Și tu fugi?

run-sunset

Dacă acum ceva timp adolescenții fugeau de acasă după vreo două cuvinte grele aruncate în treacăt și o ușă trântită, acum se întâmplă să fugim cu toții de acasă, fără să fie nevoie să plecăm efectiv undeva.

Fugim ori de câte ori gândul nostru zboară la mii de kilometri depărtare. Când ascultăm muzică în căști cu volumul la maxim, ignorând pe cei din jurul nostru. Când cădem pe gânduri în mijlocul cinei. Când visăm cu ochii deschiși în timp ce stăm cuminți la coadă la casa de marcat. Când activăm modul „fuck off” și dăm ignor, pe rând, tuturor celor care încearcă să intre în contact cu noi.

De ce fugim? De ce fugi?

Fugim de fostul, de fosta? De demonii din trecut ce nu-ți dau pace? De stresul de la servici? De familie? De acei oameni pe care-i obișnuiai să-i numești prieteni? De eșecuri? De prea mult bine? De propriile greșeli? De gustul amar al singurătății?

Sau fugim pentru că ne-am pierdut identitatea? Nu mai știm cine suntem și încotro ne îndreptăm?! Pentru că nu mai avem încredere și nu mai știm să oferim încredere? Pentru că tehnologia ne-a știrbit personalitatea și ne-a lăsat goi de dinăuntrul? Pentru că ne simțim singuri în propria casă? Pentru că am încetat să mai visăm și să ne dorim lucruri? Pentru că am încetat să ne facem planuri și să ne găsim noi provocări? Pentru că am rămas la stadiul de cocon, uitând că rolul nostru este de a deveni fluturi? Pentru că societatea promovează cu atâta disperare perfecțiunea, iar noi am devenit dependenți de perfecțiune? Pentru că nu putem vedea dincolo de ambalaj și ne pierdem undeva pe drum?

Haideți să nu mai fugim. Nici de cei din jurul nostru, nici de noi înșine. Haideți să ne regăsim și să ne bucurăm de micile plăceri ale vieții. Să zâmbim și să nu uităm că oamenii sunt frumoși. Să trăim, nu doar să respirăm.

xoxo

 

Share on Facebook4Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn1Share on Google+0Pin on Pinterest1Email this to someone
Citeste si urmatoarele articole

Lasă un răspuns