Ce artişti vin la Untold 2018?

artisti-untold-2018

Mai e puțin și vine vara. Iar dacă vine, înseamnă că vine și perioada festivalelor. Iar asta înseamnă că vom semna condica, și în acest an, la unul dintre cele mai așteptate festivaluri din România, Untold. Tu știi ce artiști vin la Untold 2018?

Organizatorii festivalului Untold au anunțat deja primii artiști care vor urca pe scenă. Afrojack, AlessoDimitri Vegas & Like Mike, Diplo, Kygo, Oliver Heldens, Steve Aoki, Loko Dice, Nina Kraviz, Solomun, Andy C, Dub FX, Flux Pavilion, Modestep, Noisia (DJ Set), Pendulum (DJ Set), Wilkinson (DJ Set).

artiști-untold-2018

The Chainsmokers, Jason Derulo, The Prodigy, Bonobo și The Asteroids Galaxy Tour sunt cap de afiș la această ediție. The Chainsmokers vor veni pentru prima oară în România, iar Jason Derulo va urca pentru prima dată pe scena Untold.

Prezența lui Armin van Buuren este deja tradiție la Untold, iar artistul se simte pe scena festivalului ca la el acasă. Și Tiesto este foarte așteptat de către fanii Untold și va urca pe scena principală Untold, careva avea loc între 2-5 august la Cluj Napoca.

Alți artiști care au confirmat deja prezența la festival sunt: Danny Avila, Don Diablo, Fedde Le Grand, KSHMR, Oliver Heldens, Tujamo, Will Sparks, Paul Kalkbrenner, Jamie Jones, Pan-pot, Seth Troxler, Borgore, The Glitch Mob (DJ Set).

Abia aștept să-l revăd pe Steve Aoki la Untold, este unul dintre artiști mei favoriți.

Prețul unui abonament Untold este 600 RON ( cu taxele incluse), iar prețul unui  abonament VIP este de 1200 RON. Conform organizatorilor, până în prezent peste 35.000 de persoane și-au achiziționat un abonament cu acces general la festival.

Ne vedem la Untold!

xoxo

Sursă: Facebook Untold

4 Replies to “Ce artişti vin la Untold 2018?”

  1. Agache Lucica says: Reply

    Nu stiam dar este bine sa fim informati,multumesc

  2. Valeria Chertes says: Reply

    Artisti minunati, distractie placuta!

  3. ghelbere elena says: Reply

    Artisti unul si unul. Imi pare tare rau ca eu nu pot participa, desi imi doresc foarte mult.

  4. Deaconu daniela says: Reply

    Chiar artiști de seamă cred ca ajung și eu anul acesta
    De abia aștept
    Pupici ??

Leave a Reply