorul a ales acest titlu. Nu mi se părea că este în concordanță cu ceea ce citeam, dar acest mister a fost dezvăluit în partea a treia a cărții. Aceasta este și partea preferată din carte, fără doar și poate. Liviu e deja un om matur, cu experiență de viață și te invită să-l descoperi fără dedesupturi.

recenzie-xanax-carte

La fel cum am zis și în cazul romanului Cimitirul, Xanax nu e pentru oricine. Dacă ești o persoană pudică, sensibilă, introvertită, atunci cel mai probabil nu vei savura acestă carte. Probabil îl vei judeca pe Liviu, îl vei considera un alt nebun care a scris o carte. Dar, dacă privim dincolo de limbaj, dincolo de aparențe, observăm un om simplu, cu mult potențial care ne oferă o viziune cât de poate de reală a României din ultimii 25 de ani.

Mulțumesc, Libris, pentru exemplarul oferit!

4 Replies to “Xanax”

  1. Roman Nicoleta Ana Maria says: mai 30, 2019 at 11:00 am

    Multumim pentru recomandare si recenzie,o carte interesantă! Imi plac foarte mult pozele!Esti minunata!

  2. Valeria Chertes says: mai 30, 2019 at 2:05 pm

    Foarte interesanta carte,mi-as dori sa o citesc.

  3. Marinescu Constantina Cristina says: mai 30, 2019 at 4:58 pm

    Mulțumim pentru recomandare și recenzie! O carte destul de interesantă, chiar mi-ar plăcea să am ocazia de a o citi!

  4. Trandafir Mihaela Anabela says: mai 30, 2019 at 5:20 pm

    cred ca ar fi pe gustul meu la fix😅👌 eu ador picanteriile si glumele si hazul de necaz cred ca m. ar ajuta sa castig i. umor😅💕 ehh… a iesit modestia din mine😅🤗 oricum suna interrsanta aceasta carte

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*