amintiri-pe-piele

Mă uit în oglinda uriașă de pe perete și îmi examinez cu atenție trupul lucrat intens la sală în ultimele două luni. Mai e mult până ajung să obțin rezultatul dorit, dar astăzi parcă nu mă deranjează atât de mult acele câteva kilograme în plus. Ochii îmi scanează cu o precizie matematică fiecare centimetru de piele.

Voi v-ați gândit vreodată câte amintiri purtați, în fiecare zi, pe piele? Și nu, nu mă refer la tatuajele clasice pe care multe persoane le poartă doar din nevoia de validare și nu pentru că acel simbol ar avea o semnificație pentru ei.

Până azi, nici eu nu m-am gândit prea serios la toate semnele pe care le port în fiecare zi pe piele. Nu sunt foarte multe, însă fiecare dintre ele are o poveste care mi-a rămas întipărită în minte și din care am avut de învățat câte ceva.

Prima amintire o port pe degetul mic de la piciorul stâng. La vârsta de 2 ani am reușit să mă tai cu o oglindă mare cât mine. Nu mai știu să vă zic exact în ce moment al zilei s-a desfășurat acțiunea, dar știu că am plâns mult. Și mai știu că i-am dat emoții uriașe mamei.

A doua amintire este o mușcătură de câine pe abdomen. Mă jucasem cu nervii unui câine lup pofticios, așa că îmi meritasem capsa primită. Mai mult m-am speriat decât m-a durut efectiv. Eram șocată, iar frica începea să se instaleze în corpul meu ca un musafir pe care îl primești cu brațele deschise în casă. Și îi mai și spui pe deasupra „simte-te ca acasă”. Ce să mai, încrederea în câini îmi fusese zdruncinată puternic, însă tot mama mi-a fost alături. Tot ea e cea care mi-a (re)dat încrederea în câini, iar acum – la cei 27 de ani ai mei – nu pot decât să spun că sunt cele mai minunate creaturi ever.

amintiri-pe-piele

Mama mi-a arătat că am greșit, dar nu m-a certat. Nu mi-a zis „așa îți trebuie dacă te joci cu mâncarea unui câine și îl oftici”. Nu mi-a ignorat frica. Mi-a vorbit blând și duios pe înțelesul celor 6 ani ai mei până când am înțeles că nu e în regulă să procedez în felul acesta.

Semnul de pe mâna stângă reprezintă cea de a treia amintire. Deși s-a întâmplat acum muuulți ani în urmă, pe când făcea plopul mere și răchita, ăăă..nu. Aia e o altă poveste. Semnul de pe mână l-am obținut pe la 9 ani, când eram o rebelă și mâncam ciocolată de casă pe ascuns. Nefiind atentă, iar ciocolata fiind destul de tare, cuțitul a aterizat pe mâna strângă, mai exact, degetul arătător. Tot mama mi-a curățat și îngrijit rana, iar lecția primită e că e bine să ceri atunci când ai nevoie de ceva.

Tot mama a fost lângă mine și când am adăugat o cicatrice la buchetul cu amintiri. Eram fascinată de scaunul din atelierul tatălui meu și îmi plăcea enorm să mă învârt pe el. Parcă aud și acum vocea mamei care mă tot atenționa „te rog să nu te mai învârți cu așa mare viteză, că te lovești”. După vreo cinci avertismente, s-a întâmplat minunea. Imaginați-vă, eu în toată splendoarea,  învârtindu-mă pe scaunul tatei, vântul fluturându-mi pletele șaten-aurii, soarele mângâindu-mi pielea, iar eu cântând în gura mare „We are the Champio.”..BOOM! Piciorul – mai exact, degetul mijlociu de la piciorul drept – a înțepenit într-o tablă ruginită de când e lumea și pământul. Tot curajul pe care îl avusesem până în acel moment m-a părăsit instant. Am amuțit, însă nu de durere. De rușine. De vină. De îngrijorare. De teama de a fi certată și, eventual, pedepsită. Am început să continui să când cu jumătate de gură „..ions, my friend. And we’ll keep on fighting ‘til..” Stop. Am început să mă panichez. Cuvintele mamei îmi răsunau în minte și nu mă puteam concentra la nimic altceva. Degetul stătea înțepenit în acea tablă, fără a avea nici cea mai mică intenție de a coopera. Să fi stat acolo 10 minute? 15? 20? Nu m-a conometrat nimeni, dar știu că a fost suficient de mult timp încât mama să întindă rufele din mașini de spălat, să ude florile din grădină și să facă un tort de clătite. În cele din urmă, când m-a văzut mama, panica mea s-a transferat la ea. Evident că a fost un stupid accident care a fost marcat cu un vaccine antititanus, însă am primit și atunci o lecție. M-a surprins faptul că mama nici nu a avut intenția să mă certe. Atunci am învățat cât e de importantă comunicarea, deschiderea și asumarea. La doar 12 ani.

O altă amintire pe piele este semnul de pe coapsa stângă. Pentru acest semn nu m-am umflat în pene pentru nimic, a fost un cadou primit în maternitate și, pe care, tot mama l-a îngrijit.

magazin-online-borealy

Zilnic car aceste amintiri pe corp. Uneori mai conștientă de ele și povestea lor, alteori mai puțin. Nu cicatricile de pe corp sunt importante. Nu cât de mare e zgârietura sau cât de mult timp am stat să o îngrijesc. Important e felul în care am reacționat și cum m-am raportat la acele experiențe. Important e omul care mi-a fost alături de fiecare dată și care m-a ajutat necondiționat.

