copilarie

Blogal Initiative împreună cu Opera Comică pentru Copii m-au provocat să scriu un articol despre ce înseamnă copilăria pentru mine. Am tot încercat să scriu despre un singur lucru, dar nu mi-a ieșit. Pentru că, da, așa copilărie șmecheră am avut încât am adunat atâtea scenarii bune de filme, că nu mă pot rezuma doar la unul.

Haideți să vă povestesc cum ar arăta filmul copilăriei mele

Înainte de orice, trebuie să vă spun că sunt mezina familiei. Și nu e mereu drăguț să fii mezinul familiei. Dacă nu mă credeți, veți vedea în ceea ce urmează!

Filmul copilăriei mele ar începe cu perioada 3-4 ani. Nu că îmi amintesc eu mare lucru de atunci, însă au avut grijă frații mei să învăț de pe rost – mai ceva precum comentariul Baltagul pentru Bacalaureat – fiecare activitate memorabilă de atunci. Am fost un copil tare iubit, adică sora aia mică și adorabilă de care te folosești să mergi la magazinul de la colțul blocului să primești bomboane gratis. Sora aceea frumoasă ca o păpușă cu care ieși în parc ca să atragi fete și să-ți activezi skill-urile de frate macho. Sora cea mică care este o sursă de inspirație pentru tine ca frate mai mare și îi furi păpușa care avea înălțime/greutate fix ca și sora ta. Nu numai că îi furi păpușa, dar o și îmbraci cu hainele ei și joci teatru în fața vecinelor de la balcon.

Pentru acest episod e musai să intru în detalii. Era o după-amiază caniculară în Focșani. Frații mei erau plictisiți și s-au gândit să facă o farsă doamnelor vecine din bloc. Mi-au luat păpușa favorită, care de la depărtare semăna foarte bine cu mine, au îmbrăcat-o cu hainele mele și au început spectacolul. Vecinele, care mă iubeau foarte mult, țipau și făceau mini infarct în același timp când vedeau cum zburam din brațele fraților mei și cum făceam cunoștință din când în când cu asfaltul. Iar când coborau și vedeau că de fapt era o păpușă în locul meu, se enervau și mai tare.

Trecem apoi la perioada 7 ani. Schimbăm locația în Suceava, unde m-am mutat ulterior cu familia. Stăteam la casă, spre bucuria tuturor. Era iarnă, părinții erau plecați din oraș. Zăpada era mare, numai bună pentru bulgărit. Băieții, inventivi din fire, au strâns toată zăpada din grădină și curte și au cărat-o în fața casei. Apoi, se urcau pe acoperișul casei din curte și se aruncau în mormanul de zăpadă. Vecinii, când vedeau asemenea chestie, din nou mini infarct. Doar că ei nu erau așa de indulgenți precum cei din Focșani și ne obligau să intrăm în casă și să ne așteptăm cuminți părinții. Chestia asta se repeta până oboseam (atât noi, cât și vecinii) și ne găseam altă activitate la fel de interesantă și palpitantă. Precum comport din pastile colorate. Sau pictură modernă cu acuarele pe pereți. Sau concurs de alergat prin zăpadă cu picioarele desculțe. Cine rezista cel mai mult câștiga. O răceală groaznică. Dar hei, atunci când ești copil și ești răcit, ești scutit de școală, ești în centrul atenției, poți face mofturi la mâncare, etc. Deci nu era chiar atât de groaznic până la urmă.

Ajungem pe la 8-9 ani, când deja îmi câștigasem meritul  de a lua parte la toate nebuniile fraților mei, fără să mai fac puppy eyes sau să îi ameninț că o să merg la mama să-i pârăsc. Jucam lejer cu ei urmărire prin casă și mergeam cu ei la furat de cireșe. Când ne plictiseam de jucat urmărire în casă, ne mutam în cimitirul evreiesc de pe strada noastră și ne jucam acolo urmărire toată seara. Sau până se trezeau cei care mergeam în tura trei la servici și ne stricau nouă jocul.

Filmul copilăriei mele se termină cu scena mea preferată. Actorii principali: eu și fratele meu cel mai mare. Pe vremea aceea el venea acasă din ce în ce mai rar pentru că el călătorea foarte mult. Însă mereu când venea acasă, avea o surpriză pentru mine. Așa că mă lua pe genunchi și prelungea suspansul, povestindu-mi despre peripețiile din călătoria lui. Total neinteresante la acel moment pentru mine. Voiam surpriza.  Când deja mă fâțâiam în brațele lui și începeam să bat din picior, era semnul că nu mai aveam răbdare, căci știam că urma să-mi dea ceva.

