Ești bine? Dar ea tăcea…

esti-bine

Ești bine? Dar ea tăcea…Tăcea. Deși atunci era momentul cel mai potrivit de a-și descărca sufletul, ea tăcea.

Și nu pentru că nu avea nimic de spus. Din contră, se simțea sufocată de cuvintele nerostite. O dureau. Dureau chiar mai tare decât migrenele cu care era atât de obișnuită. Ar fi vrut să strige. Să plângă. Să își spună oful. Cuvintele, însă, nu-și mai aveau rostul. Nu mai aveau sens. Erau în plus. Iar ea, ea era incapabilă să mai spună ceva.

„Ești bine?”

Această întrebare o sugruma. Îi venea să urle „Nu, nu sunt bine și nici nu voi fi curând” Însă ea tăcea pentru că nu știa ce să răspundă. Nu mai știa ce simte. Ce crede. Se simțea pierdută. Confuză. Singură. Umilită. Dezamăgită.

În minte i se derulau amintiri care nu făceau decât ca acel moment să fie și mai greu de suportat. Nu putea plânge, deși acesta era singurul lucru pe care voia să-l facă. Să plângă. Să lase lacrimile să-i curețe sufletul de dorul ce a pus stăpânire pe el. Dorul pentru el, căci ea cumva știa că era ultima dată când îl va mai vedea. Se uita la el îndelung deoarece voia să-și tatueze chipul lui frumos pe retină. Să-și amintească fiecare trăsătură a lui. Fiecare arcuire a sprâncenii, cută, grimasă, zâmbet subtil.

Voia să plângă. Singură. Fără să îi vadă cineva privirea îndurerată și mormanul de șervețele care se ridica încet lângă ea. Fără să încerce cineva să îi aline durerea sau să-i servească cuvinte motivaționale frumos ambalate, dar atât de clișeice. Ea nu voia soluții, ci voia eliberare. Voia să plângă până se vindeca de el. Oare se va vindeca de el?

„Ești bine?”

Ridică privirea spre el. Îi văzu ochii senini, dar pătrunzători. Nu putea să-i spună nimic. Nu avea nimic drăguț de zis. Nu voia să aducă furtună în privirea sa. Voia să-l știe bine, fericit. Răspunsul ei nu l-ar fi făcut decât să se simtă inconfortabil, iar ea ura când el devenea introvertit. Minutele treceau, iar ea încă tăcea. El nu-i înțelegea tăcerea și probabil că nu o va înțelege niciodată. Ei nu-i mai păsa. Nu putea să ofere un răspuns care ar fi stârnit o avalanșă de întrebări și care ar fi sfârșit cu replici acide. Cel puțin, nu acum.

Nu mai știa ce înseamnă să fii bine. Atâta vreme fusese prinsă într-o relație toxică încât nu mai știa ce înseamnă să fii bine. Avusese prea mult timp ochii în lacrimi și brațele goale, încât noțiunea de „sunt bine” îi era străină. O amintire vagă încuiată într-un sertar întunecat al sufletului ei.

„Ești bine?”

Da, minți ea. Da, sunt bine. 

xoxo

Citeste si urmatoarele articole

2 Comment

  1. ghelbere elena says: Răspunde

    Cat de mult rau poate face lipsa de comunicare intr-un cuplu. Asa eram si eu la inceput. Preferam sa tac sau sa ma inchid in baie si sa plang pana ma descarcam, dar am inceput sa prind curaj si sa spun tot ce ma doare, cu calm si fara cuvinte urate. Acum pot spune in fiecare secunda ca da, sunt bine.

  2. Valeria Chertes says: Răspunde

    Daca nu este comunicare intr-un cuplu nu este bine deloc.

Lasă un răspuns

Sunt de acord cu stocarea datelor introduse mai sus de catre site-ul madmoisellesarcastique.ro