Produsele Pielor – un adevărat deliciu

creme-mâini-pielor

Acum o veșnicie.., ăăă pardon, acum câteva luni am făcut cunoștință cu Brandul Pielor prin intermediul Valentino Cosmetics. O parte dintre aceste produse le-ați testat și voi, datorită concursului aniversar al blogului meu.

Am primit un colet mare, mare de tot cu multe produse mișto. Măști faciale, scrub de cop, unt de corp, spray de corp, gel de duș, săpun lichid, creme de mâini, loțiune de corp – ce să mai, cam tot ce are nevoie o femeie în rutina ei de îngrijire. Știu că v-ați și așteptat să postez mai repede acest articol (sincer, și eu m-aș fi așteptat să-l scriu mai repede), dar am primit multe produse și mi-a luat ceva timp până să-mi formez o părere fermă despre acestea.

Pentru că știți deja -sau dacă nu știați, aflați acum – sunt dependentă de creme de mâini. Nu suport să am senzația de mâini uscate, așa că mereu car după o mine o cremă de mâini. Inclusiv la cumpărături, în club, la festivaluri, practic oriunde merg atunci când ies din apartament. Așa că, probabil nu veți fi surprinși că au avut întâietate cremele de mâini la testat.

creme-mâini-pielor

Adică aceste creme de mâini. Sunt niște minunății care vin într-un tub de 30 ml. Și nu sunt destinate doar pentru hidratarea mâinilor, ci și a unghiilor. Prima cremă de mâini este o combinație reușită de unt de shea, vanilie și lavandă, a doua cremă îmbină untul de shea cu sandalwood , iar cea de a treia cremă este, of course, cu lavandă.

crema-maini-pielor

E greu să găsesc un minus la aceste creme. Au un ambalaj super cute și colorat, iar dozajul e perfect. Au o textură ușoară, plăcută și se absorb repede în piele. Nu lasă acea peliculă grasă la suprafața pielii, ceea ce am apreciat foarte mult. Parfumul lor este foarte plăcut, dar delicat. Un alt plus pe care îl au aceste creme este faptul că pielea se menține hidratată chiar și după ce te speli pe mâini.

săpun-lichid-pielor

Săpunul lichid Pielor are un parfum foarte puternic. Cu toate acestea, nu este deloc deranjant. Vă spuneam pe Stories, atunci când am primit coletul, faptul că mirosurile puternice îmi provoacă migrene. Nu și în acest caz. Parfumul de lavandă rămâne mult timp pe piele, ceea ce mă bucură.

Are o consistență ușor mai gelatinoasă, ceea ce face ca produsul să se termine mai repede. Asta ar fi, cumva, partea proastă. Partea bună e că nu trebuie folosit o cantitate mare de produs. Prin urmare, e un produs trainic și eficient. De asemenea, îmi place pentru că săpunul lichid este prevăzut cu o pompiță, ușurând lucrurile.

gel-de-suș-pielor

Foarte asemănător cu săpunul lichid este gelul de duș Pielor, din punct de vedere al texturii și al mirosului. Și acesta este gelatinos și dens, însă face foarte multă spumă. Curăță pielea eficient și o lasă hidratată pe o perioadă îndelungată.

Ambalajul său este simplu, dar drăguț. Îmi place și dozajul produsului, astfel nu riști să faci risipă. Mie îmi place să-l folosesc mai mult împreună cu buretele de baie, dar aici sunt subiectivă.

scrub-corp-pielor

Scrub-ul de corp Pielor mi-a plăcut foarte mult. Nu este agresiv cu pielea, dar îndepărtează eficient celulele moarte, lăsând pielea fină. Și cu un parfum plăcut de lavandă, bineînțeles.

Obișnuiesc să îmi aplic scrub pe piele o dată, maxim de două ori pe săptămână. Exfolierea și hidratarea reprezintă cei mai importanți pași pentru o piele sănătoasă și frumoasă. Scrub-ul Pielor combină aceste două aspecte, pentru că pe lângă particulele abrazive conține unt de shea și glicerină.

unt-corp-pielor

Untul de corp Pielor este unul dintre produsele mele favorite din această gamă. Fiind unt de corp, mă așteptam să aibă o consistență grasă și să se absoarbă greu în piele. M-am înșelat. Untul de corp Pielor hidratează foarte bine pielea, dar nu lasă acea senzație uleioasă, grasă pe piele. În plus, se absoarbe destul de piele în piele. Este un produs trainic pentru că o cantitate mică de produs este suficientă pentru hidratare îndelungată.

Acest unt de corp îl țin în permanență pe birou la servici, iar băieții mereu comentează că „miros a naftalină”. Dar, hei, ce știu băieții despre creme și arome? Deși îmi plăcea mirosul de lavandă și înainte, acum îmi place și mai mult. Am observat că mirosul de lavandă este ceva mai subtil la untul de corp decât la gelul de suș sau săpunul lichid din aceeași gamă.

Voi reveni cu un alt articol despre celelalte produse Pielor primite. Ceea ce e bine de știut e faptul că prețul produselor Pielor este mic spre foarte mic. Multe dintre ele nu trec de 10 lei, iar raportul calitate-preț-design e cât de poate de bun.

De asemenea, pe Valentino Cosmetics găsiți și alte branduri, la fel de bune. voi știați de acest magazin online? V-ați comandat ceva?

4 Replies to “Produsele Pielor – un adevărat deliciu”

  1. Roman Nicoleta Ana Maria says: mai 24, 2019 at 1:06 pm

    Multumim pentru recomandări! Crema de maini miroase foarte frumos!

  2. Valeria Chertes says: mai 24, 2019 at 1:06 pm

    Mulțumim pentru recomandare.

  3. Trandafir Mihaela Anabela says: mai 24, 2019 at 10:34 pm

    un asa rasfat mi. ar placea maxim 😍 suna bine cele cu parfum de levănțică… super faina poza in cada😍❤️ nu cunosc site-ul dar cred ca am Sa arunc un ochi

  4. Marinescu Constantina Cristina says: mai 25, 2019 at 9:49 am

    Au produse foarte bune, eu am avut ocazia sa le testez datorita concursului organizat de tine, am fost plăcut surprinsa de parfumul cremelor de mâini și a loțiuni de corp cu lavandă, sunt extraordinare!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*