Mother NU e un film horror

despre-film-mother

Pentru cei care mai credeau că Mother este un film horror, ei bine, să știți că nu e deloc așa. Filmul Mother, deși a fost promovat ca fiind un film de groază, el se încadrează mai degrabă în stilul psihologic, ușor suprarealist. Filmul nu are nici un element specific filmului horror, deci nu înțeleg de unde până unde e asociat cu acest gen de film!

O colegă mi-a recomandat acest film și m-a prevenit „E fain, dar nu o să înțelegi nimic din el. E ciudat!” L-am vizionat și uite ce am înțeles eu din acest film care a stârnit multe controverse.

Filmul Mother conține multe, multe scene din Biblie. Unele mai cunoscute, altele mai puțin. Nu e genul acela de film în care totul îți este explicat, pus pe tavă, ci conține multe mesaje subliminale care te fac să-ți pui întrebări și te îndeamnă să meditezi.

mother-film-sf

Filmul debutează cu o scenă în care Jennifer reprezintă imaginea ideală a unei soții – casnică, iubitoare, protectivă. Soțul ei, Javier este scriitor și se află într-un blocaj al scriitorului. Nu reușește sub nici o formă să scrie nici măcar o frază la noua sa carte.

Mother este un film simbol, de la început până la sfârșit. Casa în care trăiesc cei doi reprezintă perfecțiunea sau Grădina Edenului înainte de Adam și Eva. Totuși nu prea am înțeles imaginea cu inima care pompa în pereți. Să reprezinte viața? Umanitatea?

Bărbatul care apare neanunțat la ușa celor doi îl reprezintă pe Adam. Rana deschisă în dreptul coastelor este destul de evidentă, iar a doua zi își face apariția soția lui, adică Eva. Neascultarea celor doi în ceea ce privește respectarea atelierului lui Javier Bardem – personajul principal – fac referire la Fructul Interzis din Eden. În momentul în care aceștia sparg diamantul, el se supără foarte tare și îi dă afară din casă – moment care marchează izgonirea acestor din Eden.

Apar la scurt timp și copiii lor, Cain și Abel. Tot în film este și scena în care Abel este ucis de către fratele său, dintr-un exces de furie și ură.

film-online-mother

Totuși m-a deranjat faptul că Jennifer Lawrence este prea protectoare, prea contra a tot ce se întâmplă și împotriva tuturor. Dar, pe de o parte o înțeleg pentru că ea a renunțat la tot pentru soțul ei și nu voia decât intimitate în casa lor. Ceea ce nu prea a avut!

La scurt timp după acestea, Jennifer rămâne însărcinată, lucru care îi face fericiți pe cei doi soți. În acel moment, ea devine și mai protectivă și mai dură în acțiunile sale. Aceasta este scânteia care îl inspiră pe Javier să scrie următoarea sa carte. Aceasta are un succes enorm și atrage foarte mulți oameni – admiratori ai lui Bardem. În excesul lor de zel și admirație față de scriitor, ia casa cu asalt și o distrug într-un mare hal. Se bat între ei, se calcă în picioare, ba chiar se și omoară între ei pentru că fiecare percepe cartea sa într-un mod diferit.

Momentul în care doi oameni se urcă pe chiuvetă și încep să sară pe ea în ciuda rugăminților insistente ale lui Jennifer, provocând inundație în toată casa reprezintă Potopul. După aceea, casa este din nou pustie.

Apare și copilul lui Jennifer, care îl reprezintă pe Isus. Bardem (Dumnezeu) dorește să îl ofere mulțimii, ca ei să se bucure de el, însă Jennifer se opune vehement. Într-un moment în care ea adormea, Bardem îl ia, iar mulțimea ajunge să-l sfâșie la propriu. E adevărat că această scenă nu este prea plăcut de privit, dar chiar și așa nu pot cataloga filmul fiind horror.

Incendiul de la finalul filmului reprezintă Apocalipsa. Totul arde, toți oamenii mor, în afară de Berdem și Jennifer. Acesta îi smulge inima iubitei sale și o transformă într-un cristal. Apoi o ia de la zero. Apare o nouă casă, o nouă Lawrence și același Bardem.

Acest simbol mă duce cu gândul la teoria Big Bang-ului.

mother-online-film-horror

Mai este un lucru pe care nu l-am înțeles. Ce reprezintă lichidul acela pe care îl tot bea Jennifer atunci când se simte slăbită?

Voi ați văzut filmul? Ce părere aveți despre el? Ați înțeles ceva din el?

xoxo

Sursă foto: youtube.com

Share on Facebook25Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Google+0Pin on Pinterest0Email this to someone
Citeste si urmatoarele articole

6 Comment

  1. Valeria Chertes says: Răspunde

    Mai facut tare curioasa cu acest film.

    1. madmoiselle says: Răspunde

      Sper sa-ti placa! :*

  2. ghelbere elena says: Răspunde

    Nu l-am vazut si desi spui ca nu e un film de groaza nu cred ca-l voi vedea.

    1. madmoiselle says: Răspunde

      De ce? nu îți place? ha ha!

  3. Cristina Duceac says: Răspunde

    Foarte mult mi-a placut filmul! Recunosc ca a trebuit sa dau cateva search-uri pe Google sa-l inteleg, si chiar si-asa poate nu l-am inteles pe deplin. Bun tare. 🙂

    1. madmoiselle says: Răspunde

      Este interesant 🙂

Lasă un răspuns