Ce ar fi trebuit să știu

Ce ar fi trebuit să știu nu e nici o carte rea, nici bună. E o carte ușoară. Am căutat pe fericitul Google ca să văd ce părere și-au făcut alte persoane despre această carte, dar spre surprinderea mea, nu am găsit nici o recenzie. So, I`m first!

Ce ar fi trebuit să știu scrisă de Claire LaZebnik descrie zbuciumul interior prin care trec doi adolescenți – Chloe și David. Pe lângă dramele tipice de liceu și problemele adolescentine, aceștia suferă din cauza faptului că au câte o soră, respectiv un frate care suferă de autism. Ai spune că în America oamenii sunt deschiși și familiarizați cu acest aspect, dar se pare că mai au și ei de lucrat. Cel puțin, din perspectiva autoarei.

Pe lângă autism, romanul abordează subiecte destul de sensibile pentru societatea noastră, și anume: LGTBQ (subiect asupra căruia voi reveni foarte recent cu un articol, așa că stați pe aproape), feminism și sănătate mintală. Mi s-a părut de-a dreptul fascinant cât de sincere și directe pot fi persoanele care suferă de autism în comparație cu noi ceilalți. Ele nu stau să cosmetizeze la nesfârșit o părere, să o gândească la infinit sau să-și pună un milion de întrebări. Ele sunt simple: vreau lucrul ăla, nu îmi place de X, mă deranjează Y, etc. Încă mi-au rămas în minte câteva replici din discuțiile dintre Ivy și Ethan, doi tineri care suferă de autism și cărora le este destul de greu să se integreze în societate.

Este foarte interesant cum noi, adulții, ne grăbim să punem etichete și să judecăm pe cei care se comportă ușor diferit în jurul nostru. Autoarea chiar a creat, la un moment dat, un dialog care reflectă acest lucru. Dacă aș parafraza vorbele lui Chloe, ar fi ceva de genul: „Știți, dacă frații noștri ar fi în cărucioare cu rotile, oamenii ar fi drăguți cu ei și cu noi. Ar spune: Oh, săracii micuți cu handicap și frații lor minunați! Hai să ținem ușile pentru ei! Dar Ivy și Ethan … arată practic ca toți ceilalți, cu doar aceste mici diferențe în modul în care se comportă și se mișcă. Și asta pune probleme oamenilor.” Din păcate, e cât se poate de adevărat! Și trist, în același timp!

Ce ar fi trebuit să știu e o carte destul de previzibilă. Știți genul acela de film american în care există un tip X și o tipă Y care nu se suportă deloc, dar, cumva, ajung să petreacă timp împreună și nu pentru că și-ar dori ei asta, ci pentru că există ceva sau cineva care pune presiune pe ei? Dar X ajungă să o placă pe Y și, la un moment dat își declară iubirea unul pentru altul, doar că acest lucru nu durează mult pentru că Y e maxim de dezamăgită de X și nu poate să-l ierte? Dar, cumva, viața îi aduce împreună și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți? Ei bine, ceva de genul se întâmplă și aici, iar lucrul acesta nu mi-a plăcut. Știam din start că asta avea să se întâmple. Momentul culminant pentru mine a fost atunci când Ivy, sora lui Chloe care suferă de autism, își dă seama că e gay. Acea mărturisire a fost o supriză și pentru mine, trebuie să recunosc.

Per ansamblu, cartea e bună. Dar nu m-a impresionat tare mult. Tind să cred că mai era acolo un loc pentru o dramă, ceva că vorba aia, la ce cadru a creat Claire, avea de unde improviza. Finalul e destul de siropos și brusc, iar eu voiam ceva mai mult. Voiam să-l cunosc mai bine pe David, să o descopăr mai mult pe Claire. Să văd procesul prin care Ivy reușește să se cupleze și evoluția lui Ethan pe termen mai lung la acea școală specială.

Dar, nu. Nu am primit nimic mai mult. Nici nu știu ce notă să dau acestei cărți deoarece mi-a fost dragă prin prisma subiectelor abordate, dar acțiunea e cam seacă și tărăgănată. Well, un 7 cred că merită.

Mulțumesc, Libris, pentru exemplarul oferit!