Bineînțeles că nu mereu îmi doresc să port aceste semne pe piele. Mai degrabă mi-aș dori să le port mereu în suflet. Știu, însă, că aceste semne pe care le port zi de zi nu sunt doar simple semne. Ele sunt amintiri. Și mai știu că tocmai acest lucru mă face să fiu diferită, unică. Așa cum e și abordarea pe care Borealy.ro o are față de produsele pe care le comercializează. Inspirată de echipa Borealy.ro, m-am gândit la un cadou pentru mama.

cadou-pentru-mama

Și am tot stat, m-am tot gândit ce să-i cumpăr. Bijuterii? Deși mi-au plăcut multe coliere de pe acest magazin online, mama deja a ajuns la vârsta în care nu mai pune atât de mult accent pe bijuterii. Un parfum deosebit? Oh, deja mă repet! Și tot dând scroll pe Borealy.ro (și credeți-mă, aveți ce da scroll căci sunt multe produse mișto), l-am văzut. Era acolo, cuminte, parcă așteptând să ajung la el și să îl aleg cu un simplu click. Rândul paisprezece, a treia coloană. Cel mai deosebit pix ever pentru cea mai deosebită mamă! Un Roller Ducale Ilie Năstase  – ediție specială pentru România! E cel mai frumos și special cadou dintre toate cadourile de ziua mamei. Știu că și ea își notează în jurnalul ei momentele speciale și o face tocmai pentru a nu le uita. Pentru ea scrisul nu este neapărat relaxare, cât un exercițiu de memorie. Iar eu, eu sunt fericită că aș putea să-i ofer acest cadou!

Voi aveți semne pe corp care nu se duc cu nici o cremă și cu nici un tratament?

 Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019!

14 Replies to “Port amintiri pe piele”

  1. Valeria Chertes says: martie 14, 2019 at 3:52 pm

    Foarte frumos articol,felicitări!

    1. madmoiselle says: martie 14, 2019 at 6:31 pm

      Multumesc mult de tot!

  2. Roman Nicoleta Ana Maria says: martie 14, 2019 at 4:15 pm

    Felicitări pentru articol foarte frumos! M ai emotionat,mi ai adus aminte de copilărie si de mama care din pacate nu mai este,imi aduc aminte de ea prin semnele pe care le am pe corp😔la degetul mic m am taiat in manivela de la put,am făcu pe puternica ca o ajut pe mama sa i scot o galeata cu apa si mi a scapat manivela,eu am pus mana sa o opresc si m am tăiat rau,era sange peste tot in curte in bucătărie,iar mama nu m a certat m a luat cu calm si m a linistit,m a pansat si mi a spus sa fiu atenta si data viitoare sa o ascult sa nu mai fac de capul meu😨am
    Operatia de apenticita care mi a lasat un gust amar,era sa mor pe masa de operatie si am facut septicemie dupa operatie,am ramas cu o gaura in abdomen😔 si mai am cateva care le port cu mandrie💝sunt amintiri frumoase💝

    1. madmoiselle says: martie 14, 2019 at 6:31 pm

      Asa-i? Trebuie sa stim sa ne purtam cicatricile cu atitudine, caci majoritatea dintre ele ne aduc aminte de momente faine. Multa sanatate iti doresc!

      1. Roman Nicoleta Ana Maria says: martie 22, 2019 at 4:18 am

        Iti multumesc mult draga mea!

  3. Marinescu Constantina Cristina says: martie 14, 2019 at 4:18 pm

    Pfff am și eu foarte multe semne care nu se duc nicicum, am unul pe coapsa dreaptă (am fost mușcată de calul bunicii mele), am câteva semne pe corp de când am avut pojar, am un semn la degetul mare de când am căzut cu bicicleta, am un semn la încheietura degetului mijlociu de la mana stângă (tăiam lemne și mi-a scăpat toporul), un un semn pe cotul de la mâna dreaptă (eram gravidă cu cel mic și îl aveam pe cel mare în brațe și am alunecat pe scări, slavă domnului ca nu am pățit ceva mai rău), cu siguranță sunt mai multe dar pe moment nu mi le mai aduc aminte! Succes în competiție!

    1. madmoiselle says: martie 14, 2019 at 6:30 pm

      Eu cred ca imi taiam mana cu totul daca aveam topor in mana :))
      Multumesc mult! Doamne ajuta!

  4. Mona says: martie 14, 2019 at 6:06 pm

    Mi-a plăcut mult abordarea ta! Sănătate mamei tale!
    Mult succes!

    1. madmoiselle says: martie 14, 2019 at 6:28 pm

      Săru’mâna! ☺️

  5. Trandafir Mihaela Anabela says: martie 14, 2019 at 6:58 pm

    hehe…am doat vre.o 5cicatrici de la muscaturi de diferiti caini 😅 imi plac da mie frica de ei….am si alte taieturi si zgarieturi 2din cls 2a …noroc cu parul lung caci mi.am luat o caramida in cap si alta in barba ,am cazut pe colidor impinsa de unu de a 8a si…vergeturile…multe…de la pubertate amestecate cu cele din sarcina….amintiri…sa sti ca nu m.am fandit asa frumos pana acum la semnele de pe mine….eu am zis ca ma uratesc….dar fac parte din 27ani ai mei de amintiri

    1. madmoiselle says: martie 15, 2019 at 9:18 am

      Mă bucur că le poți vedea și dintr-o altă perspectivă! 😀

  6. Lidia H. says: martie 16, 2019 at 2:41 pm

    Foarte emoționat articolul. M-a trimis si pe mine cu gandul la copilarie. Unele intamplari se aseamănă cu ale mele.. Chiar m-am bucurat citindu-l.

    1. madmoiselle says: martie 16, 2019 at 6:48 pm

      Multumesc mult! Ma bucur ca ti-a placut si ca te-ai regasit in el! Te pup, Lidia!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*