Floare cu parfum de femeie

flori-online

Mereu mi-ai spus că florile sunt cele mai delicate, frumoase și pure lucruri de pe pământ. Mi-ai insuflat iubire pentru ele și mi-ai arătat cum să am grijă de ele. Dar, mamă dragă, pentru mine tu ești cea mai delicată, frumoasă și pură ființă din Univers! O floare cu parfum de femeie! O floare care mi-aș dori să nu se ofilească niciodată!

De asemenea, m-ai învățat să iubesc oamenii. Să fiu loială, să le dăruiesc și ultima fărâmă de iubire, chiar dacă mă simt neîndreptățită sau dacă, uneori, ei fac lucruri care mă dor. Să îi iubesc, căci oamenii sunt frumoși. Sunt frumoși chiar și atunci când greșesc.

Mamă, tu ești un om frumos! Un om cu suflet bun, senin, plin de pace. Inspiri încredere și vezi tot ce e mai bun într-o persoană. Ai văzut ce e mai bun în mine. Încurajezi, nu critici. Întinzi mâna să ajuți, nu să dărâmi. Zâmbești cu sufletul, nu insulți cu privirea.

Mamă, ești cea mai puternică persoană pe care am cunoscut-o vreodată! Cea mai hotărâtă și, în același timp, grațioasă! Deschisă, mărinimoasă, atentă. Ești cea mai specială persoană din viața mea și cea mai importantă. M-ai modelat atât de frumos, m-ai ajutat să-mi cizelez caracterul, să devin femeia de azi! Mi-ai sădit în suflet dorința de a căuta frumusețea în lucrurile care nu sunt palpabile și să nu mă leg de lucruri efemere. Mi-ai spus că acolo unde e iubire, e totul: liniște, frumusețe, armonie, curaj, fericire. Și pentru asta îți mulțumesc!

Îți mulțumesc pentru răbdare, pentru zilele în care nu mă certai, deși nu îți ușuram deloc munca de mamă, de soție și de femeie.

Îți mulțumesc pentru că m-ai lăsat să fiu eu, să greșesc, să experimentez viața de copil, să explorez, să respect regulile societății, dar să nu mă îngrădesc. Să privesc dincolo de aparențe și să nu pun etichete.

Îți mulțumesc pentru că m-ai iertat ori de câte ori am greșit, pentru momentele în care promiteam să te sun, dar nu o făceam și pentru zilele în care uitam să-ți iau flori de 8 martie. Știu, au fost multe! Și mereu îmi aduceam aminte pe ultima sută de metri, când evident, era prea târziu. Mi-aș fi dorit să fi știut o florărie cu livraresă rezolv rapid problema. „Draga mea, nu trebuie să îmi cumperi flori pentru că o zi din calendar zice asta. Nu vreau flori cadou pentru că așa se face. Vreau să simți tu asta.”, erau cuvintele ei rostite cu multă dragoste și duioșie.

logo-interflora-romania

Mamă dragă, te iubesc! Te iubesc pentru că m-ai ales și pentru că nu ai renunțat la mine. Știu că nu ți-am spus de foarte multe ori aceste două cuvinte și pentru asta îmi pare rău. Ești cea mai minunată femeie! Fără tine nu aș fi persoana de azi. Mi-ai fost mamă, prietenă, refugiu, mentor, psiholog. Mi-ai fost tot ce am avut nevoie, fără să pui prea multe întrebări. Înțelegeai liniștea mea, înțelegeai privirea mea.

livrare-flori-romania-interflora

Mamă, nu știu cum te-aș putea răsplăti pentru tot ce ai făcut pentru mine! Te rog să primești un buchet de flori atent ales special pentru tine, în semn de recunoștință și apreciere! Nu e un buchet oarecare, căci Interflora Romania face livrări buchete de flori speciale. Pe lângă acești trandafiri minunați, îți trimit o floară numită Ascultare. Da, mamă, chiar dacă sunt femeie în toată firea, încă îți respect cuvântul cât încă îmi ești aproape. Adaug și o floare de Sănătate. Of, mamă! Îți doresc ani mulți și sănătoși, căci nu vreau să pleci. Te vreau lângă mine…

Mai adaug și o floare de Dor. Dor de tine, dor de copilărie, de îmbrățișările tale, de zâmbetele oferite.

Nici Tandrețea nu poate lipsi din acest buchet. Este trăsătura care te definește cel mai mult. Oh, de aș putea fi măcar jumătate din ceea ce ești, ce bine ar fi!

Mamă, Iubirea este ultima floare pe o adaug acestui buchet. Pentru că te iubesc din tot sufletul!

Interflora Romania este o florărie online cu buchete de flori extrem de frumoase. Pentru că, nu-i așa, femeile importante din viața noastră merită tot ce e mai bun, iar distanța nu ar trebuie să fie un impediment! Comandă flori la domiciliu și fă-le ziua mai frumoasă. Indiferent ce dată indică micul calendar din telefon.

Când a fost ultima dată când ai făcut comenzi flori așa, fără nici un motiv?

Articol scris cu mare drag pentru proba a patra din concursul Spring SuperBlog 2018!

xoxo

Sursă foto: Facebook Interflora România

 

 

11 Replies to “Floare cu parfum de femeie”

  1. Deaconu daniela says: Reply

    Wow ce buchete frumoase
    Într-adevăr mama e una pe lume și merita totul ❤️?

    1. Așa e :* :*

  2. Agache Lucica says: Reply

    Frumoasa descriere,chiar imi place continutul multor fraze ,uneori sunt si in gandul meu,ma regasesc si imi place sa retraiesc aceste clipe pline de ganduri frumoase- „Draga mea, nu trebuie să îmi cumperi flori pentru că o zi din calendar zice asta. Nu vreau flori cadou pentru că așa se face. Vreau să simți tu asta.”, erau cuvintele ei rostite cu multă dragoste și duioșie.Succes iti doresc suflet frumos,se vede ca te pricepi sa asezi gandurile pe hartie.Flori frumoase sa primesti mereu-le meriti !

    1. Oh, mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase! M-am emoționat!

  3. Agache Lucica says: Reply

    E un mare adevar,continuati,meritati incurajari

    1. Multumesc mult! :*

  4. Valeria Chertes says: Reply

    Foarte frumos articol, succes

  5. Mama ta merita toate buchetele din lume pentru ca a crescut niste copii tare frumosi!

    1. Merită! <3

  6. ghelbere elena says: Reply

    Am citit acum cele mai frumoase cuvinte catre mama. Poate daca as fi avut si eu putin talent la scris as fi scris si eu mamei dar am preferat si prefer sa o imbratitez si sa-i spun ca o iubesc mult.

    1. Nu cuvintele contează, ci ceea ce simți! :*

Leave a Reply