Bărbatul care n-a mai sunat

Bărbatul care n-a mai sunat am crezut că va fi o comedie tragică, în sensul că se va face haz de necaz.

Cred că am primit cu toții un seen în viața noastră și nu am murit din cauza asta. Și eu am o adevărată colecție de seen-uri și pot spune că sunt ok. E drept că atunci când vezi cele două linii albastre care te anunță că destinatarul a citit mesajul tău, treci automat pe modul „hai să văd ce-mi răspunde”. E cumva normal să ai această reacție și, oarecum, așteptare.

Trecem de această fază când deja mesajul pe care tu ar trebui să-l primești întârzie să apară. Și începi să-ți faci griji. Dacă i-a murit bateria? Dacă are un proiect de terminat și deadline-ul eîn seara aceasta? Dacă e la volan și nu poate butona telefonul? Dacă..?

În momentul în care rămâi fără scuze inventate, apare furia și, imediat, resemnarea. Pentru că seen-ul va rămâne tot seen.

Așa a pățit și Sarah, personajul principal din Bărbatul care n-a mai sunat de Rosie Walsh. La aproape 40 de ani, proaspăt divorțată și având un trecut plin de regrete, Sarah are parte de o surpriză uriașă. Într-o zi cât de poate de random întâlnește un bărbat, pe Eddie, cu care petrece 6 zile de poveste. Șase zile perfecte, cum zice ea, după care…ei bine, după care el nu mai dă nici un semn.

Toate încercările ei de a-l găsi sunt în zadar. Eddie pare să fi dispărut fără urmă, iar acest lucru pare să pună pai pe foc pentru Sarah. Nu se oprește din căutări, ba chiar devine mai insistentă. Pe alocuri mi se pare patetic și enervantă. Dar nu așa facem cu toții când suntem lăsați baltă, aparent fără motiv?

Pe de o parte o înțelegeam perfect pe Sarah pentru că și eu am avut un episod foarte asemănător. Empatizam cu ea și îmi părea rău pentru acel roller coaster de emoții prin care trecea. Pe de altă parte o credeam mai echilibrată. Până la urma urmei avea 40 de ani, nu 20.

Pe măsură ce citeam Bărbatul care n-a mai sunat, am început să mă fustrez oarecum deoarece nu știam mai nimic despre acest Eddie. Știam la fel de puțin lucruri precum știa Sarah. Dar cumva cred că aceasta a fost și strategia autoarei Rosie Walsh. Și fix atunci când credeai că nu vei primi vreun răspuns la întrebări, apare mesajul de la Eddie. Scurt, vag și derutant. E ca și cum ai rămas tot cu seen. Singura diferență e că știi că e încă în viață și nu i s-a întâmplat nimic dubios.

Chiar dacă vă vine să credeți, sau nu, are și Eddie motivele sale pentru care nu a mai sunat după cele șase zile petrecute cu Sarah. Nu e chiar așa mitocan aventurier, precum ai crede din prima parte a cărții. Motivul pentru care el a dispărut din viața lui Sarah este tulburător și foarte greu de digerat. Și nu, nu vi-l spun. Asta ar însemna să nu mai citiți cartea.

Bărbatul care n-a mai sunat e relativ ușor de citit. Este un roman realist, cu personaje obișnuite. Fără exagerări, fără standarde greu de atins, fără lux. Oameni normali, trăind vieți normale. Acest lucru cred că mi-a plăcut cel mai mult la această carte. Nu prea mi-a plăcut de Rosie aici, mi s-a părut ușor plicticoasă, dar a reușit să construiască o poveste captivantă.

Mulțumesc, Libris, pentru exemplarul oferit!

Leave a Reply