Ai un accident rutier și nu știi pe cine să suni?

accident-rutier

O dimineață de sâmbătă ca oricare alta. Deși era puțin trecut peste ora 9, soarele ardea, așa că m-am instalat rapid în hamacul montat în balcon pentru a-mi savura cafeaua.

Nici măcar nu am reușit să iau o gură de cafea, că am și auzit o bușitură destul de puternică urmată de o alarmă infernală. Mă uit curioasă de la etajul trei să văd despre ce e vorba.

Două gagici, una în spatele unui Audi albastru și cealaltă la volanul unui Ford Focus, se uitau una la alta fără să scoată un sunet.

– Ăăăă, scuze, începe timid tipa cu Fordul. Scuze. Chiar nu am vrut.

Tipa cu Audi se uita cu buzele țuguiate la mașina ei ușor avariată.

– Serios, nu am vrut. Pot să parchez oricând cu spatele, nu am probleme. La fel și cu parcarea laterală, hâț-hâț cu volanul și e gata. Dar la parcarea cea mai ușoară, adică cea cu fața, nu mă descurc. Și asta pentru că nu văd. NUUUU VĂĂĂD! Nu văd bordura, nu văd marginile mașinii, nu-mi dau seama de distanța față de mașina din față, nu văd nici măcar liniile acelea albe care delimitează locurile de parcare. Nu văd! Sunt pitică, cred că ăsta-i motivul!

– Nu vezi, nu vezi, dar chiar așa? Stopul din dreapta-i distrus, ușa de la portbagaj și bara sunt îndoite…

Se duce apoi și inspectează minuțios toată mașina fără să mai scoată un cuvânt.

– Să sun rapid la poliție? se alarmă tipa cu Fordul.

– Ei sunăm, pentru o ușă și-un stop nu implicăm poliția.

– Și atunci cum facem?

– Merg la service în douăzeci de minute și te anunț cât costă reparația. Lasă-mi numărul tău de telefon să-ți trimit o poză cu factura. Partea proastă e că voiam să merg la cabană după-amiază, acum trebuie să anulez. Cine știe cât timp i-o lua ăstora din service să-mi repare mașina? bombăni tipa cu Audi.

accident-rutier

Nu mi-am permis să mă bag în seamă, dar haideți să vă zică Madmoizela o chestie. Chit că nu am carnet, dar știu și eu câteva lucruri pe care trebuie să le ai în vedere atunci când ești implicat într-un accident rutier ușor. Fiți atenți că nici nu știți când veți avea nevoie de aceste informații!

În primul rând, trebuie să ții minte un număr de telefon. Sau, mă rog, dacă stai prost cu memoria îl poți adăuga în lista de contacte de pe telefon.  021.9111, acesta este numărul magic Autonom. Eu îl știu și prin somn, căci în momentul în care voi avea suficient curaj să dau de carnet sigur voi avea nevoie de el. Sau, cel puțin, așa cred. Care-i treaba cu numărul acesta și de ce vi l-am bolduit? Ei bine, primești asistență rutieră 24/7, atât în România, cât și în Uniunea Europeană. Astfel, ai acces la toate serviciile necesare în cazul unui accident: asistență rutieră, platformă, tractare, depanare și auto de înlocuire.

Pentru că, da, beneficiezi fără niciun cost de auto de înlocuire, dacă ești partea păgubita într-un accident rutier, simplu, în doar 4 pași. Costul este decontat de asiguratorul șoferului vinovat. Asta aș fi vrut să-i spun și tipei de mai sus, supărată că nu mai poate merge la munte. Dacă ar fi apelat la numărul menționat mai sus, ar fi primit o mașinuță similară cu cea pe care o deținea (nu știu să identific modele de mașini, ci doar sigla). Un alt detaliu pe care ar fi bine să-l știți este că o zi de închiriere a mașinii este echivalentul a 4 ore de manoperă.