– Alina, știi că am venit cu o geacă maro.

– Da.

– E un maro așa, închis. Din piele întoarsă.

– Da.

– Am pus-o în dulap pe umeraș. Al treilea umeraș.

– Da.

– Umerașul e roșu, din lemn.

– Da.

– Geaca are mulți nasturi, toți sunt închiși.

– Da.

– Și geaca asta are mai multe buzunare.

– Da.

– Două jos, unul în zona pieptului și două în interiorul gecii.

– Da.

– Ei, în buzunarul drept, dar din interior, am ceva pentru tine.

– Cum auzeam „am ceva pentru tine”, deja o luam la fugă. Oricum nu țineam cont de detaliile primite deoarece luam geaca și scormoneam în fiecare buzunar să văd dacă nu cumva a mai uitat ceva pe acolo. Dar nu, o sigură surpriză, mereu în altă geacă. Mereu descrisă cu multe detalii, total inutile, numai să mă tachineze.

Acesta e filmul copilăriei mele. Al tău cum ar arăta? Chiar dacă acest articol face parte dintr-o campanie, sunt foarte curioasă să aud poveștile voastre.

festivalul-opera-copiilor

De asemenea, între 29 mai și 3 iunie la Opera Comică pentru Copii din București are loc Festivalul Opera Copiilor. Vă încurajez să vă luați copilașii, nepoțeii, verișorii și să mergeți la festival. În cadrul acestuia, cei mici pot participa la activități educative și, nu în ultimul rând, se pot distra.

Lasă-l pe cel mic să-și scrie propriul film al copilăriei lui!

xoxo

7 Replies to “Filmul copilăriei mele”

  1. elly sophy says: mai 29, 2018 at 8:33 am

    Ohhh cat de frumos ❤ am si eu una cu tachinatul 😅 cand micuta eveam mare frica de avioane si elicoptere. Lor li se părea amuzant si de fiecare data cand trecea avionul (se auzea zgomotul puternic) ai mei mă chemau „elena, ia vino pana afara”, mă duceam si cum auzeam zgomotul o luam la fuga. Odata am scos si iepurii din cusca sa mă ascund acolo, iar mama ma striga de zor iar eu nimic 😂

    1. madmoiselle says: mai 29, 2018 at 9:42 am

      Hahahaha! Buna ascunzatoare 🙂

  2. unblogcolorat says: mai 29, 2018 at 12:44 pm

    Ce frumooos! oh, daca as fi avut si eu frati sau surori…eu eram mai baietoasa, tachinam fetele, le bateam chiar :)) …asta pana m-am indragostit prima data…Din clasa a 1a pana intr-a opta mi-a placut de acelasi coleg!! :)))

    1. madmoiselle says: mai 29, 2018 at 1:17 pm

      Multumesc! 😀 vezi ce face dragostea din om? Ha ha!

  3. dumitrescu raluca says: mai 30, 2018 at 2:18 pm

    cand eram mica eram foarte baietoasa ,nu aveam fete pe starda ,,crescand la tara mergeam cu baietii la fotbal si pe dealuri la saniut a fost foarte fain ,am un frate dar suntem foarte diferiti si nu ne-am inteles niciodata asa cum ar fi normal ,pacat …

  4. ghelbere elena says: mai 31, 2018 at 9:23 am

    O copilarie frumoasa am avut si eu. Cu cel mai mare drag imi amintesc cum mergeam in lunca Siretului la cules de mure impreuna cu parintii si cu alti copii, cum cantam si faceam haz strigand ca vine ursul sau lupul. Nu uit de asemenea zapezile care erau cat gardul si mergeam la sanius de dimineata pana seara cand ajungeam acasa cu picioarele inghetate si dupa care urma o bataie zdravana. Multe amintiri, multe povesti pe care le avem. Unele povesti sunt frumoase dar multe povesti sunt urate si cred ca nici nu pot fi spuse.

    1. madmoiselle says: iunie 4, 2018 at 10:52 am

      Sa pastram vii amintirile placute, zic! 😀

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*