gadget-uri

De-a lungul timpului, omul a creat tot felul de lucrușoare ca să-i ușureze viața. Aceste lucrușoare, în ziua de azi, le numim gadget-uri. Un lucru e cert, atunci când ai tehnologia la tine acasă, totul devine mai plăcut și mai ușor.

Gadget-urile sunt acele lucrușoare care fac lucruri deștepte și foarte deștepte. Cum ar fi un ceas care, pe lângă faptul că-ți indică ora, îți măsoară pulsul, afișează caloriile arse și te anunță când primești un e-mail. Sau telefonul mobil pe care îl poți folosi pentru a-ți suna iubitul, pentru a calcula facturile sau pentru a verifica câte grade sunt afară.

Prima dată când am făcut cunoștință cu lumea tehnologiei a fost atunci când părinții ne-au cumpărat un calculator. Nu mă întrebați ce model, că nu prea mă interesau asemenea detalii la vremea respectivă. Nu eram atrasă la jocurile pe calculator, așa cum erau frații mei, ci stăteam în fața monitorului și scriam povești. Asta până au ajuns să le citească frații mei și am devenit victima roast-urilor lor.

Ani mai târziu am ajuns să am propriul laptop, cumpărat din banii mei. Eram mândră nevoie mare. Puteam scrie în voie fără să-și mai bage nimeni nasul în draft-urile mele și pierdeam ore în șir scriind. Laptopul era refugiul meu, oaza mea de relaxare…până când m-am trezit într-o zi că nu mai pornește. Bineînțeles că nu voiam să recunosc că din vina mea s-a stricat. M-am prezentat la cel mai apropiat service și, cu o față nevinovată, am pus laptopul pe masă și am zis timid „s-a stricat”. Evident, așa mai fac laptop-urile câtedată, se strică din plictiseală.

accesorii-laptop-spacer

-Domnișoară, lucrezi mult pe laptop?

-Da!

-Și presupun că lucrezi pe el în pat, corect?

-Corect!

-Ei bine, dacă nu mai vrei să ajungi în situația asta, e momentul să investești în câteva accesorii laptop.

Să-i spui unei fete de accesorii laptop înseamnă să-i dai shut down direct la buton. Cum adică accesorii? Să-i iau, ce?! O eșarfă pentru tastatură ca să fie și o pată de culoare? Un pandativ delicat să-l atârn pe display?

Văzându-mi fața mirată, domnul de la service și-a dat seama că are de-a face cu o repetentă în Arta și Istoria Tehnologiei, așa că mi-a venit în ajutor.

-Ți-ar trebui cel puțin un cooling pad.

-Mă scuzați, un ce?

-Cooling pad. E un dispozitiv care ajută la răcirea laptopului, mai ales dacă îl folosești ore în șir și obligatoriu dacă ții laptopul în pat.

cooling-pad-spacer

Bine, de atunci și până în prezent am stricat nu mai puțin de 5 laptopuri, aproximativ din același motiv.

Un alt moment Evrika pentru mine, însă absolut banal pentru alții, a fost descoperirea mouse-ului. Bine, știam ce înseamnă, cum arată și cum se folosește, însă mi se părea inutil să am un mouse conectat la laptop. Până și programatorul blogului meu m-a certat că nu am mouse și mousepad și chiar m-a amenințat că dacă nu mi le cumpăr în viitorul apropiat, nu se mai ocupă de site-ul meu.

Încăpățânată fiind, am ignorat și aceste două accesorii. De ce mi-aș complica viața cu ele? În momentul în care am încercat să editez primul video de pe laptop, am crezut că o să prind rădăcini până când îl voi termina. Atunci am dat comandă de primele accesorii PC din viața mea: mouse, mousepad, cooling pad, ba mi-am luat și două genți noi pentru laptop.