Obținere auto de înlocuire în 4 pași:

  1. Deschide dosarul de daună. Stați liniștiti, nu e vorba de vreun dosar cu șină! Aveți nevoie doar de constatarea amiabilă completată de ambele părți sau de documentele emise de Poliție dacă în acel accident au fost implicate mai mult de două mașini.
  2. Obțineți documentele justificative. Odată deschis dosarul de daună veți primi o notă de constatare cu care veți merge în service pentru obținerea devizului de reparație.
  3. Calcularea numărului de zile. După ce veți primi devizul de reparație se va calcula, așa cum am specificat mai sus, numărul de zile de care beneficiați pentru mașina de înlocuire. 4 ore de manoperă = o zi de închiriere.
  4. Obținerea confirmării de la asigurator. Dacă aveți toate documentele de mai sus și confirmarea de la asigurator, nu vă mai rămâne decât să luați legătura cu compania de închirieri auto pentru a prelua mașina de înlocuire.
logo-autonom

Nu ezita să ceri o mașină de înlocuire în cazul în care ești partea păgubită într-un accident rutier ușor, fără victime. Ai dreptul prin lege! Tu știai că ai acest drept prin lege? Sub 1% din șoferi știu asta, ceea ce e puțin. Dă informația mai departe și apropiaților tăi! Sau, dacă ai curaj ceva mai mult decât mine, nu ezita să menționzi acest lucru în cazul în care ești martorul vreunui accident rutier.

Și ca să fie informația clară-clarisimo pentru toți, vezi aici un scurt video de prezentare.

Iar acum, la final, sunt curioasă tare. Știați de numărul de asistență rutieră Autonom, 021.9111? L-ați folosit vreodată?

Articol scris pentru proba 13 din Spring SuperBlog 2020.

14 Replies to “Ai un accident rutier și nu știi pe cine să suni?”

  1. Gabriela Bratu says: aprilie 5, 2020 at 8:34 pm

    Da, vezi, dacă știam și eu… Am o săptămână de când a întrat un deștept în mine și cam 4 zile de cnd sunt fără masina. Ma simt legata de mâini și de picioare

    1. Madmoiselle Sarcastique says: aprilie 6, 2020 at 7:33 pm

      Încă nu e prea târziu să apelezi numărul 🙂

  2. ion anamaria says: aprilie 5, 2020 at 9:21 pm

    Cat de interesant. Nu am auzit nici macar pe la apropiati,de aceasta optiune . Iar numarul,am sa il salvez si in telefon,in caz de ceva. Am 9 luni de cand am carnetul si pana acum a decurs totul ok. Dar totusi,nu strica acolo sa stim de acest numar.

  3. Copila cu zâmbete says: aprilie 5, 2020 at 10:27 pm

    Foarte inspirate aceste sfaturi, mulțumim! Din nefericire, oricine poate trece printr-un astfel de eveniment neplăcut, asa ca e bine de știut cum sa procedam!

  4. Beauty With Camy says: aprilie 6, 2020 at 9:27 am

    Încă nu stiam de acest număr, da e bine de salvat în agenda. 😊 😊

    1. Loredana Maria says: aprilie 6, 2020 at 11:25 am

      Nu stiam de acest număr felicitări pentru articol

  5. Ioana says: aprilie 6, 2020 at 11:05 am

    Am salvat și eu acest număr de telefon, just in case! Nu se știe niciodată.

  6. Valeria Chertes says: aprilie 6, 2020 at 3:46 pm

    Un articol drăguț,îți doresc succes!

  7. Mirela Marin says: aprilie 6, 2020 at 8:11 pm

    Am trecut printr-o experiență neplăcută și nr acesta ne-a fost de mare ajutor.
    Sunt informații de un real folos.
    Succes!

  8. Stefania Petrescu says: aprilie 7, 2020 at 12:00 am

    Nu știam de acest ser. Voi salva numărul însă pentru cazurile neașteptate 😁

  9. Catalina Coman says: aprilie 7, 2020 at 1:24 am

    Sincer, acum aflu de serviciul asta. E bine de stiut, asa ca am notat numarul.

  10. Andraxela says: aprilie 7, 2020 at 10:07 am

    Informatii chiar foarte utile! Bine de luat in calcul si de salvat aceste informatii!

  11. Rokolla says: aprilie 8, 2020 at 2:38 am

    Am avut si eu o singura data un mic incident si recunosc ca este tare neplacut. Sunt foarte utile aceste informatii pentru ca eu eram total debusolata in acel moment

  12. Mihaela says: aprilie 16, 2020 at 9:20 pm

    Excelent articolul, big like!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*