Timpul a trecut, iar eu am învățat tot mai multe lucruri despre tehnologie și cum pot să mă ajut de ea pentru a-mi face viața mai ușoară. Anul acesta m-am îndrăgostit pentru prima dată de gamimg. Întotdeauna jocurile pe calculator mi s-au părut complicate și nu aveam încredere în mine că mă voi descurca.

Pentru că sunt curioasă din fire și mereu dornică să experimentez lucruri noi, anul acesta la Bloggers Lan Party am decis că e timpul să intru în turneul Team Fight Tactics, alături de Creative Monkeyz. Nici bine nu aterizasem la eveniment, căci i-am și zis Ramonei:

-Azi ne duelăm în turneu.

-Suuuper! Te-ai înscris?

-Nu, o fac acum. Pregătește-te sufletește, căci voi câștiga!

-Îmi place atitudinea ta! Succes! Îți recomand să te concentrezi în timpul jocului, băieții au multă experiență la joc!

O jumătate de oră mai târziu eram instalată confortabil într-un scaun de gamimg. Jesus, dacă știam cât sunt de comode, mă înscriam încă de la prima ediție BLP la turnee. Aproape că visam deja, când am auzit „Madmoiselle, are you ready?”. Era Ramona. Se așezase la PC-ul vecin.

-Evident că sunt gata. Ce poate fi așa de greu?

-Ăăăăă, tu te-ai mai jucat până acum?

-Nu, dar nu cred că e imposibil.

-Ok, tu știi.

Evident, a început jocul. Mi-a luat un minut doar să-mi dau seama cum încep. Alte cinci minute au trecut până mi-am dat seama ce înseamnă fiecare iconiță și fiecare simbol de pe ecran. Pentru mine era mai mult o hartă scrisă în codul morse pe care trebuia mai întâi să o traduc pentru a o înțelege. Nu e de mirare că am ieșit prima din joc, dar am fost felicitată pentru curaj și gramul de nebunie!

Prinsă în această febră a adrenalinei, m-am mutat la Playstation. Am încercat pentru prima dată Grand Turismo în realitate virtuală. Am bușit mașina de vreo două ori, m-am dat peste cap, aproape că am făcut infarct atunci când m-a depășit o altă mașină, dar a fost atââât de fain!

logo-spacer

Dacă sunteți și voi pasionați de gamimg, vreau să vă aduc la cunoștință locul ideal de unde vă puteți reînnoi gadget-urile: Spacer. Aici găsiți tot ce aveți nevoie, de la scaune gamimg, la periferice PC, accesorii smartphone și rucsacuri. Dacă nu sunteți pasionați de gamimg, vă încurajez să dați o șansă jocurilor video.

Articol scris pentru proba 6 din SuperBlog 2019!

Sursă foto: Spacer.ro

5 Replies to “Față în față cu tehnologia”

  1. Roman Nicoleta Ana Maria says: octombrie 17, 2019 at 7:21 pm

    Felicitări draga mea pentru articol foarte interesant si util! Si eu am un leptop pe care l am stricat nestiind ca i trebuie un ventilator!acum ne am luat un ventilator pentru el,pentru ca se încălzește foarte repede!

    1. Maria Maria says: octombrie 17, 2019 at 7:32 pm

      Încă nu avem laptop acum vrem să ne achizitionam si noi unul♥️

  2. Roman Nicoleta Ana Maria says: octombrie 17, 2019 at 7:22 pm

    Si noi ne jucam jocuri pe calculator !Mult succes draga mea!

  3. Trandafir Mihaela Anabela says: octombrie 17, 2019 at 8:44 pm

    cool👏🤗 eu am avut calculator la 16ani,si dupaia la 22tableta😅 fata laptop, si acu la 28nu mai am niciuna, decat telefon😅progresez bine😂 dar am sa ma uit si eu pe site urile de ni le recomandasi, sa vad ce gasesc

  4. Valeria Chertes says: octombrie 18, 2019 at 12:38 pm

    Felicitări pentru articol,îți doresc succes.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*